ICCJ. Decizia nr. 1959/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1959/2010
Dosar nr. 3662/109/2007
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 3662/109/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului E.D. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 5 aprilie 2008 şi până la data pronunţării sentinţei, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a mai dispus condamnarea inculpatului E.D. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 329 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., potrivit art. 334 C. proc. pen.
În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 1394 zile neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 45/1998 a Tribunalului Bucureşti şi a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni, în total 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 25 octombrie 2007 şi până la data pronunţării sentinţei, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului M.B.N., fiul lui N. şi F., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, fiecare dintre inculpaţi a fost obligat la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu urmând a se avansa din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut următoarea stare de fapt:
În primăvara anului 2007, partea vătămată D.R.L. s-a angajat la o covrigărie din Mioveni împreună cu mătuşa sa, M.G., între timp împrietenindu-se cu martorul N.G., la care mai rămânea peste noapte.
Într-o seară, partea vătămată a fost contactată telefonic de învinuitul N.E.A. care i-a propus să aibă un raport sexual, aceasta fiind de acord, după care învinuitul a dus-o într-un apartament în care locuia cu chirie martorul M.V.M.
Învinuitul N.E.A. i-a propus martorului să rămână în acel apartament şi partea vătămată, sens în care i-a înmânat suma de 150 lei cu titlu de chirie martorului M.C. – prieten cu proprietara apartamentului, iar timp de două zile partea vătămată a avut raport sexual cu doi bărbaţi (fratele învinuitului şi vărul său) care i-au achitat sumele de 150 lei şi, respectiv, 300 lei învinuitului N.E.A.
D.R. a declarat că învinuitul i-a propus să solicite suma de 100 lei pentru o partidă de sex, din care suma de 50 lei pentru învinuit şi 50 lei pentru partea vătămată, propunere cu care a fost de acord.
S-a mai reţinut că după două zile a venit proprietara apartamentului, care a găsit-o pe partea vătămată acolo, timp în care după aceasta din urmă a venit M.N.B., care i-a solicitat suma de 150 lei sub pretextul că i-ar fi împrumutat acesteia suma pentru a-şi întrerupe cursul sarcinii.
Întrucât M.B. zis B.C. ameninţa că va anunţa poliţia, proprietara apartamentului, de teama unui scandal, a invitat-o pe partea vătămată să părăsească apartamentul.
Partea vătămată a susţinut că, atunci când a coborât din apartament, a fost luată de B. C. şi dusă la periferia oraşului Mioveni, unde a fost determinată să întreţină raport sexual cu trei bărbaţi aduşi de acesta care, ulterior, a chemat un prieten căruia a vrut s-o vândă, însă vânzarea nu a mai avut loc.
S-a reţinut, de asemenea, că în aceeaşi zi, revenind în oraş, B. C. se prefăcea că o loveşte şi o strânge de gât pe partea vătămată, moment în care a intervenit inculpatul E.D., zis P. care s-a prefăcut a fi salvatorul şi protectorul părţii vătămate, căreia i-a spus că o va găzdui şi îi va da să mănânce. În realitate, acesta a dus-o pe partea vătămată în Piteşti, în apartamentul fratelui său E.D. zis C., unde se mai afla o tânără numită C., care i-a oferit haine de schimb şi alimente.
Inculpatul E.D. a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu C., după care a obligat-o să întreţină raport sexual cu taximetristul său, pe care l-a recunoscut în planşa foto ca fiind M.C.I., dar şi cu un alt băiat numit R.
S-a reţinut, totodată, că inculpatul E.D. i-a spus părţii vătămate că trebuie să-i facă paşaport ca să o ducă în Elveţia, ca femeie de serviciu, în acest sens mergând împreună la Primăria din Piteşti de unde i-a obţinut certificatul de naştere.
Pentru cartea de identitate, partea vătămată a fost transportată de inculpatul P. la Mioveni, unde ea susţinea că o are la un prieten la care a locuit cu chirie – M., însă aceasta minţise în speranţa că va scăpa. Cu această ocazie, partea vătămată s-a dus la verişoara sa, M.L., căreia i-a povestit cele întâmplate. Aceasta a invitat-o la un restaurant să servească ceva, iar în momentul când a ieşit din restaurant au apărut două maşini, într-una fiind P., iar în cealaltă doi băieţi şi C., respectiv inculpatul E.D. şi C. B., respectiv M.B.N. Astfel, partea vătămată a fost luată de lângă verişoara ei şi dusă în apartamentul din Piteşti, aceasta declarând că inculpatul E.D. a ameninţat-o cu un pistol pentru a nu mai fugi.
Pentru a se verifica efectul produs asupra ei, era trimisă după ţigări, însă era supravegheată.
