ICCJ. Decizia nr. 295/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 295/2010
Dosar nr. 560/1/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 ianuarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 7858/62/2008, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului P.I. (fiul lui M. şi E., deţinut în Penitenciarul Codlea).
Instanţa a constatat că temeiurile de fapt şi de drept ale arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat şi nu au încetat şi impun în continuare privarea sa de libertate.
Inculpatul P.I. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi omor deosebit de grav prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 174 – art. 175 lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că la data de 25 - 26 septembrie 2002, împreună cu alte persoane, l-a lovit pe E.C.D., producându-i leziuni corporale grave şi suferinţe fizice şi l-a lipsit de libertate, introducându-l cu forţa în portbagajul maşinii, acţiuni în urma cărora victima a decedat.
Măsura arestării preventive a fost dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen.
Curtea a constatat că aceste temeiuri legale subzistă, probele administrate şi hotărârea de condamnare a inculpatului dispusă de prima instanţă făcând rezonabilă presupunerea că P.I. este autorul infracţiunilor de care este acuzat, iar lăsarea în libertate a acestuia prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunilor comise, modalitatea concretă în care se reţine că s-a acţionat împotriva victimei, violenţa extremă la care aceasta a fost supusă, modul în care s-a acţionat pentru împiedicarea descoperirii faptelor prin incendierea victimei în propria-i maşină.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., fără a arăta motivele de casare.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea acestuia în stare de libertate întrucât temeiurile care au impus arestarea sa preventivă nu mai subzistă.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 8 ani pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.
Pe tot parcursul procesului penal măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată şi menţinută cu respectarea dispoziţiilor procesual-penale şi ale C.E.D.O.
În cauză există indicii suficiente care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi, respectând principiul prezumţiei de nevinovăţie, în mod corect instanţa a luat act de existenţa hotărârii de condamnare dispusă în primă instanţă, de modul concret şi de circumstanţele săvârşirii faptei, astfel că a apreciat în mod just asupra temeiniciei menţinerii măsurii arestării preventive.
Temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent, ele impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, imediat după comiterea faptei, inculpatul a părăsit ţara, fiind adus în executarea unui mandat european de arestare, nu are reşedinţă pe raza municipiului Braşov sau în altă localitate, astfel că nu există garanţia prezenţei sale la instanţă în cazul punerii sale în libertate.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modul violent de săvârşire a faptelor, inculpatul fiind acuzat că a incendiat victima în portbagajul propriului autoturism.
Constatând că în cauză există temeiuri pentru menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului P.I., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7858/62/2008.
Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2998/2010. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 2999/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
