ICCJ. Decizia nr. 2268/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2268/2010
Dosar nr.4870/1/2010
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin Încheierea din 18 mai 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 05616/99/2009, în baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.V. şi s-a menţinut în continuare această măsură.
Instanţa învestită cu soluţionarea apelului cauzei a reţinut că se impune menţinerea arestării preventive luată faţă de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor; pe de altă parte, există motive verosimile în sensul că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, fiind respectată proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate şi scopul urmărit prin menţinerea măsurii preventive.
În concret, instanţa de apel a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de natura şi gravitatea faptei presupus a fi săvârşită de inculpat iar menţinerea măsurii arestării preventive este impusă şi de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a procesului penal.
A mai reţinut că durata arestării preventive nu a depăşit termenul rezonabil apreciat în funcţie de criteriile stabilite de jurisprudenţa europeană dar şi internă, şi, în plus, s-a pronunţat o condamnare în fond a inculpatului.
B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate deoarece nu există date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că poate influenţa judecarea cauzei.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se, în esenţă că, în data de 8 mai 2009, a lovit-o cu pumnii pe minora A.Ş.D. în vârstă de 1 an şi 4 luni în zone vitale şi a aruncat-o pe un plan dur, provocându-i multiple leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile de îngrijiri medicale şi pentru care a fost condamnat în fond la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reţinut şi Curtea de Apel laşi, temeiurile care au determinat luarea şi ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Faţă de gravitatea faptei şi de împrejurările în care a fost comisă, de importanţa valorilor sociale lezate, precum şi impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivităţii lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor judiciare faţă de persoanele care săvârşesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanţă a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condiţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o ameninţare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.
Pe de altă parte, este corectă şi aprecierea instanţei de fond în sensul că nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei. în cauză, recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 11 mai 2009, astfel că durata detenţiei provizorii, de circa 1 an până la acest moment, nu poate fi considerată ca depăşind termenul rezonabil impus de jurisprudenţa europeană şi naţională, având în vedere circumstanţele şi complexitatea cauzei.
În consecinţă, pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel laşi urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 18 mai 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 05616/99/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2270/2010. Penal → |
|---|