S-a reţinut, de asemenea, în sentinţa menţionată că ulterior a revenit în ţară şi inculpatul E.D., chemat de fratele său, care a lovit-o şi a determinat-o să întreţină raporturi sexuale cu un băiat numit D., care tocmai se întorsese din Elveţia, dar şi cu taximetristul care îi deservea pe fraţii E., lovind-o totodată cu o nuia şi ameninţând-o cu un pistol.
Inculpatul E.D. a dus-o pe partea vătămată împreună cu o femeie numită M.M. (la care i s-a stabilit domiciliul) la S.E.I.P., de unde a obţinut o carte de identitate, după care a întocmit formalităţile necesare obţinerii paşaportului. În această perioadă şi-a amanetat aurul şi cu banii obţinuţi a cumpărat două bilete pentru Elveţia pe numele lui şi al părţii vătămate.
Întrucât paşaportul nu a fost obţinut la data promisă (întârzierea fiind determinată de intervenţia organelor de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Piteşti), inculpatul a mers la agenţia de voiaj de unde şi-a recuperat jumătate din valoarea biletelor pentru Elveţia.
În seara zilei de 23 octombrie 2007, în timp ce C. juca rummy cu prietenii lui, partea vătămată a fost trimisă să cumpere ţigări, prilej cu care a fugit în Mioveni, la verişoara sa, căreia i-a povestit ceea ce i s-a întâmplat, iar în dimineaţa de 24 octombrie 2007, s-a prezentat la organele de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Piteşti.
Audiaţi fiind în faţa primei instanţe, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, pentru care au fost trimişi în judecată, apărările acestora fiind însă contrazise de ceea ce au declarat martorii audiaţi atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza de judecată.
La stabilirea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se gradul sporit de pericol social al faptelor, precum şi atitudinea nesinceră a inculpaţilor pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii E.D., E.D. şi M.B.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul M.N.B. a criticat sentinţa pe motiv că prima instanţă a reţinut greşit situaţia de fapt în cauză, susţinându-se că fapta pentru care a fost condamnat nu a fost săvârşită de acesta şi, în consecinţă, s-ar impune achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, apelantul M.N.B. a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei, solicitând să se reţină circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare.
Prin Decizia penală nr. 8/ A din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei trei inculpaţi împotriva sentinţei penale sus-menţionate.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor E.D. şi E.D. şi s-a dedus detenţia preventivă a acestora începând cu 29 ianuarie 2009 până la pronunţarea deciziei.
S-a reţinut că încadrarea juridică a faptelor realizată de către prima instanţă este corectă, ca de altfel şi individualizarea judiciară a pedepselor realizate pentru fiecare inculpat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.B.N., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 18 C. proc. pen. şi oral în faţa instanţei, pe cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 din acelaşi cod.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului, precum şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Cu privire la solicitarea de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti ce are la bază cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul neluării în considerare a unei cereri esenţiale pentru rezolvarea cauzei, Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită întrucât administrarea probei testimoniale a fost luată în considerare de instanţă, care a renunţat la audierea martorilor propuşi, în condiţiile în care lista acestora a fost depusă după trei termene de judecată, timp în care instanţa şi-a format convingerea pe baza probelor existente, motivând, de altfel, renunţarea la martori în sensul că proba nu este utilă, concludentă şi pertinentă pentru soluţionarea cauzei.
Referitor la solicitarea de achitare a recurentului inculpat, Curtea reţine că vinovăţia acestuia este dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, stabilindu-se în mod corect situaţia de fapt anterior redată, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, în cauză s-a stabilit în mod corect că fapta inculpatului M.B.N. de a o răpi şi a o transmite pe partea vătămată D.R.L. inculpatului E.D. în scopul ca acesta, împreună cu fratele său, E.D., să o exploateze sexual în Elveţia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de persoane prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărare, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine cont de dispoziţiile părţii generale C. pen., de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale anterior menţionate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni, cât şi împrejurările în care au fost comise şi modul de acţionare.
Înalta Curte constată că, în mod just, în cauză prima instanţă nu a reţinut circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 74 C. pen.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere gravitatea infracţiunii comise, natura acesteia şi împrejurările în care a fost săvârşită, împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a sancţiunii fără executarea efectivă, nu poate corespunde dublului scop educativ şi coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Totodată, se constată că în cauză nu s-a aplicat un tratament discriminatoriu în raport cu ceilalţi coinculpaţi, faţă de împrejurarea că acestora li s-au aplicat pedepse de câte 7 ani închisoare, în vreme ce cuantumul pedepsei stabilit în sarcina inculpatului M.B.N. este de 5 ani închisoare.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.N.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, urmând ca onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei părţi vătămate D.R.L., în sumă de 200 lei, să fie plătit din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.N. împotriva Deciziei penale nr. 8/ A din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei părţi vătămate D.R.L. în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3785/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3789/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
