ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1937/2010

Dosar nr. 3937/1/2011

Şedinţa publică din 11 mai 2011

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin încheierea din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 35007/3/2009 (3111/2010), printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului B.F. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 393/U.P din 21 septembrie 2006, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 31425/3/2006).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului se menţin, fiind îndeplinită una dintre condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat că probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pretins a fi săvârşite de inculpat fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiţii, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen., instanţa a avut în vedere natura şi gradul de pericol concret al infracţiunilor, săvârşite de mai multe persoane, urmările acestora, dar şi datele ce-1 caracterizează pe inculpat.

Astfel fiind, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, pentru aceleaşi considerente fiind respinsă, ca neîntemeiată, şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.F., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.

Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 35007/3/2009 (3111/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs