ICCJ. Decizia nr. 184/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 184/2010
Dosar nr. 462/1/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1905/85/2008 a dispus în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinerea măsurii arestării preventive şi a inculpatului D.M.G: (fiul lui M. şi E., născut la 13 aprilie 1964 în com. Răşinari, jud. Sibiu).
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea acestuia de libertate pentru a se asigura o bună desfăşurare a procesului penal.
S-a mai reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de săvârşirea faptelor cu violenţă, precum şi de rezonanţa negativă din colectivitate cauzată de judecarea inculpatului în stare de libertate, fiind acuzat de săvârşirea unei fapte de omor deosebit de grav.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul D.M.G. solicitând, în esenţă, punerea sa în libertate întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
A mai susţinut inculpatul că rechizitoriul întocmit în cauză este nul, întrucât nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. şi omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 17/ 18 aprilie 2008, în baza unei înţelegeri anterioare, inculpatul, împreună cu alte 4 persoane, s-au deplasat la stâna victimei B.l.l. şi au lovit-o cu diferite obiecte contondente, după care au dus-o, împotriva voinţei acesteia, în locuinţa inculpatului D.M.G., unde au continuat actele de violenţă, până au adus-o în stare de inconştienţă, după care au abandonat-o; victima decedând ca urmare a violenţelor exercitate asupra sa.
Prin sentinţa penală nr. 41 din 11 martie 2009, Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe inculpat la pedepse în cuantum de 20 ani închisoare şi, respectiv, 6 ani închisoare, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. i-a aplicat şi un spor de 2 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel şi inculpatul D.M.G., fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Alba lulia procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut această măsură.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 18 aprilie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care lege prevede pedepse cu închisoarea mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, datorită modului de săvârşire a infracţiunilor şi gravităţii acestora.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor, prin modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise.
Nu în ultimul rând, în cauză, se constată existenţa probelor de natură să contureze presupunerea rezonabilă a participării inculpatului D.M.G. la săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat şi condamnat, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul D.M.G. a fost iniţial reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune(lit. c)).
Cu privire la susţinerea inculpatului referitoare la nulitatea rechizitoriului, ca urmare a faptului că nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeinicie de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, după cum se observă din actele şi lucrările dosarului, respectiv, din încheierea din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1905/85/2008, instanţa de apel, raportat şi la Decizia nr. 9/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, a acordat un termen în vederea complinirii acestei omisiuni.
Aşadar, Înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 148 lit. f), art. 300 şi ale art. 160 alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M.G.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.G. împotriva încheierii de şedinţă din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1905/85/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2374/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2438/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
