ICCJ. Decizia nr. 1925/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1925/2010
Dosar nr. 38/42/2011
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 40 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 278l alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petiţionarul T.N., împotriva rezoluţiei nr. 302/P/2010 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 1743/11/2/2010 din 24 decembrie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia nr. 302/P/2010 din data de 15 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.G.N. şi A.M.M., magistraţi judecători în cadrul Judecătoriei Sinaia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248l C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât din cercetări a rezultat că fapta nu există precum şi faţă de P.B., executor judecătoresc sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., 249 C. pen., întrucât din cercetări a rezultat de asemenea că fapta nu există.
Pentru a pronunţa rezoluţia respectivă, procurorul a reţinut următoarele:
La data de 28 februarie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cauza penală privind pe executorul judecătoresc P.B. din Sinaia, iar prin rezoluţia nr. 216/P/2008 din data de 27 august 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.B. - executor judecătoresc - sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii (lipsesc condiţiile de existenţă ale ambelor laturi).
Împotriva soluţiei, T.N. a formulat plângere, înregistrată cu nr. 1473/II/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti respingând ca neîntemeiată plângerea împotriva soluţiei prin rezoluţia din data de 12 septembrie2008.
În aceste condiţii, potrivit art. 2781 C. proc. pen., T.N. s-a adresat instanţei de judecată şi, prin sentinţa penală nr. 185 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar împotriva rezoluţiilor nr. 216/P/2008 şi nr. 1473/II/2/2008, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată. T.N. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 185 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, iar prin Decizia nr. 554 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins ca tardiv recursul declarat de petiţionarul T.N.
În aceste condiţii, la data de 20 mai 2009, T.N. a formulat plângere penală împotriva lui A.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, E.C., fost procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, D.G.N., judecător la Judecătoria Sinaia, A.M.M., judecător la Judecătoria Sinaia şi P.B., executor judecătoresc, în vederea efectuării de cercetări faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 C. pen., art. 256 C. pen., art. 257 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Prin ordonanţa nr. 840/P/2009 din 08 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi E.C., fost procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât faptele sesizate nu există. Totodată, s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu privire la judecătorii D.G.N. şi A.M.M. de la Judecătoria Sinaia şi executorul judecătoresc P.B., pentru efectuarea de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În plângere, petiţionarul s-a plâns de modul în care magistratul judecător D.G.N. a soluţionat dosarul cu nr. 515/310/2008 al Judecătoriei Sinaia, prin sentinţa civilă nr. 532 din 14 aprilie 2009, prin care a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta G.M.L. şi a obligat pe T.N., T.D., T.R.D. şi T.C.M. să plătească pârâtei G.M.L. suma de 4490,75 lei, reprezentând cheltuielile de întreţinere aferente apartamentului 35, pentru perioada aprilie 2005 - martie 2008.
Cu privire la magistrat judecător A.M.M., a rezultat că aceasta a soluţionat dosarul nr. 603/310/2008 al Judecătoriei Sinaia şi, prin sentinţa civilă nr. 940 din 19 august 2008 a dispus respingerea cererii formulate de reclamanţii T.N. şi T.D., prin care solicitau să se constate nulitatea absolută parţială a actului de adjudecare din data de 11 mai 2005, emis în dosarul de executare nr. 186/2005 al Biroului Executorului Judecătoresc P.B.
Faţă de cele menţionate, instanţa a reţinut că în sarcina magistratului judecător nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., precum şi cea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât acesta a desfăşurat activitatea procesuală în cauză conform normelor de procedură civilă şi a argumentat hotărârea luată care nemulţumeşte persoana vătămată. S-a reţinut, totodată, că orice litigiu presupune existenţa unor interese contrarii, promovate în faţa justiţiei, judecătorul urmând a examina justeţea actelor sau faptelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, pe baza acestora formându-şi convingerea fermă asupra temeiniciei apărărilor invocate de părţi şi dând o soluţie care, în mod inevitabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţi.
S-a apreciat, însă, că aceste acţiuni nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele persoanei şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al. vreunei alte fapte prevăzute de legea penală, în lipsa unor indicii ale săvârşirii de către magistrat a unei fapte incriminate de legea penală.
Pe de altă parte, s-a constatat că hotărârea dispusă de către magistratul judecător A.M.M. a fost supusă controlului de către Tribunalul Prahova, recursul fiind respins ca nefondat, iar asupra recursului declarat de T.N. împotriva hotărârii dispuse de magistratul judecător D.G.N., Tribunalul Prahova nu s-a putut pronunţa tocmai din culpa recurentului care nu a indicat instanţei toate elementele necesare soluţionării cauzei.
Cu privire la executorul judecătoresc P.B., s-a reţinut că prin rezoluţia nr. 216/P/2008 din data de 27 august 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii (lipsesc condiţiile de existenţă ale ambelor laturi).
Soluţia a fost supusă controlului instanţei, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., s-a reţinut că persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute, ori din examinarea celor două plângeri formulate de T.N. împotriva executorului judecătoresc P.B., a rezultat că acestea au ca obiect modul în care acesta din urmă şi-a exercitat activităţile de serviciu cu privire la executarea silită, modul în care s-a desfăşurat licitaţia, valoarea de vânzare care a fost stabilită pentru imobilul respectiv, constatându-se, astfel, că nu au intervenit fapte şi împrejurări noi.
Prin rezoluţia nr. 1743/II/2/2010 din data de 24 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionarul T.N. împotriva rezoluţiei nr. 302/P/2010 din 15 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca neîntemeiată.
Şi împotriva acestei soluţii a formulat plângere petiţionarul T.N., reiterând practic criticile adresate şi procurorului, în sensul că în cauză nu s-ar fi făcut o cercetare amănunţită a faptelor pentru care se plânge persoana sa, motiv pentru care s-a ajuns la o soluţie greşită faţă de cei doi magistraţi şi de executorul judecătoresc.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în baza dispoziţiilor art. 2782 alin. (7) C. proc. pen., instanţa a constatat că plângerea este nefondată, ambele soluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti fiind legale şi temeinice.
S-a reţinut că în sarcina magistraţilor nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi întrucât şi-au desfăşurat activitatea de soluţionare a cauzelor conform normelor de procedură civilă şi au argumentat hotărârile pronunţate, chiar dacă în urma soluţionării litigiului una din părţi este nemulţumită.
Nici în sarcina executorului judecătoresc P.B. nu s-a putut reţine săvârşirea de fapte penale, acesta mai fiind cercetat pentru aceleaşi fapte legate de modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu privire la executarea silită, intervenind astfel autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul T.N., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 11 mai 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionar împotriva sentinţei penale nr. 40 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 40 din 24 februarie 2011 a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionară.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentului petiţionar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.N. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 1936/2010. Penal → |
|---|
