ICCJ. Decizia nr. 181/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 181/2010
Dosar nr. 442/1/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă din 4 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 02039/99/2009, în baza art. 160b alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 3002 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului minor C.I.
În baza art. 160b alin. (3) raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului minor C.I. (fiul lui I. şi G., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi) urmând a fi verificată până la expirarea termenului de 40 zile.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 633 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi următoarele C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor enumerate la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În apel, măsura arestării preventive a inculpatului C.I. a fost menţinută succesiv, în baza art. 160b alin. (3) cu referire la art. 160h alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul C.I.
Verificând arestarea preventivă a inculpatului C.I. conform art. 3002 C. proc. pen., curtea a constatat legalitatea şi temeinicia acesteia.
În speţa de faţă, examinând toate actele şi lucrările dosarului prin prisma existenţei sau nu a temeiurilor iniţiale avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv, respectiv cele prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. a), b) şi f) C. proc. pen., curtea a constatat că nu s-au schimbat şi impun în continuare judecarea în stare de arest preventiv a inculpatului, orice altă măsură fiind absolut insuficientă faţă de natura şi gravitatea faptelor comise de inculpat.
De asemenea, a constatat că nu există elemente noi care să conducă la concluzia încetării motivelor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, că subzistă temeiurile iniţiale atât în ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii pentru care există şi o hotărâre de condamnare – chiar nedefinitivă – cât şi sub aspectul existenţei unei probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Faţă de aceste considerente, curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost luată şi menţinută până în prezent cu respectarea tuturor dispoziţiilor ce reglementează această instituţie de drept procesual penal, motiv pentru care a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii de arest preventiv luată faţă de inculpatul minor C.I., devenit major la data de 2 ianuarie 2010.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul C.I. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei şi dispunerea punerii sale în libertate, având în vedere inclusiv faptul că la data faptei imputate era minor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea de şedinţă în raport de motivul de critică invocat, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul C.I. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât în mod legal, instanţa de apel a Curţii de Apel Iaşi investită cu soluţionarea apelului inculpatului C.I. împotriva sentinţei penale nr. 633 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Iaşi prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei de viol asupra unei minore prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a făcut o judicioasă aplicaţie a dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. constatând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului nominalizat.
Astfel, în mod justificat, faţă de situaţia de fapt imputată constând în esenţă în aceea că în seara zilei de 21 iulie 2008 inculpatul C.I. a acostat-o pe minora B.I.P. (în vârstă de 10 ani) şi cu ajutorul minorului B.V., a trântit-o la pământ, apoi a dezbrăcat-o de haine, inclusiv de lenjeria intimă după care, împotriva voinţei ei, a încercat să întreţină cu ea un raport sexual firesc pe care, datorită atât a lipsei de experienţă sexuală a inculpatului minor cât şi a intervenţiei tatălui minorei (numitul B.P.), nu a reuşit să-l consume.
În drept, această fată este prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi pedepsit cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi 6 luni.
În mod legal, constatând totalitatea mijloacelor de probă administrate până în prezent ce justifică bănuiala legitimă şi rezonabilă a comiterii faptei imputate şi în consecinţă menţinerea inclusiv a temeiurilor de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive respectiv, cele prevăzute de art. 148 lit. a), b), f) C. proc. pen., aceeaşi instanţă de apel a statuat justificat că se impune în continuare în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent dată fiind natura şi gravitatea extremă reţinută în sarcina sa.
Aceasta, deoarece în cauză există date din care rezultă că acesta s-a sustras de la urmărirea penală şi se sustrage şi la momentul de faţă de la judecată, există date că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea membrilor familiei părţii vătămate şi a martorului B.V., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea presupus a fi săvârşită de inculpat este mai mare de 4 ani, iar în raport de natura relaţiilor sociale pretins lezate, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că a acţionat inculpatul asupra minorei în vârstă de 10 ani, minoră pe care o cunoştea întrucât îi este vecină, şi după ce, în prealabil, atât pe minoră cât şi pe părinţii acesteia i-a „avertizat" că doreşte să întreţină relaţii sexuale cu ea, aspect ce dovedeşte o premeditare a faptei – de gravitatea sporită a faptei penale bănuit că a fost comisă, de urmarea produsă, de atitudinea inculpatului ulterioară comiterii faptei, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Se conchide aşadar că nu există elemente noi care să conducă la concluzia încetării motivelor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, că subzistă temeiurile iniţiale atât în ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii pentru care există şi o hotărâre de condamnare – chiar nedefinitivă – cât şi sub aspectul existenţei unei probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de şedinţă din 04 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 02039/99/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2841/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2847/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
