ICCJ. Decizia nr. 42/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 42/2010
Dosar nr. 3817/102/200.
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Prin sentinţa penală nr. 303 din 4 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş a fost condamnat inculpatul V.C.O., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen.
Au fost interzise inculpatului, pe durata exercitării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.
Conform art. 17 şi art. 364 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, pentru victima minoră M.I.T. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente F.I. şi V.M. la plata sumei de 10.000 lei daune morale. Au fost respinse restul pretenţiilor civile.
A mai fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 650 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în perioada mai - octombrie 2006, minorul M.I.T. a fost victima mai multor acte de agresiune sexuală din partea inculpatului minor V.C.O.
Astfel, inculpatul, care este vecin cu partea vătămată, a propus acesteia într-o zi să vină cu el pe terenul de fotbal pentru a merge la un izvor să bea apă şi să se joace cu mingea. Partea vătămată 1-a refuzat şi a intenţionat să meargă acasă, dar inculpatul a prins-o de mână şi a tras-o după el, astfel au ajuns pe un câmp în apropierea unităţii de jandarmi din cartierul, s-au jucat cu mingea, după care, inculpatul i-a propus victimei să vină în nişte tufe pentru a-i arăta un şarpe, întrucât victima l-a refuzat, inculpatul l-a ameninţat că-l omoară, iar în momentul în care au ajuns într-un spaţiu marcat de vegetaţie, 1-a forţat să se aşeze în genunchi, i-a pus palma la ochi şi i-a dat pantalonii jos. Deşi victima i-a cerut inculpatului să o lase în pace, acesta a continuat să o ameninţe, apoi a declarat că a simţit o durere în fund, fără a realiza ce s-a întâmplat. După aceea, inculpatul a cerut victimei să nu povestească nimic din ce s-a întâmplat, altfel, va veni cu o gaşcă mare şi-1 va bate, iar pe tatăl lui îl va omorî. Toate acestea au creat victimei o stare de temere întrucât era ataşat de tatăl lui şi ştia că inculpatul avea un frate care fusese la închisoare.
A mai reţinut instanţa de fond că scena a fost observată de doi minori, prieteni ai victimei, repectiv M.D.A. şi F.D.C. care au asistat la discuţia celor doi despre izvor şi care au vrut să meargă şi ei acolo, dar inculpatul le-a spus că este un izvor secret. Fiind curioşi, cei doi martori i-au urmărit pe inculpat şi pe partea vătămată şi astfel i-au văzut în iarbă dezbrăcaţi de pantaloni şi de chiloţi, iar inculpatul era peste I., aflat cu faţa în iarbă.
Acelaşi lucru s-a repetat după câtva timp, victima mergând cu inculpatul sub imperiul ameninţărilor şi sub pretextul de a vedea un câine mare. Cei doi martori au vrut să meargă şi ei să vadă câinele, dar inculpatul s-a opus spunându-le că este un câine foarte periculos. Martorul F.D. i-a urmărit şi i-a văzut pe acelaşi teren, dezbrăcaţi de pantaloni şi de chiloţi, în picioare, inculpatul fiind în spatele părţii vătămate, pe care o ţinea cu mâinile de şolduri şi „îi dădea în fund". Când martorul a întrebat pe partea vătămată ce i-a făcut inculpatul, acesta i-a spus „mi-o dădea în fund" şi dacă nu se duce, inculpatul l-a ameninţat că îl bate pe tatăl lui.
S-a mai reţinut că inculpatul a propus acelaşi lucru şi martorilor F.D. şi M.D.A., dar aceştia au refuzat.
Asemenea agresiuni au mai avut loc încă de două ori, una dintre ele chiar în prima săptămână de şcoală în cursul lunii septembrie 2006, iar ultimul act material a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2006. De această dată, inculpatul a dus victima sub balconul unui bloc.
Raportul medico-legal efectuat în cauză a concluzionat că minorul M.I.T. a prezentat fisuri anale, fiecare cu infiltrat hemoragie, leziuni care s-au putut produce la 23 octombrie 2006, data ultimului act sexual. De asemenea s-a mai stabilit că nu este exclusă o penetrare anală anterioară, leziunile cu infiltrat producându-se pe fondul unor cicatrici ale leziunilor anterioare. Totodată, la data examinării, 26 octombrie 2006 pe corpul minorului s-au pus în evidenţă şi alte leziuni traumatice.
În raport de aspectele menţionate şi ţinând cont de concluziile psihologului care a avut în consiliere pe partea vătămată, instanţa a apreciat că există probe cu privire la săvârşirea de către inculpat prin violenţă şi ameninţări a cinci raporturi sexuale anale cu minorul M.I., în vârstă de 9 ani.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpatul şi partea civilă.
Prin Decizia penală nr. 65/A din 5 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, de inculpatul V.C.O. şi partea civilă M.I. prin reprezentant legal M.T., s-au înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile privitoare la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe timp de 2 ani, impuse în sarcina inculpatului, s-a majorat cuantumul daunelor morale, stabilite în sarcina inculpatului, de la 10.000 lei la 40.000 lei şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că vinovăţia inculpatului şi pedeapsa aplicată acestuia au fost corect stabilite.
S-a apreciat însă că potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (3) C. pen., în cazul inculpaţilor minori, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., nu se aplică, iar în ce priveşte latura civilă, cuantumul daunelor morale la 10.000 lei este prea mic în raport de prejudiciul fizic, psihic şi moral pe care l-a suferit partea vătămată.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul V.C.O.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, prea blândă în raport de atitudinea acestuia în cursul cercetării judecătoreşti întrucât nu a recunoscut săvârşirea faptei şi faţă de impactul pe care 1-a avut fapta săvârşită asupra părţii vătămate minore.
Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la greşita reţinere a vinovăţiei sale şi cu privire la pedeapsa aplicată. A solicitat în principal achitarea întrucât nu este autorul faptei, iar în subsidiar, redozarea pedepsei şi aplicarea art. 86/1 C. pen.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Din probele administrate în cauză rezultă că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel.
S-a mai reţinut că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar având în vedere că la acea dată era minor şi se afla la primul contact cu legea penală, se apreciază că pedeapsa de 6 ani închisoare este de natură să-şi atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen., ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare. Ca atare, critica formulată de parchet este nefondată.
Pe de altă parte, având în vedere împrejurările şi modalitatea în care s-a comis fapta, pericolul social deosebit al acesteia şi traumele la care a fost supusă partea vătămată, nu se impune o reducere a pedepsei, aceasta fiind corect individualizată, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi în ce priveşte modalitatea de executare.
În ce priveşte vinovăţia inculpatului, aceasta rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor, raportul medico-legal, concluziile raportului efectuat de psiholog, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate care a arătat că a fost ameninţată de inculpat şi obligată să întreţină cu acesta raporturi sexuale anale, probe care infirmă susţinerile inculpatului în sensul că în perioada martie 2006 până la Crăciun a lucrat ca oier la o fermă din localitatea Corunca. Legat de acest aspect, martorul M.I. nu a exclus posibilitatea ca inculpatul să fi plecat de la fermă în anumite situaţii, aşa încât apărările inculpatului nu pot fi primite.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi inculpatul V.C.O. sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respinse.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin.(2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi inculpatul V.C.O. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 5 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
