ICCJ. Decizia nr. 280/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 280/2010
Dosar nr. 11742/3/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 720/F din 13 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul V.C. (fiul lui N. şi A., născut la 15 martie 1946 în jud. Teleorman, domiciliat în Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 4 copii majori, studii primare, pensionar, fără antecedente penale) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c), 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din durata pedepsei s-a dedus perioada prevenţiei cuprinsă între 13 octombrie 2008 - 13 iulie 2009.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 23.912,38 RON către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.900 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în ziua de 12 octombrie 2008, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap pe vărul său primar, C.I.
Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1747/2008 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală ";Prof.dr. M.M.";, rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu focar de fractură multieschiloasă intruzivă de boltă craniană parieto-temporală dreapta cu iradieri multiple la calotă şi la endobază; între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare a locului faptei, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză biocriminalistică, planşe fotografice, declaraţiile martorilor B.M., S.A., U.M.G., declaraţiile inculpatului care a recunoscut fapta comisă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul V.C..
Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, prin aplicarea formală a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi cu privire la necesitatea aplicării măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen. în motivarea apelului se arată că circumstanţele atenuante trebuie înlăturate având în vedere gravitatea infracţiunii, faptul că victima era nevăzător, că decesul a survenit după 15 zile de spitalizare, că moartea a fost violentă urmare a leziunilor traumatice cauzate prin lovire repetată cu toporul. Pe de altă parte, se arată că faţă de expertiza medico-legală psihiatrică şi actele medicale depuse la dosar, se impunea obligarea inculpatului la tratament medical.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru netemeinicie numai în ceea ce priveşte reţinerea provocării, arătând că a săvârşit fapta ca urmare a atitudinii victimei, care i-a aplicat mai multe lovituri şi i-a făcut avansuri concubinei inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 221/A din 28 octombrie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti, a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 720 din 13 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:
În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.C. la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Conform art. 65 C. pen. i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoşire.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Apelul declarat de inculpatul V.C. a fost respins, ca nefondat.
S-a menţinut starea de arest a apelantului inculpat şi s-a dedus prevenţia de la 13 octombrie 2008 la zi.
Inculpatul a fost obligat la 350 RON cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a apreciat că inculpatul nu a comis fapta într-o stare de puternică tulburare creată de victimă, având în vedere că între incidentul relatat de inculpat şi de concubina sa şi momentul agresiunii, există un interval de timp de circa 4 ore reţinând, de asemenea, că loviturile de topor nu au fost aplicate spontan, ci după o înarmare a inculpatului în acest scop.
Pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Curtea a apreciat că nu se impune nici reţinerea circumstanţelor atenuant judecătoreşti prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
S-a reţinut că este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă aşa cum reiese din declaraţia martorului S.A. coroborată cu actele medicale şi cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, anterior săvârşirii infracţiunii, inculpatul V.C. a avut o atitudine violentă faţă de membrii familiei sale, pe fondul consumului exagerat de alcool, în ciuda recomandărilor medicale.
Cât priveşte atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, nu s-a putut reţine că acesta a avut o atitudine sinceră, ci mai degrabă oscilantă, nu numai în ceea ce priveşte invocarea stării de provocare, ci şi referitor la modalitatea de comitere a faptei.
Coborârea pedepsei sub minimum special nu se impune nici din perspectiva circumstanţelor reale în care a fost comisă fapta.
Incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu o toporişca în regiunea capului şi a toracelui, după ce a lovit victima (probabil) cu pumnul în zona feţei şi aceasta a căzut la pământ. Mai mult, inculpatul cunoştea care sunt consecinţele consumului de băuturi alcoolice, având în vedere că anterior fusese internat pentru dezintoxicare şi i se recomandase să nu mai consume asemenea substanţe.
Din această perspectivă, împrejurările favorabile constând în lipsa antecedentelor penale şi vârsta înaintată a inculpatului nu pot determina aplicarea unei pedepse sub minimul special, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, determinând stabilirea acesteia într-un cuantum egal cu minimul prevăzut de lege.
