ICCJ. Decizia nr. 2518/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2518/2010
Dosar nr.7010/2/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 106/F din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.D. împotriva rezoluţiei din 18 mai 2009 dată în Dosarul nr. 608/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarul, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de C.C., inspector principal în cadrul Poliţiei sector 4 Bucureşti, S.I.F., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 250 alin. (1) C. pen., susţinând că într-un dosar penal aflat în instrumentare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti, în care avea calitatea de apărător a trei învinuiţi, a formulat cerere de studiere a dosarului mai sus-menţionat, însă inspectorul principal C.C. i-a permis doar studierea plângerii penale a părţii vătămate, a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a celei de confirmare a acestei soluţii. A mai susţinut că lucrătorul de poliţie a avut un comportament necorespunzător în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Prin rezoluţia din 18 mai 2009, dată în Dosarul nr. 608/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) - d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se, din verificările efectuate, că acţiunile acesteia nu au avut ca urmare o încălcare a normelor privind atribuţiile de serviciu, iar împotriva actelor de cercetare penală efectuate de aceasta, petentul avea la îndemână mijloacele prevăzute de art. 275 - 277 C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 22 iunie 2009, dată în Dosarul nr. 881/11/2/2009 de către procurorul general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că situaţia de fapt a fost corect reţinută cu ocazia soluţionării plângerii formulate de petent la procuror, iar soluţia îşi găseşte corespondent în faptul că aspectele învederate de către acesta nu au indicat clar în ce constau nelegalităţile comise de intimată şi în ce mod a fost abuzivă, în condiţiile în care petentul nu a uzat de mijloacele legale prevăzute de lege împotriva actelor de cercetare penală efectuate de inspectorul principal C.C. în instrumentarea dosarului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul, pe care l-a motivat la filele din dosar.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată, reţinându-se că intimata şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Criticile petiţionarului, care se referă la încălcarea dreptului la apărare cu ocazia instrumentării dosarului penal în care avea calitatea de apărător al învinuiţilor, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a intimatei lucrător de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate de petiţionar.
În urma învestirii cu soluţionarea unei cauze penale, prin unul din actele de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează toate acele verificări şi strângeri de date în cadrul fazei actelor premergătoare, prevăzute de dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., care nu fac parte din procesul penal.
Nefiind început procesul penal, până la momentul propunerii de începere sau nu a urmăririi penale în cauză, dreptul la apărare nu poate fi exercitat în limitele în care este garantat de dispoziţiile art. 6 şi art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la cadrul legal al procesului penal.
Drept urmare, nu se poate reţine că lucrătorul de poliţie şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, activitatea acestuia neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că a fost interesat sau de rea-credinţă.
Pe de altă parte, activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliţie este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluţia dispusă de procuror este supusă cenzurii instanţei.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar P.D. împotriva Sentinţei penale nr. 106/F din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3033/2010. Penal → |
|---|
