ICCJ. Decizia nr. 1996/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1996/2010
Dosar nr. 547/46/2011
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti s-a dispus:
În baza disp. art. 90 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 modificată, a luat act că persoana solicitată P.S., a consimţit să fie predat autorităţilor judiciare din Austria.
A constatat că persoana solicitată nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
A dispus executarea MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE emis de Parchetul Leoben/Staatsanwaltschaft Leoben aprobată de Tribunalul de Land Leoben în dosarul cu nr. 7 St 7/07 m şi 16 HR 60/10 h, reţinându-se că persoana solicitată a săvârşit infracţiunile de furt prevăzute de dispoziţiile art. 127, art. 128, art. 129, art. 130 şi art. 135 din Codul Penal al Austriei.
În baza dispoziţiilor art. 12 din Decizia - cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul European de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, în temeiul disp. art. 145 C. proc. pen. a instituit măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 29 de zile, pentru persoana solicitată P.S. Măsura se aplică începând cu data de 29 aprilie 2011 şi până la data de 27 mai 2011, inclusiv.
În temeiul art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea persoana solicitată a fost obligată să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, precum şi la ora şi data stabilită de către organele de poliţie, în vederea predării;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 26 aprilie 2011 pentru 24 de ore şi a fost pusă în libertate în baza încheierii nr. 65/F din 27 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit disp. art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, prezenta sentinţă s-a comunicat autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiilor şi Internelor, în termen de 24 de ore.
În acest sens s-a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin adresa nr. 1980/II/5/2011 a sesizat această instanţă cu semnalarea internaţională formulată de Biroul SIRENE din Austria privind persoana solicitată P.S., în vederea luării măsurii arestării şi predării autorităţilor din Austria. Se menţionează totodată că s-a emis şi Mandatul European de Arestare.
Din conţinutul semnalării internaţionale rezultă că P.S. în luna mai/iunie 2007 a săvârşit pe teritoriul Austriei un număr de 15 infracţiuni de furt calificat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în baza ordonanţei din 26 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 1980/II/5/2011 a dispus reţinerea pe timp de 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2011, ora 12,30 a persoanei solicitate.
Curtea de Apel Piteşti, prin încheierea nr. 65/F din 27 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. 547/46/2011 a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru persoana solicitată, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 27 aprilie 2011 şi până la 1 mai 2011, inclusiv. în baza disp. art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., instanţa a impus persoanei solicitate obligaţiile prevăzute de acest text de lege. S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea ordonanţei de reţinere cu numărul de mai sus emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a prezentat instanţei mandatul European de arestare şi traducerea acestuia în limba română.
Din conţinutul acestui document, curtea reţine următoarele:
Parchetul Leoben / Staatsanwaltschaft Leoben în urma aprobării Tribunalului de Land Leoben a emis în dosarul nr. 7 St 7/07m mandatul European de arestare privind persoana solicitată P.S., domiciliul în Piteşti, Judeţul Argeş, România.
P.S. este suspectat de a fi săvârşit parţial, împreună cu N.G. la datele şi la locurile menţionate în mandat un număr de 15 fapte materiale de furt, prin efracţie a unor bunuri mobile în valoare de peste 3000 de Euro, care însă nu depăşeşte suma de 50.000 Euro.
Codul penal austriac încadrează aceste fapte în dispoziţiile articolelor prevăzute de art.12; art. 15; art. 127; art. 128; art. 129; art. 130 şi art. 135. Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate conţinutul mandatului European de arestare, precum şi drepturile care îi revin potrivit dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 302/2004, republicată. De asemenea, P.S. a fost informat despre posibilitatea de a consimţi la predare şi consecinţele consimţământului astfel exprimat, cu deosebire caracterul irevocabil al acestuia. Totodată, i s-a adus la cunoştinţă conţinutul regulii specialităţii.
În declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de judecată persoana solicitată a declarat că nu are obiecţiuni în privinţa datelor de identitate menţionate şi înţelege să-şi exprime consimţământul la predare către autorităţile judiciare austriece.
A precizat că nu renunţă la regula specialităţii, dorind să beneficieze de efectele acestei reguli.
Şi-a exprimat dorinţa de a ajunge cât mai repede posibil în faţa autorităţilor judiciare din Austria pentru a clarifica situaţia în care se află, deoarece susţine că în perioada mai-iunie 2007 nu se afla pe teritoriul acestei ţări, ci, în România. Pentru a confirma această susţinere a depus la dosar acte din care rezultă că în perioada respectivă era încadrat în muncă la o unitate economică în România şi totodată a fost internat la o unitate spitalicească.
Luând act de consimţământul persoanei solicitate la predare, în conformitate cu disp. art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 s-a întocmit un proces-verbal semnat de către preşedintele completului de judecată, de grefier, apărător şi persoana solicitată, în care se menţionează consimţământul persoanei solicitate la predare şi faptul că aceasta nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.
În ceea ce priveşte solicitarea parchetului de a se dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, curtea reţine următoarele aspecte:â
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Decizia - cadru a Consiliului Europei din 13 iunie 2002 (2002/584/JAI), instanţa de judecată competentă de a executa mandatul European de arestare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenţie, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Aceleaşi dispoziţii prevăd că punerea provizorie în libertate a persoanei solicitate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiţia ca instanţa de judecată să ia măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate. Prin urmare, dispoziţiile mai sus menţionate cuprinse într-un instrument juridic obligatoriu al Uniunii Europene instituie o marjă de apreciere pentru instanţele judecătoreşti naţionale de executare a mandatului European de arestare în ceea ce priveşte aplicarea măsurii arestării sau a unei alte măsuri prevăzute de dreptul intern, scopul fiind acela de a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului European de arestare.
În raport cu circumstanţele concrete ale acestei cauze, curtea constată că P.S. a avut o atitudine cooperantă cu autorităţile judiciare române. De asemenea, a făcut dovada că este încadrat în muncă şi are o situaţie familială stabilă. Nu este cunoscut cu antecedente penale. în raport cu aceste elemente de circumstanţiere personală, curtea apreciază că măsura arestării solicitată de către parchet în vederea executării mandatului European de arestare preventivă este excesivă depăşind ceea ce este necesar într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv executarea mandatului European de arestare preventivă. Aplicarea unei astfel de măsuri faţă de persoana solicitată, în condiţiile concrete rezultate din actele şi probele administrate în cauză, ar reprezenta o restrângere nejustificată, excesivă a libertăţii individuale şi, totodată o încălcare a acestui drept fundamental garantat de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, dar şi de instrumentele juridice internaţionale, inclusiv de către Carta Europeană a Drepturilor Omului, intrată în vigoare la data de 1 decembrie 2009.
Aşa fiind, în funcţie de aceste considerente s-a pronunţat mai sus menţionata hotărâre judecătorească.
Împotriva acesteia s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.
S-au invocat următoarele:
Prin sentinţa mai sus-menţionată s-a dispus executarea mandatului European de arestare emis pe numele persoanei solicitate, P.S., s-a constatat că acesta a consimţit la predare către autorităţile judiciare austriece şi s-a dispus obligarea sa de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în baza art. 145 C. proc. pen., pentru 29 de zile.
Se apreciază că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:
Deşi dispoziţiile art. 90, alin. (11) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004 arată fără echivoc faptul că prin hotărârea prin care se dispune predarea persoanei solicitate se dispune şi arestarea sa preventivă, în mod nelegal instanţa de fond a dispus măsura obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 29 zile, în conformitate cu prevederile art. 145 C. proc. pen.