Curtea a apreciat fondată şi critica referitoare la omisiunea aplicării măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul prezintă tulburări de personalitate de tip mixt, tendinţe paranoide, impulsive, instabilitate psihică şi tendinţe antisociale, fiind diagnosticat cu tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, iar din declaraţia martorului S.A. rezultă că atunci când consuma alcool, inculpatul obişnuia să-i ameninţe punând mâna pe câte un cuţit sau bardă.
Faţă de cele reţinute, Curtea a considerat că este pe deplin dovedită împrejurarea ca, din cauza intoxicării cronice prin alcool, inculpatul prezintă pericol pentru societate, fiind necesar ca acesta să urmeze un tratament medical.
În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul V.C., criticând-o pentru netemeinicie.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat toate circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond în favoarea inculpatului şi a refuzat să facă aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. deşi din probele administrate în cauză rezultă că acesta a săvârşit fapta determinat de comportamentul violent şi indecent al victimei.
S-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b), 74 lit. a), c) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, în acest scop făcându-se referire la pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită de instanţa de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat din următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.
Cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că instanţele nu au evidenţiat în mod judicios toate criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen. şi nu au evaluat corespunzător datele şi împrejurările referitoare la faptă şi la persoana făptuitorului.
Astfel, Înalta Curte reţine că între inculpat şi victimă, aflaţi în relaţie de rudenie de veri primari, a izbucnit un conflict spontan, determinat de comportarea necuviincioasă, cu tentă sexuală, a celui de-al doilea faţă de concubina primului.
Această împrejurare de fapt, probată şi de necontestat, a avut darul de a-l irita pe inculpat, persoană cu tulburări de personalitate pe fond toxietilic, impulsivă, instabilă psihic, cu tendinţe paranoide şi antisociale.
Mai mult decât atât, incidentul a survenit pe fondul consumului de alcool, victima fiind cea care l-a îmbiat pe inculpat că continue să bea, deşi cunoştea problemele de sănătate ale acestuia.
Reacţia inculpatului nu a survenit însă imediat, ci la un interval de timp (7 ore) care face ca împrejurarea de fapt ce a declanşat-o să nu se poată constitui într-un act de provocare în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. Răspunsul violent, agresiv al inculpatului nu s-a constituit într-o reacţie la conduita victimei, iar inculpatul nu s-a aflat într-o stare de puternică tulburare psihică datorată comportamentului acesteia, în momentul în care a acţionat.
În realitate, aflându-se sub influenţa alcoolului, inculpatul şi-a sporit starea de iritabilitate iniţială şi atitudinea sa a degenerat în manifestări fizice violente.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri pentru aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Derularea incidentului obligă însă la a identifica în mod cert, ca motiv al declanşării conflictului, tocmai acest comportament nepotrivit al victimei care trebuie să capete încărcătura şi tratamentul juridic cuvenit, constituindu-se într-o circumstanţă favorabilă inculpatului.
Înalta Curte constată că inculpatul V.C. a avut o conduită corectă, atât anterior datei faptei, cât şi în timpul procesului penal, în condiţiile în care trebuie avute în vedere tarele psihice ale acestuia şi care îi afectează comportamentul.
Inculpatul a depus strădania de a ajuta la stabilirea adevărului în cauză şi a fost de acord să o despăgubească pe partea civilă. El regretă comiterea faptei şi susţine că victima l-a şi lovit prima cu pumnul în faţă, împrejurare care nu rezultă însă din ansamblul probator administrat în cauză.
Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 din C. pen. şi în asigurarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, potrivit disp. art. 52 din C. pen., va face aplicarea disp. art. 74 lit. a), c) şi 76 alin. (2) C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.
Cu privire la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri pentru a-i interzice acestuia exercitarea dreptului de a alege, astfel că va restrânge conţinutul acestei pedepse la dispoziţiile art. 64 alin. (1) din teza a II-a şi b) C. pen. pe durata a 5 ani.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa decizia atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor principală şi complementară şi va dispune în conformitate cu cele ce preced.
Celelalte dispoziţiile ale hotărârii vor fi menţinute.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi arestării preventive va fi dedusă din pedeapsa aplicată, de la 13 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale şi complementare.
Face aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.
Restrânge conţinutul pedepsei complementare la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata de 5 ani.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2010.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2739/2010. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 2813/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
