ICCJ. Decizia nr. 2515/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2515/2010
Dosar nr.2048/54/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţa,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, inculpatul R.C. a fost condamnat la câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele opt infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 din C. pen., iar, în urma contopirii acestora, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an, adică 5 ani închisoare în condiţiile aplicării art. 71 - 64 C. pen.
Totodată, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de: 1 milion lei primită de la B.C.; 1000 DM sau echivalentul în RON primită de la Z.M.; 300 euro sau echivalentul în RON, primită de la L.B.; 5 milioane lei primită de la R.M.; 100 euro sau echivalentul în RON primită de la Z.P.; 10 milioane lei primită de la T.G.; 200 euro sau echivalentul în RON primită de la S.M.; 100 euro sau echivalentul în RON primită de la T.M.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.500.000 lei primiţi şi restituiţi denunţătorului R.M.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul, pretinzând că are relaţii la punctele de frontieră române şi străine, a pretins şi primit sumele de bani sus-menţionate de la cetăţeni din localitatea Turceni, judeţul Gorj, în schimbul cărora Ie-a promis acestora că-i va duce în străinătate, fără ca aceştia să mai prezinte suma de 500 euro la trecerea frontierei.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 238 din 7 iulie 2005, admiţând apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală atacată, cu privire la neconfiscarea sumei de 5 milioane lei, primită de inculpat de la denunţătorul R.M. şi, în consecinţă, a dispus confiscarea acesteia.
Ulterior, inculpatul a declarat recurs peste termen împotriva acestei decizii, susţinând că procedura de citare la judecarea apelului a fost viciată, el neavând cunoştinţă de proces, întrucât era plecat din ţară şi că a luat la cunoştinţă despre condamnarea sa abia la 16 februarie 2009, când, la domiciliul său din comuna U., sat F., judeţul Gorj, s-a prezentat un echipaj de poliţie pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Gorj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 2055 din 2 iunie 2009, a constatat că cererea formulată de inculpat, privind Decizia penală nr. 238 din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova reprezintă apel peste termen şi a trimis cauza la Curtea de Apel Craiova, pentru soluţionarea acesteia.
În motivarea instanţei supreme, s-a arătat că inculpatul nu a fost prezent la judecată, nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel, lipsind şi la pronunţarea hotărârilor.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu a exercitat în cauză calea de atac a apelului, astfel că cererea sa a fost greşit calificată drept recurs peste termen, în condiţiile în care el nu a exercitat prima cale ordinară de atac, cea a apelului.
Curtea de Apel Craiova, conformându-se deciziei mai sus-menţionată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a procedat la judecarea apelului, constatând însă că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica privind necitarea inculpatului la judecarea apelului a fost respinsă, deoarece din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul a fost citat la toate adresele cunosute, potrivit art. 177 alin. (1) - (4) C. proc. pen., fie ca urmare a declaraţiilor acestuia cu privire la locul de citare, fie ca urmare a datelor obţinute potrivit art. 180 C. proc. pen.
S-a motivat că niciodată inculpatul nu a indicat reşedinţa sa din Italia, ca loc de citare, decât cu ocazia judecării acestui apel, iar agentul procedural a constatat că "destinatarul este plecat cu toată familia în Italia şi la adresa de domiciliu nu mai locuieşte nimeni" ori că "persoana citată, schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla noua adresă", trimiţându-se în acest sens, la dovezile de realizare a procedurii de citare cu inculpatul la fond şi în apel, existente în dosar.
S-a mai reţinut că, urmare acestor constatări, s-a procedat la citarea inculpatului şi în varianta citării inculpatului prin afişare la uşa Consiliului local de la ultimul său domiciliu, precum şi la cel al locului unde s-a comis fapta, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
De asemenea, Curtea de Apel Craiova a mai reţinut că la Dosarul 4882/54/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se află o dovadă scrisă, potrivit căreia inculpatul domicilia în localitatea Turceni, judeţul Gorj, unde, de altfel, a şi fost citat prin afişare.
În sfârşit, aceeaşi curte de apel a constatat că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încunoştinţa în scris instanţa privitor la schimbarea domiciliului sau a reşedinţei sale.
Examinând şi fondul soluţiei de condamnare, aceeaşi curte de apel a constatat că critica privind greşita condamnare este nefondată. Sub acest aspect, s-a arătat că, la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptele de trafic de influenţă pentru patru persoane, iar pe cele denunţate de Z. şi B., deşi Ie-a negat, a relatat că nu are probe pentru a combate susţinerile acestora.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei ultime decizii este, de asemenea, nefondat.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, se constată că nu există temeiuri care să impună casarea acesteia.
De altfel, edificator este că inculpatul, prin apărătorul său, a precizat prin scrisoarea trimisă Înaltei Curţi, existentă la dosar, că motivele de recurs le va depune şi dezvolta în faţa instanţei de recurs, fără ca ulterior să arate care sunt aceste motive.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului formulate în apel, referitor la legalitatea procedurii de citare şi la comunicarea hotărârilor atacate, Înalta Curte constată că aceste critici au fost corect respinse, prin argumentarea din considerentele Deciziei penale nr. 58 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
În concluzie, neinvocându-se niciun temei de casare prin recursul declarat şi nici alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat R.C. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.C. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4275/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2516/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