Interpretarea primei instanţe, în sensul că se poate aplica, prin hotărârea de admitere a cererii de executare a unui mandat European de arestare, pronunţată în temeiul art. 90 din lege şi de predare către statul emitent al mandatului, a persoanei solicitate măsura prevăzută de art. 145 C. proc. pen. este o adăugire la lege, pe de-o parte deoarece dispoziţiile alin. (11) şi (13) ale art. 90, la care am făcut referire mai sus sunt clare şi imperative şi pe de altă parte din interpretarea sistematică a art. 94, alin. (1), care prevede ca un criteriu ce trebuie avut în vedere la pronunţarea hotărârii şi necesitatea executării mandatului European de arestare, precum şi a art. 96, alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că predarea persoanei care face obiectul mandatului European de arestare se face ... cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie rezultă, astfel indubitabil faptul că predarea persoanei solicitate nu se poate realiza decât cu aceasta în stare de arest preventiv. Dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia de luare a măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen. nu se aplică în situaţia pronunţării asupra executării mandatului European de arestare şi asupra predării, adică la finalul procedurii prev. de art. 90 din Legea nr. 302/2004, ci atunci când, în vederea luării unei hotărâri cu privire la predare instanţa amână cauza şi acordă un termen, în situaţiile prev de alin. (5) şi (7) ale art. 90 din lege, iar ulterior, după lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei privind executarea mandatului European de arestare, instanţa, dacă dispune executarea mandatului, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării, conform alin. (11) al art. 90 din Legea nr. 302/2004.
O a doua critică se referă la constarea instanţei că persoana solicitată a consimţit la predare. Această împrejurare nu poate produce consecinţele legale, reţinute de instanţa de fond, în sensul că hotărârea pronunţată este definitivă [art. 941 alin. (2)] , întrucât persoana solicitată nu a fost, în fapt, de acord cu predarea sa, care presupune arestarea sa preventivă, ci a arătat în şedinţă publică faptul că va merge ea însăşi la autorităţile austriece pentru lămurirea cauzei respective sub toate aspectele, nefiind de acord să fie predat şi, evident arestat, în acord cu dispoziţiile legale. în această situaţie prima instanţă trebuia să constate că nu s-a exprimat un consimţământ neechivoc la predare şi că, nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului, prevăzute de art. 88 din lege şi neinvocându-se obiecţii cu privire la identitatea persoanei solicitate se impune executarea mandatului European de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea sa preventivă, pentru considerentele de legalitate arătate mai sus.
Dacă s-ar considera că interpretarea primei instanţe e corectă atunci s-ar ajunge la situaţia în care o hotărâre nelegală pe fond, cum este cea în speţă să nu mai poată fi îndreptată, din lipsa căii de atac prevăzute de lege şi să pericliteze executarea mandatelor Europene de arestare, ajutând şi la sustragerea persoanelor solicitate de la cercetări sau executarea pedepselor.
Instanţa de recurs, într-o primă etapă, va trata problema admisibilităţii/inadmisibilităţii exercitării unei astfel de căi de atac.
Apreciem nefondate susţinerile procurorului axate pe ideea că „prima instanţă trebuia să constate că nu s-a exprimat un consimţământ neechivoc la predare", argumentele fiind aduse atât în sprijinul admisibilităţii unei căi de atac împotriva hotărârii cât şi în cel de fond al arestării - „nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului, prevăzute de art. 88 din lege şi neinvocându-se obiecţii cu privire la identitatea persoanei solicitate se impune executarea mandatului European de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea sa preventivă". Sau, susţinerea admisibilităţii unei căi de atac pe simplul argument că o hotărâre judecătorească în atare condiţii, apreciate nelegale, ar rămâne în picioare. Instanţa de recurs reţine că un astfel de aspect păleşte în faţa unei politici penale în acest sens - al inadmisibilităţii instituite legal - , dacă este cazul. Cert este că persoana solicitată a arătat expres că consimte voluntar la predarea sa către Statul austriac şi nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, poziţie consemnată în proces verbal ce a fost ataşat la dosarul instanţei Curţii de Apel Piteşti.
