ICCJ. Decizia nr. 1960/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1960/2010
Dosar nr. 43/35/2011
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22/P din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.F. împotriva rezoluţiei nr. 511/P/2010 din 10 decembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rezoluţia din data de 10 decembrie 2010 emisă de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 511/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de doamnele judecător F.M., B.E., M.S., M.Z., T.F., P.A., doamna grefier P.L. şi domnul grefier C.I., din cadrul Curţii de Apel Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât lipseşte elementul material al infracţiunii.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a reţinut că judecătorii şi grefierii reclamaţi şi-au îndeplinit întocmai atribuţiile de serviciu, motiv pentru care în sarcina acestora nu a putut fi reţinută fapta pentru care au fost reclamaţi. O asemenea verificare este prevăzută ca făcând parte din căile ordinare şi extraordinare de atac. Dacă s-ar admite o altă posibilitate s-ar ajunge în situaţia inacceptabilă de a adăuga nelegal o nouă cale de atac de competenţa unui organ de urmărire penală care să se erijeze într-o instanţă supremă de atac.
Prin rezoluţia din 6 ianuarie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul penal nr. 741/ll.2/2010, s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului S.F., împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 511/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere la instanţă petentul S.F., solicitând casarea în totalitate a rezoluţiilor date de parchet ca fiind nelegale şi netemeinice, întrucât nu au motivat infracţiunea sesizată.
S-a reţinut că motivele invocate de către petent în plângere nu sunt fondate şi aşa cum rezultă din rezoluţiile atacate, judecătorii şi grefierii şi-au făcut doar datoria, în considerentele deciziei invocate de petent au fost arătate aspectele de fapt şi de drept pe care s-a bazat această decizie, iar exemplarul hotărârii judecătoreşti comunicate nu este semnat de judecător pentru că în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, doar cele două exemplare care stau la baza hotărârilor date într-o cauză sunt semnate de către judecător şi grefier, restul exemplarelor hotărârilor judecătoreşti comunicate poartă o viză de conformitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) C. proc. pen.,împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (89 din acelaşi cod, judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În cauză, hotărârea recurată de petiţionar a fost pronunţată la data de 16 februarie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar S.F. împotriva sentinţei penale nr. 22/P din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1964/2010. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
