ICCJ. Decizia nr. 1929/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1929/2010
Dosar nr. 3832/1/2011
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011), printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor S.A. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 154/U.P din 10 iunie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 28385/3/2010) şi R.C. (arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 156/U.P din 10 iunie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 28385/3/2010).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că temeiurile iniţiale avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv continuă să existe, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe că recurenţii inculpaţi au comis faptele penale reţinute în sarcina lor.
De asemenea, s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii R.C. şi S.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al recurentei inculpate R.C. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C. şi S.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011)
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
