ICCJ. Decizia nr. 2998/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2998/2010
Dosar nr. 1111/44/2010
Şedinţa publică din 3 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Încheierea din 30 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1111/44/2010, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.V.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că, deşi condiţiile de formă prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul T.V., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată în raport de pericolul social şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
În considerarea gravităţii faptelor s-a reţinut atât modalitatea de derulare a acestora, dar şi caracterul organizat al activităţii infracţionale, întinderea acesteia, reliefată de numărul mare al participanţilor şi multitudinea actelor materiale, cuantumul însemnat al prejudiciului cauzat părţii vătămate şi nu în ultimul rând, starea de insecuritate socială care ar rezulta în cazul lăsării în libertate a persoanelor acuzate de săvârşirea unor infracţiuni de genul celor reţinute în sarcina inculpatului.
În raport de aceste criterii s-a apreciat că circumstanţele personale favorabile şi atitudinea procesuală corectă adoptată de inculpat nu constituie garanţii suficiente pentru asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cazul cercetării inculpatului în stare de libertate.
Pentru considerentele anterior menţionate, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.V.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei reţineri de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiilor negative prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc. pen.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Inculpatul T.V. este cercetat în Dosarul nr. 312/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat şi furt calificat, în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin Încheierea de şedinţă din 29 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 732/44/2010, s-a dispus arestarea preventivă, alături de alţi inculpaţi, a inculpatului T.V. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, reţinându-se că, începând cu anul 2009, a aderat la un grup infracţional organizat constituit de coinculpaţii P.N., I.M., I.G.N. şi D.T. în vederea obţinerii de beneficii materiale din sustragerea de produse siderurgice, iar în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, prin 3 acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu membrii grupului, a participat ori a ajutat, prin asigurarea transportului, la sustragerea din incinta părţii vătămate SC A.M. SA Galaţi a unor produse siderurgice în valoare totală de 76.453,66 RON.
Au fost reţinute ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reţinute în sarcina lui, precum şi faptul că infracţiunile pentru care acesta este cercetat sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora şi sentimentul acut de insecuritate socială şi dezaprobare publică pe care îl generează asemenea fapte.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută succesiv prin încheierile din 22 iunie 2010, 19 iulie 2010 şi 13 august 2010 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în Dosarele nr. 5996/121/2010, nr. 972/44/2010 şi nr. 1067/44/2010. '
Prin Încheierea din 30 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, care face obiectul analizei în prezenta cauză, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.V.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat dovedindu-se a fi neîntemeiate.
În concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 160 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
În virtutea acestei competenţe, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe decurgând din lăsarea în libertate provizorie a acuzatului, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general, de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi, şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
În plus, se constată că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În raport de consideraţiile jurisprudenţiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat corect că, deşi inculpatul T.V. are vocaţie de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispoziţiile art. 160 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea acuzaţiilor şi împrejurările concrete de comitere a presupuselor infracţiuni.
În acest sens, se constată că, din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă indicii că inculpatul, aderent la grupul infracţional organizat de coinculpaţii P.N., I.M., I.N.G. şi D.T., specializat în sustragerea de pe platforma siderurgică a SC A.M.S. SA Galaţi a unor cantităţi de tablă provenite de la laminoarele combinatului, dar şi a altor produse consumabile necesare procesului de producţie, în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, a asigurat transportul la trei acte materiale de furt calificat a unor produse siderurgice, în valoare de 76.453,66 RON.
Activitatea infracţională descrisă anterior nu poate fi însă desprinsă de contextul activităţii desfăşurate de întreaga grupare infracţională şi prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată prin crearea unui sentiment de insecuritate şi nesiguranţă.
Relevante în acest sens sunt structura grupului infracţional organizat - în grup fiind cooptaţi atât angajaţi ai părţii vătămate, cât şi agenţi de pază, dar şi lucrătorii de poliţie H.V. şi M.M., a căror participare era gândită ca un veritabil mecanism de protecţie şi de preîntâmpinare a unor eventuale acţiuni de surprindere a lor în flagrant, delimitarea clară a competenţele membrilor grupului, pe diferite paliere (informaţional, de protecţie, de executare) menită să asigure succesul operaţiunilor - cu remarca că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.V., s-a reţinut că participarea acestuia nu s-a limitat la sprijinirea grupării prin asigurarea transportului la cele trei acte materiale, inculpatul asumându-şi şi rolul de coordonare a activităţii ilicite a grupării în perioada în care a aderat la grup, dar şi perioada lungă de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, cât şi valoarea foarte mare a prejudiciului produs - estimat la aproximativ 700 milioane RON.
În acest context factual, deşi temeiul arestării prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 160 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un element cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situaţia în care sunt întrunite evident ambele condiţii cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speţă, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (3 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanţiile personale invocate de inculpat nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Prin urmare, aspectele de ordin personal invocate de inculpatul T.V. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră manifestată în cursul cercetărilor, chiar dacă sunt reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilităţii îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări neconstituind garanţii suficiente că inculpatul nu va încerca influenţarea anchetei, în curs de desfăşurare la procuror.
Pe de altă parte, se constată că apartenenţa inculpatului la grupul infracţional organizat a implicat statornicirea, în prealabil, a unor raporturi de încredere şi susţinere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu demararea anchetei penale.
În aceste condiţii este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a unuia dintre potenţialii membri ai grupării infracţionale, ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea urmăririi penale care se află într-o fază incipientă, urmând să se procedeze la audierea altor persoane implicate în activitatea infracţională.
În raport de argumentele anterior expuse şi având în vedere caracterul facultativ şi subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe, de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.V. este temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Încheierii din 30 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1111/44/2010.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Încheierii din 30 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1111/44/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 286/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 295/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
