ICCJ. Decizia nr. 2249/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R OM Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2249/2010
Dosar nr.143/59/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 617/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea Ordonanţei nr. 319/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prin care se soluţionase cererea de recuzare formulată de petent împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M.
Prin Rezoluţia nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a respins cererea petentului cu motivarea că dispoziţiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva actelor procurorului prin care sunt soluţionate cereri de abţinere sau de recuzare, revizuirea nefiind permisă decât în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive.
Plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia nr. 1409/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva celor două rezoluţii, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la Curtea de Apel Timişoara, care a făcut obiectul Dosarului nr. 143/59/2010.
Prin Sentinţa penală nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Rezoluţiei nr. 617/11/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că Rezoluţia nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a cărei desfiinţare o solicită petentul, nu face parte dintre soluţiile arătate expres şi limitativ în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., care să dea dreptul părţii vătămate ori altor persoane ale căror interese legitime au fost vătămate să formuleze plângere, astfel încât plângerea este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs petentul A.P.G., invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 8 iunie 2010, reprezentantul parchetului, în temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38513 alin. (2) C. proc. pen. şi a art. 38515 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de petentul A.P.G., arătând că sentinţa atacată i-a fost comunicată la 2 aprilie 2010, iar declaraţia de recurs a fost depusă la 14 aprilie 2010, cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând actele dosarului constată că, potrivit practicii adoptate de petent, care este parte în foarte multe dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi şi a altor instanţe, acesta obişnuieşte să trimită într-un singur plic acte procedurale pentru mai multe cauze.
În acelaşi fel a procedat petiţionarul şi în prezenta cauză. Astfel, din înscrisuri rezultă că petentul a depus declaraţia de recurs care face obiectul prezentei cauze, alături de alte cereri, într-un plic care a fost expediat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 aprilie 2010.
Prin urmare, cum declaraţia de recurs a fost expediată, prin poştă la 9 aprilie 2010, se constată că recursul a fost formulat în termen legal, motiv pentru care se va respinge excepţia invocată de reprezentantul parchetului, ca neîntemeiată.
Analizând recursul declarat, pe baza actelor şi a lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3), coroborat cu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii adresată instanţei îl constituie numai o ordonanţă sau o rezoluţie prin care s-a dispus netrimiterea în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale).
Astfel, obiectul controlului judecătoresc asupra soluţiilor dispuse de procuror este limitat numai la acele soluţii care au drept consecinţă netrimiterea în judecată a persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sau acte de urmărire penală, fiind excluse orice alte soluţii dispuse de procuror.
În cauză, însă, procurorul nu a dispus niciuna dintre soluţiile la care se face referire, în mod expres şi limitativ, în dispoziţiile legale anterior invocate, petentul A.P.G. formulând, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva Rezoluţiei nr. 617/II/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prin s-a respins cererea petentului de revizuire a Ordonanţei nr. 319/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, prin care anterior se soluţionase cererea de recuzare formulată de petent împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M.
Prin urmare, faţă de considerentele anterior prezentate, soluţia primei instanţe, de respingere a plângerii petiţionarului, ca inadmisibilă, se dovedeşte a fi temeinică şi legală.
În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 57 din 24 septembrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Cum, în prezenta cauză petentul A.P.G. a sesizat Curtea de Apel Timişoara fără a fi incidente dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., hotărârea instanţei de fond, de respingere a plângerii, ca inadmisibilă, este legală şi temeinică, nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.în consecinţă, cum nu se constată existenţa altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 50/PI din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4141/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2254/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