Apreciem, referitor la admisibilitatea acestui recurs, că interpretarea dispoziţiilor art. 941 alin. (2) configurează teza că recursul este admisibil.
Legiuitorul a specificat că hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) este definitivă în situaţia în care persoana solicitată consimte la predare, plecând de la premisa că prin această hotărâre se dispune şi arestarea persoanei solicitate, motiv pentru care cele două noţiuni, consimţământul şi arestarea sunt preluate ca un calup lingvistic. în condiţiile în care instanţa dispune executarea mandatului de arestare fără a dispune şi arestarea persoanei solicitate, hotărârea este supusă căii de atac a recursului.
Concret:
Alin. (5) art. 90 - „în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces verbal"
Alin. (6) - „în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 94, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate".
Sau, într-o coroborare cu alin. (11) - „în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea. în acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului European, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".
Ori aceste texte fac trimitere la art. 94, cu caracter general, în sensul că „în toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului European de arestare prin sentinţă", pentru ca art. 941 alin. (2) să fie tot general, pentru situaţia în care instanţa dispune executarea mandatului de arestare fără a dispune şi arestarea persoanei solicitate, respectiv „hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare".
Abordarea de o asemenea natură a textului legal incident în speţă, vizând procedura românească a arestării în vederea predării unei persoane solicitate către autorităţi judiciare ce ţin de state ale Uniunii Europene, rezolvă şi problema de substanţă, de fond, a cauzei, respectiv necesitatea pronunţării concomitente a unei hotărâri prin care se ia act că persoana solicitată P.S., a consimţit să fie predat autorităţilor judiciare din Austria, se dispune executarea MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE emis de Parchetul Leoben / Staatsanwaltschaft Leoben aprobată de Tribunalul de Land Leoben în dosarul cu nr. 7 St 7/07 m şi 16 HR 60/10 h, şi în acelaşi timp se dispune şi arestarea persoanei tocmai în vederea predării.
Apreciem aplecarea de care a dat dovadă judecătorul instanţei de fond în legătură cu „dreptul aplicabil măsurii arestării pentru persoana solicitată", supus analizei prin prisma unor norme juridice Europene, însă este de decelat şi asupra măsurii incidenţei acestora (de analizat şi situaţia premisă din art. 12 la Decizia - cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul European de arestare şi procedurile de predare între statele membre), - atât în ceea ce priveşte cadrul unei proceduri finale şi nu intermediare vizând executarea unui mandat European de arestare; cât şi conotaţia eficacităţii acestei proceduri finale abordată într-o altă manieră de interpretare decât cea propusă prin normele juridice interne.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată, în situaţia în care instanţa dispune executarea mandatului European de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Se pare că acest act normativ exclude marja de apreciere a instanţei de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului şi impune arestarea acesteia o dată cu încuviinţarea executării mandatului European.
În raport cu aceste considerente, în baza disp. art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată, instanţa de recurs, în urma casării hotărârii, recursul fiind de privit ca fondat, pentru argumentele aduse, în rejudecare va dispune executarea mandatului European de arestare emis de autorităţile judiciare austriece în forma arestării persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, începând cu data încarcerării pentru predarea sa către autorităţile austriece.
Evident că, dat fiind acest nou context, se va înlătura măsura prevăzută de art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen.
În funcţie de aceleaşi argumente de mai sus, întrucât peste anumite etape procesuale instanţa fondului a păşit cu deplină legalitate, restul dispoziţiilor din sentinţă vor fi de menţinut.
Se va emite un mandat de arestare în vederea predării corespunzător prezentei hotărâri.
În baza disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 67 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, dispune arestarea persoanei solicitate P.S. pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data încarcerării, în vederea predării acestuia către autorităţile judiciare austriece.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 145 C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată P.S., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1975/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2120/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
