ICCJ. Decizia nr. 2818/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 2818/2010
Dosar nr. 936/57/2010
Şedinţa publică din 4 august 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol spre soluţionare recursurile declarate de inculpaţii C.F.D., I.N., C.M., I.F., V.S., C.G.P., G.N.M., T.I.F., M.M.I., C.N.G. şi C.P. împotriva încheierii penale din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3845/107/2009, prin care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive luată faţă de toţi inculpaţii, la termenul din 15 iulie 2010 a fost învestită şi cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., formulată şi susţinută de inculpatul C.F.D., prin apărător ales.
Prin Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010, instanţa de ultim control judiciar, în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cerere formulată de inculpatul C.F.D. (deţinut în Penitenciarul Aiud).
Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.N., C.M., I.F., V.S., C.F.D., C.G.P., G.N.M., T.I.F., M.M.I., C.N.G. şi C.P. împotriva încheierii penale din 12 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3845/107/2009, obligându-i, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., pe recurenţii I.N., V.S., I.F., G.N.M. şi T.I.F. să plătească sumele de câte 180 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Pentru a dispune astfel, instanţa de ultim control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia încheierii penale atacate în raport cu criticile formulate de inculpaţi, dar şi din oficiu, în limitele impuse de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., precum şi cererea individuală a inculpatului C.F.D., a constatat, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, este inadmisibilă, întrucât în cauză nu au fost întrunite cumulativ exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că problema ridicată nu avea o legătură suficientă şi vizibilă cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, instanţa de recurs a reţinut că se află într-o procedură de soluţionare a căii de atac declarate de către inculpatul C.F.D., alături de alţi inculpaţi, împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a remarcat faptul că, în speţă, criticile aduse încheierii vizează doar acest aspect şi, în aceste circumstanţe, a apreciat că este inadmisibilă invocarea în procedura soluţionării recursului împotriva unei încheieri de menţinere a măsurii preventive - a unei excepţii de neconstituţionalitate -, referitoare la o normă ce nu are legătură cu procedura de faţă.
Instanţa de ultim control judiciar a mai relevat că situaţia vizată de inculpatul mai sus menţionat o reprezintă imposibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, constatând că acesta avea posibilitatea adecvată de a ridica această excepţie în faţa primei instanţe - Tribunalului Alba - care a adoptat, cu titlu definitiv, soluţia de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, conchizând în sensul că necesitatea ocrotirii unui interes de ordine publică, precumpănitor general al societăţii, primează protejării celui privat al inculpaţilor, în acest moment, astfel încât privarea de libertate este indispensabilă pe baza circumstanţelor, fără a ignora sau minimaliza problemele de sănătate şi familiale cu care se confruntă fiecare inculpat în parte.
Faţă de cele ce preced, Curtea Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, subliniind că imperativele realizării unei protecţii reale şi eficiente a ordinii de drept, justifică, în acest stadiu al procedurilor, plasarea în detenţie a inculpaţilor, a respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile tuturor inculpaţilor acestora, cu consecinţa obligării lor la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa de ultim control judiciar a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cerere formulată de inculpatul C.F.D., menţionând, totodată, că acesta are drept la recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpat.
Împotriva Deciziei penale nr. 119 din 15 iulie 2010, pronunţată de către instanţa de ultim control judiciar, inculpatul C.F.D. a formulat, din nou, recurs la data de 20 iulie 2010, fără a-l motiva în scris.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 936/57/2010, fixându-se prim termen de judecată la 4 august 2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, dispoziţia atacată din conţinutul deciziei pronunţată în recurs, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., dar şi prin raportare la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. şi cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale constată că recursul formulat de inculpatul C.F.D. este tardiv introdus, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţii, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se referă la prevederi legale, care odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ";dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.";
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de ultim control judiciar s-a pronunţat cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul C.F.D. la termenul din 15 iulie 2010, iar acesta a formulat recurs împotriva acesteia abia la data de 20 iulie 2010 (astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar recurs) deci cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Pentru considerentele mai sus enunţate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul C.F.D. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţie cuprinsă în Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală - minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat C.F.D. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.F.D. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţie cuprinsă în Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală - minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2010. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1358/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
