ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1444/2010

Dosar nr. 1591/54/2009

Şedinţa publică din 15 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 23 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 pct. 8, lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.I.A. şi a menţinut rezoluţia nr. 398/P/2008 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, cu obligarea petiţionarului la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Craiova a reţinut că prin plângerea formulată la data de 8 aprilie 2008, părţile vătămate B.I. şi Ş.M. au solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de av. I.P.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi sustragere de înscrisuri arătând că la data de 3 aprilie 2008, cu ocazia întrunirii Comisiei de numărare şi validare a voturilor pentru alegerea funcţiei de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia, av. S.I.P. ar fi exercitat presiuni asupra lor ameninţându-le că dacă nu vor împărtăşi punctul său de vedere, ar exista posibilitatea, în viitor, să apară o hotărâre prin care postul lor va dispărea din organigramă.

A mai arătat că, în aceeaşi zi, avocatul ar fi rupt pagina nr. x a procesului-verbal întocmit, după care ar fi plecat din sediul C.C.I.Oltenia, luând cu el ";toate documentele aferente Adunării generale din 3 aprilie 2008";.

Prin rezoluţia nr. 398/P/2008 din 11 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de I.P.S. - avocat în cadrul Baroului Dolj sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 193 şi 242 C. pen.

Împotriva acestei soluţii petiţionarul B.I.A. a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 2355/II/2/2008 din data de 11 decembrie 2008, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a arătat că, din conţinutul actelor transmise parchetului de către C.C.I. Oltenia, rezultă că procesul-verbal privind alegerea funcţiei de preşedinte nu a fost distrus sau modificat, iar în cuprinsul său se regăsesc semnăturile tuturor celor cinci membri ai Comisiei de numărare şi validare a voturilor, iar în ceea ce priveşte ruperea paginii nr. x a procesului-verbal întocmit iniţial, aceasta nu s-a confirmat.

S-a mai arătat că atâta vreme cât martora G.M. a negat presupusele ameninţări la care B.I.A. şi Ş.M. ar fi fost supuşi de către avocat, nu se poate reţine existenţa unor temeiuri de fapt ori de drept care să justifice tragerea la răspundere penală a numitului I.P.S.

Conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul B.I.A. s-a adresat cu plângere instanţei competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Craiova.

Prin Sentinţa penală nr. 23 din 28 ianuarie 2010, instanţa de fond a respins plângerea, ca nefondată, reţinând că, în ce priveşte infracţiunea de ameninţare reclamată de petiţionar a fi fost săvârşită de către făptuitor, din actele premergătoare efectuate în faza urmăririi penale nu rezultă că av. S.I.P. ar fi adresat ameninţări petiţionarului, ci doar faptul că au avut loc discuţii în contradictoriu, vizând forma şi conţinutul procesului-verbal întocmit, apreciindu-se astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, soluţia adoptată de procuror fiind legală şi temeinică.

De asemenea, s-a reţinut că susţinerile petiţionarului în sensul că procesul-verbal privind alegerea în funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia ar fi fost distrus de către făptuitor, sunt nefondate, actele premergătoare efectuate în cauză neconfirmând acest aspect. Totodată, Curtea de Apel Craiova a reţinut faptul că B.I.A. şi Ş.M. au întocmit o altă pagină (nr. x) a procesului-verbal cu acelaşi conţinut, la care este adăugată doar la final formula de încheiere a actului respectiv, aspect care nu confirmă săvârşirea vreunei fapte prevăzută de legea penală de către făptuitorul S.I.P.

Împotriva sentinţei penale susmenţionate, în termen legal a declarat recurs petiţionarul B.I.A., care, însă, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine recursul şi nici nu a arătat motivele pe care se întemeiază acesta.

Examinând recursul potrivit disp. art. 2781 alin. (7) şi art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Din analiza cauzei se poate observa că nu există nici un indiciu care să ateste faptul că intimatul executor judecătoresc ar fi săvârşit infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. ori pe cea de sustragere sau distrugere de scrisori prev. de art. 242 C. pen.

Aşadar, în speţa de faţă nu au fost evidenţiate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa intimatul nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere intereselor legale ale petiţionarului.

Aşa fiind, Înalta Curte, constată că, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de recurentul-petiţionar urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar B.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs