ICCJ. Decizia nr. 3677/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3677/2010
Dosar nr. 5965/6/3/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 879 din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 5/R din 05 ianuarie 22011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 59656/3/2010.
A obligat recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 5/R din 05 ianuarie 22011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 59656/3/2010, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 1753/R din 30 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 39665/299/2010, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că prin contestaţia formulată petiţionarul a invocat lipsa de procedură cu intimaţii, iar din dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de către partea faţă de care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită - în cauză de către intimaţi, iar nu de către petent, textul de lege neprevăzând posibilitatea terţului să invoce încălcarea unui drept procedural al altei părţi.
Această decizie a fost atacată de contestatorul A.C., calea de atac fiind înregistrată la dala de 09 februarie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul din 30 martie 2011, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac promovată în cauză.
Examinând prioritar acest aspect, Curtea a reţinut că numitul A.C. a înţeles să conteste o hotărâre definitivă (cum, de altfel, este consemnat expres în dispozitivul său), împotriva căreia nu mai avea deschisă nicio cale de atac, fie ea apel (cum a apreciat partea) sau recurs.
Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia penală nr. 5 din 05 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de numitul A.C. împotriva deciziei penale nr. 1753/R/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală .
Or, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva unor hotărâri penale definitive, ce se soluţionează de către instanţa de recurs ce a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, în mod firesc, deciziile pronunţate sunt definitive, deci nesusceptibile de a fi atacate. Singura excepţie o constituie contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. (când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă), ce prevede o procedură de judecată diferită de celelalte cazuri de contestaţie în anulare, care însă nu îşi găseşte aplicarea în speţă, numitul A.C. întemeindu-şi pe alte dispoziţii legale, respectiv pe art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Ca atare, cum potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator şi l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A.C.
La termenul de azi, 19 octombrie 2011, Curtea, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de contestator.
Examinând recursul declarat de contestator, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către Curţile de apel, cum este cea atacată în cazul de fată.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 879 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestator.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 879 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 879 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3634/2010. Penal. Furtul calificat (art. 209... | ICCJ. Decizia nr. 3687/2010. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
