ICCJ. Decizia nr. 2847/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2847/2010
Dosar nr. 6558/1/2010
Şedinţa publică din 11 august 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 23 iulie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 46774/3/2008 (1417/2010) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor K.C., V.F., M.G. şi M.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi au fost respectate toate dispoziţiile legale în materie şi că până la acel moment procesual nu au încetat şi nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menţinându-se atât caracterul rezonabil al presupunerii că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Au fost avute în vedere natura infracţiunilor reţinute ca fiind comise de inculpaţi, modalitatea concretă în care se reţine că aceştia au acţionat, care denotă o planificare minuţioasă a activităţii infracţionale, precum şi circumstanţele lor personale.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive a inculpaţilor nu a depăşit limitele unui termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi gravitatea acuzaţiilor aduse acestora.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.R., K.C. şi V.F., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de apărătorii desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, de reprezentantul Parchetului şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de cei trei inculpaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Pe de altă parte, se constată că în cauză, prin Sentinţa penală nr. 306/F din 12 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor V.F. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., a lui K.C. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. şi a inculpatei M.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţii M.R., K.C., V.F. şi M.G., dar şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.R., K.C. şi V.F. împotriva Încheierii din 23 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 46774/3/2008 (1417/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 august 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 181/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 227/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|