ICCJ. Decizia nr. 2374/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2374/2010

Dosar nr. 45/57/2009

Şedinţa publică din 16 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală din 14 din 10 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins plângerea formulată de petentul D.R.A., domiciliat în Drobeta-Turnu Severin, str. V., jud. Mehedinţi, împotriva Ordonanţei nr. 22/P/2008 din 24 noiembrie 2008 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Prin Ordonanţa nr. 22/P/2008 din 24 noiembrie 2008 - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.R.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se incidenţa art. 10 lit. b1) C. proc. pen.

Învinuitului i-a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ, respectiv 1000 RON.

În motivarea ordonanţei s-a arătat că prin întocmirea adresei din 4 februarie 2008, înaintată Judecătoriei Deva, în care se menţionează că I.P.J. Hunedoara îşi retrage constituirea de parte civilă formulată în cauză, învinuitul D.R.A., în calitate de inspector şef al I.P.J. Hunedoara la acea dată, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, ajutându-l pe inculpatul P.E.C. să obţină o soluţie favorabilă în dosarul penal în care era cercetat.

S-a apreciat că raportat la persoana învinuitului şi la faptul că acesta nu are antecedente penale, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru educarea acestuia şi pentru atingerea scopului reglementat de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei ordonanţe petentul D.R.A. a formulat plângere atât la procurorul şef al D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, cât şi la Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin Ordonanţa nr. 439/II/2/2008 din 5 ianuarie 2009 a procurorului şef serviciu la D.N.A. -Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost admisă plângerea formulată de petent, conform art. 278 C. proc. pen., fiind dispusă deschiderea şi reluarea urmăririi penale.

În faţa instanţei de fond, prin precizarea depusă la 3 februarie 2009, petentul D.R.A. a arătat că înţelege să critice şi această ordonanţă, apreciind că este vorba de un tertip, prin care s-a dispus administrarea unor probe care nu sunt utile soluţionării cauzei, în vederea tergiversării procesului penal.

Examinând plângerea petentului în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că aceasta este inadmisibilă şi a procedat la respingerea ei.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a arătat că plângerea petentului nu respectă prevederile art. 2781 C. proc. pen., în sensul că, nu este atacată o soluţie de netrimitere în judecată, iar celelalte acte ale procurorului nu pot fi atacate, prin prisma acestor dispoziţii procesual penale care garantează liberul acces la justiţie, asigurând persoanelor posibilitatea atacării numai a soluţiilor de netrimitere în judecată,

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul.

Recurentul nu şi-a motivat în scris recursul declarat, dar la termenul din 16 iunie 2010, prin cerere scrisă, cât şi oral apărătorul ales a solicitat să se ia act de retragerea recursului declarat.

Examinând cererea formulată de petent, prin apărătorul ales, se constată a fi realizate cumulativ cerinţele prev. de art. 369 alin. (1) C. proc. pen., situaţie în care, în temeiul art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. se va lua act prin decizia ce se va pronunţa de retragerea recursului declarat de petent.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul D.R.A. împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2374/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs