ICCJ. Decizia nr. 418/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 418/2010
Dosar nr. 1226/44/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202/F din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.P. împotriva rezoluţiei nr. 578/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petiţionarul G.P., deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Galaţi, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul S.N. şi lucrătorul de poliţie Z.A., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), motivând că procurorul S.N. şi lucrătorul de poliţie, care a instrumentat dosarul şi a propus sesizarea instanţei, şi-au exercitat abuziv atribuţiile de serviciu prin trimiterea sa în judecată pentru infracţiunea de furt.
Prin rezoluţia din 11 februarie 2009, dată în dosarul nr. 578/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, pentru infracţiunea reclamată, reţinându-se, din verificările efectuate, că lucrătorul de poliţie a strâns probe legal în dosarul menţionat, iar procurorul S.N. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a petiţionarului, constatând că urmărirea penală este completă, iar probele sunt legal administrate.
Prin rezoluţia din 2 iulie 2009, dată în dosarul nr. 793/11/2/2009 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a solicitat desfiinţarea ambelor rezoluţii, arătând că a fost bătut şi silit să recunoască faptele.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că intimaţii au efectuate actele de urmărire penală faţă de petiţionarul G.P. cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar ulterior trimiterii în judecată, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de furt.
Astfel, referitor la critica sa că a fost bătut şi silit să recunoască faptele, s-a reţinut că petiţionarul a fost prins în flagrant la locuinţa părţii vătămate, sub pat, după sustragerea bunurilor şi a recunoscut săvârşirea furtului imediat după comiterea acestuia. în ce priveşte modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale, acesta a fost asistat de un avocat, iar procurorul S.N. şi lucrătorul de poliţie Z.A. nu au avut contact direct cu petiţionarul G.P.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei, motivat la filele 10 şi 14 din dosar, este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror S.N. şi lucrătorul de poliţie Z.A. şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
Criticile petiţionarului referitoare la greşita soluţie de trimitere în judecată, dispusă de către intimatul procuror în dosarul penal având ca obiect infracţiunea de furt săvârşită de petiţionar, puteau fi invocate în faţa instanţei de fond şi cu ocazia exercitării căilor de atac la instanţa de apel şi recurs.
Referitor la actele efectuate de lucrătorul de poliţie, nu poate fi reţinută vreo infracţiune în sarcina acestuia, dat fiind că din actele premergătoare rezultă că a efectuat acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului R.L. şi a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, pe baza probelor strânse la dosar.
Activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliţie este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluţia dispusă de procuror, pe baza actelor şi probelor din dosar, nu a servit decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiţionar, iar nu de condamnare a acestuia.
Or, după trimiterea sa în judecată şi sesizarea instanţei, petiţionarul a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea referitor la care intimaţii au efectuat urmărirea penală în condiţii de respectare a tuturor garanţiilor procesuale specifice fazei de judecată.
Aşa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni în sarcina intimaţilor.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.P., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar G.P. împotriva sentinţei penale nr. 202/F din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3684/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3778/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
