ICCJ. Decizia nr. 2204/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2204/2010
Dosar nr. 946/59/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53/PI din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petenţilor K.V.A. şi K.E. formulată împotriva rezoluţiei din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 şi a rezoluţiei din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care le-a menţinut ca temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenţii la plata cheltuielilor judiciare faţă de stat.
A constatat Curtea de Apel Timişoara că din examinarea întregului material probator existent în cauză, procurorul de caz a conturat în mod corect starea de fapt rezultată din piesele dosarului, respectiv aceea că la sfârşitul anului 2007 avocatul J.S.A. a fost contactată telefonic de petenţi în vederea deschiderii şi susţinerii unui proces civil de ieşire din indiviziune pentru care costurile totale au fost stabilite la suma totală de 3.000 Euro, încheindu-se contractul de asistenţă juridică nr. 0076376 din 19 noiembrie 2007 între numita P.S. şi avocat, eliberându-se factura nr. 13 din 19 noiembrie 2007 pentru suma de 10.000,00 lei.
Din probele dosarului a rezultat că procesul civil a demarat ca urmare a demersurilor făcute de către avocatul J.A.S., dovadă fiind fotocopiile depuse la dosarul cauzei, însă pe parcurs petenţii au renunţat la serviciile acestui avocat în mod unilateral.
Din conturarea acestei stări de fapt şi din probele dosarului a constatat instanţa de fond că nu rezultă că intimata J.S.A. ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, ea exercitându-şi meseria de avocat în condiţii de legalitate, încheind contractul de asistenţă juridică cu reprezentantul petenţilor, numita P.S., al cărui nume se află trecut la rubrica client/reprezentant pentru suma plătită eliberându-se atât factură, cât şi două chitanţe, existente la fila 21-22 dosar nr. 259/P/2010, neputându-se vorbi de existenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), dar nici de cea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 249/2005, neexistând nici probe şi nici indicii cu privire la săvârşirea de vreo faptă penală de către intimata J.A.S.
Procurorul de caz în mod judicios a arătat că pentru eventualele pretenţii ale persoanelor vătămate legate de restituirea unei părţi din onorariul avocaţial, sunt incidente dispoziţiile legale legate de legea privind Organizarea exercitării profesiei de avocat, coroborate cu clauza din contractul de asistenţă juridică care arată că toate litigiile cu privire la naşterea, modificarea, stingerea, interpretarea şi executarea acelui contract, sunt supuse regulilor de arbitraj, regulilor de procedură prevăzute de lege şi de statutul profesiei de avocat.
Cu privire la ofiţerul de poliţie C.A., instanţa a apreciat că citarea făptuitorilor în dosarul nr. 13414/P2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în care petenţii au avut calitate de făptuitori, ca urmare a plângerii formulate de avocatul J.S.A. împotriva acestora pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen., instanţa a apreciat că acest lucru se circumscrie normelor procesual penale, audierea făptuitorilor neputându-se efectua printr-un reprezentant (V.D.), aspect independent de mutarea sediului administrativ al instituţiei Poliţiei, astfel că reclamaţia susţinută de petenţi nu are nici un suport probator, neconturându-se săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 146 C. pen. de către numitul C.A., ofiţer în cadrul IPJ Timiş.
Curtea de Apel Timişoara a apreciat că plângerea formulată de către petenţii K.V. şi K.E. este nefondată, neputându-se reţine în sarcina intimaţilor J.S.A., avocat în cadrul Baroului Timiş şi C.A., comisar în cadrul IPJ Timiş, infracţiunea reclamată de către petenţi, astfel că a respins plângerea formulată de petenţi fiind menţinute ca temeinice şi legale rezoluţia din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 şi rezoluţia din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
La data de 15 martie 2011, nemulţumiţi de această hotărâre, petenţii K.V. şi K.E. au formulat recurs împotriva sentinţei menţionate şi au solicitat admiterea recursului, arătând că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova este nelegală, motivele de recurs invocate fiind la fila 2-3 din dosar, fiind expuse pe larg în motivele depuse ulterior.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursurilor petenţilor K.V. şi K.E., în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art.278/1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt inadmisibile.
Prin sentinţa penală nr. 53/PI din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petenţilor K.V.A. şi K.E. formulată împotriva rezoluţiei din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 şi a rezoluţiei din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care le menţine ca temeinice şi legale, soluţie definitivă.
Astfel, Curtea de Apel Timişoara faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/ 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 278/1 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Astfel, faţă de cele menţionate, urmează a fi respinse, ca inadmisibile, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursurile declarate de petenţii K.V. şi K.E., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiţionarii K.V.A. şi K.E. împotriva sentinţei penale nr. 53/PI din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2140/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2268/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
