ICCJ. Decizia nr. 180/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.180/2010
Dosar nr. 436/1/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 13 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2202/95/2009, a dispus în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.Z.Ş.A., B.C. şi U.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi impun în continuare privarea acestora de libertate pentru a se asigura o bună desfăşurare a procesului penal.
S-a mai reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de natura şi gravitatea faptelor comise, modalitatea de săvârşire, metodele folosite dar şi de aspectele ce ţin de persoana inculpaţilor, care nu sunt la primul conflict cu legea penală, fiind condamnaţi pentru fapte de acelaşi gen, precum şi de rezonanţa negativă din colectivitate cauzată de judecarea inculpaţilor în stare de libertate, fiind acuzaţi de săvârşirea unor fapte de înşelăciune.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii M.Z.Ş.A., B.C. şi U.T., solicitând, în esenţă, punerea lor în libertate întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpaţi, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că prin Rechizitoriul nr. 784/P/2008 din 26 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5), C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., constând în aceea că, în perioada mai - iulie 2007, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, au indus în eroare SC C.P.C. SRL Slatina, SC V.C. SRL Focşani, SC S. SRL Tâmăveni, SC L.P. SRL şi SC E. SRL Cluj, producând un prejudiciu total de 222.435 lei, întrucât au folosit instrumente de plată fără acoperire.
Totodată s-a reţinut că la 21 octombrie 2008, coinculpatul l.L. a achiziţionat în sistem leasing de la SC A.L.I.F.N. Bucureşti, un finisor de asfalt D.S. şi un mini-excavator în valoare totală de 403.764 euro.
La data de 20 noiembrie 2008, finisorul de asfalt a fost transportat la Craiova şi ulterior la Băile Herculane, unde a fost vândut către SC S.C. SRL Băile Herculane, cu suma de 467.313 lei, tranzacţia fiind realizată de inculpaţii B.C. şi U.T.
Prin sentinţa penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj i-a condamnat pe inculpaţii M.Z.Ş.A. la 10 ani închisoare, B.C. la 14 ani închisoare şi U.T. la 12 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii M.Z.Ş.A., B.C. şi U.T., fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Craiova procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut această măsură.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, la data de 11 noiembrie 2008 pentru inculpatul M.Z.Ş.A: şi la 13 ianuarie 2009 pentru inculpaţii B.C. şi U.T., l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care lege prevede pedepse cu închisoarea mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, datorită modului de săvârşire a infracţiunilor şi gravităţii acestora.
Aşadar, înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurenţilor inculpaţi.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de recurenţi, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor, prin modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise.
Nu în ultimul rând, în cauză, se constată existenţa probelor de natură să contureze presupunerea rezonabilă a participării inculpaţilor M.Z.Ş.A., B.C. şi U.T. la săvârşirea faptelor pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpaţii M.Z.Ş.A., B.C. şi U.T. au fost iniţial reţinuţi în vederea aducerii în fata autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune(lit. c)).
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpaţi, înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.Z.Ş.A., B.C. şi U.T. împotriva încheierii de şedinţă din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2202/95/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 234/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2374/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
