ICCJ. Decizia nr. 2019/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2019/2010
Dosar nr. 11/45/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a), C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C., împotriva Rezoluţiei din 08 noiembrie 2010, dată în dosarul nr. 499/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. A menţinut rezoluţia atacată.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că pe rolul Curţii de Apel Iaşi s-a înregistrat plângerea petentului D.C., împotriva Rezoluţiei Procurorului din 08 noiembrie 2010, emisă în dosarul nr. 499/P/2010, al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numiţii S.F.M. şi F.C.,- avocaţi in Baroul Iaşi - cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 259 alin. (2) C. pen.
În motivarea plângerii petentul a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva rezoluţiei procurorului şi sa se dispună începerea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori cu motivarea în esenţă că: învinuirea făcută de domnii avocaţi a fost concretă, au indicat nume, persoane şi domiciliile acestora; învinuirea făcută de domnii avocaţi a avut ca obiect săvârşirea unei infracţiuni; învinuirea făcută de domnii avocaţi a fost făcută prin denunţ; învinuirea făcută de domnii avocaţi a fost mincinoasă, lucru ce a fost constatat şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, expunerea pe larg a motivelor petentului se regăsesc în preambulul prezentei hotărâri.
S-a mai reţinut că petentul D.C., a formulat plângere penala împotriva celor două persoane cercetate, reclamând săvârşirea infracţiunii de denunţ calomnios, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.
Această infracţiune a constat în aceea ca domnii avocaţi C.F. şi S.M., au depus o plângere înregistrată sub nr. 749129/2009 la Secţia II de Politie a municipiului Iaşi, prin care l-au învinuit de săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., fiind acuzat că a încercat să îi determine să restituie onorariile achitate de către petent şi de alţi colegi de-ai săi, pentru o serie de servicii avocaţiale, concretizate prin contractele de asistenţă juridică nr. 42/2008 şi 68/2008.
Plângerea a făcut obiectul dosarului penal nr. 1952/P/2010 şi în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Examinând şi cercetând aspectele semnalate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate cu motivarea că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă, având în vedere faptul că avocaţii S.F.M. şi F.C. nu au avut intenţia de a denunţa, în mod mincinos, comiterea unei infracţiuni de şantaj.
Nerezultând elemente ale infracţiunii reclamate, în mod legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoana cercetată.
Petentul, a făcut plângere împotriva acestei soluţii la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi prin Rezoluţia din 17 decembrie 2010, emisa de procurorul general adjunct, plângerea a fost respinsă, reţinându-se si de aceasta data ca domnii avocaţi când au făcut plângerea împotriva petentului nu au avut intenţia de a-1 denunţa, în mod mincinos, de comiterea unei infracţiuni de şantaj.
Curtea de Apel Iaşi a constatat că plângerea petentului este nefondată, din următoarele motive:
Aşa cum a motivat si reprezentantul parchetului, din actele premergătoare efectuate in cauză, a rezultat că, prin rezoluţia procurorului nr. 1952/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, cu motivarea că cererile formulate de persoanele cercetate, în vederea restituirii sumelor de bani anterior achitate, nu se circumscriu noţiunii de constrângere, prevăzută de legiuitor şi că asupra avocaţilor nu s-au exercitat acţiuni de ameninţare sau lovire ori alte violente, susţinerile avocaţilor nefiind confirmate de martorii audiaţi.
Curtea a reţinut că art. 259 C. pen. stipulează: "învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoana, se pedepseşte..."
In speţa de fată cei doi avocaţi nu au avut o asemenea intenţie de a denunţa mincinos pe petent, dimpotrivă, a avut un temei subiectiv atunci când au făcut acea plângere penală, chiar dacă nu s-a finalizat cu o începerea a urmăriri penale.
In concluzie, Curtea de Apel Iaşi a constatat că neputându-se stabili vinovăţia persoanelor cercetate, în mod corect şi legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluţie care a fost menţinută şi de Procurorul general adjunct şi, în mod corect, instanţa de fond a constatat că Rezoluţia procurorului de caz verificată şi menţinută de prim procurorul ierarhic superior este legală şi temeinică şi nu se impune desfiinţarea ei aşa cum a solicitat petentul.
Împotriva sentinţei penale nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiţionarul D.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 11/45/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiţionar, este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul petentul D.C., împotriva Rezoluţiei din 08 noiembrie 2010, dată în dosarul nr. 499/P/2010, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinând rezoluţia atacată, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de fond, este definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul promovat de către petiţionar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
In temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1959/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2223/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
