ICCJ. Decizia nr. 429/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 429/2010
Dosar nr. 455/1/2010
Şedinţa publică din 4 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 9718/118/2009,în baza art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului S.C.
S-a respins totodată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de acelaşi inculpat.
S-a reţinut în esenţă că inculpatul a fost iniţial arestat, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune. Ulterior, această măsură a fost menţinută pe baza probelor de vinovăţie, a gravităţii infracţiunii generate de natura acesteia şi a reacţiei publicului faţă de acestea, a evitării riscului exercitării de presiuni de către inculpat asupra părţii vătămate şi a martorilor.
Pronunţând condamnarea la pedeapsa închisorii, chiar dacă sentinţa nu este definitivă, dar cu o anumită valoare asupra vinovăţiei şi responsabilităţii inculpatului, faţă de probele aflate la dosar până la acest moment(cauza A vs. Austria), de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate în cazul în care inculpatul, bănuit a fi comis o infracţiune cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecat în stare de libertate, pentru a proteja ordinea publică, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat şi impun în continuare privarea sa de libertate.
Măsura arestării se justifică, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile în sensul comiterii unei infracţiuni, confirmată la instanţa de fond şi nu tinde a reprezenta o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind la acest moment procesual caracterul rezonabil, de la data arestării trecând 1 an şi 4 luni, timp în care cauza a parcurs primul ciclu procesual.
Cum în intervalul scurs de la pronunţarea sentinţei de condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puţin restrictivă de libertate, instanţa de apel a menţinut starea de aresta inculpatului.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a respins şi cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, motivând că este arestat de un an şi jumătate şi se consideră nevinovat.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 385/6alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, înşelăciune, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, constând în aceea că a lipsit de libertate trei părţi vătămate. În scopul obligării acestora să încheie acte notariale în beneficiul său şi al coinculpatei M.L., determinându-o prin constrângere pe una dintre acestea să se prezinte sub identitate falsă şi să falsifice acte notariale prin contrafacerea scrierii şi subscrierii.
Pentru infracţiunile cu care instanţa de fond a fost sesizată, inculpatul a fost condamnat de către aceasta la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, sentinţă atacată de inculpat cu apel.
Curtea reţine că potrivit art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. când în cursul judecăţii se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest a inculpatului.
Cum temeiurile susmenţionate sunt tocmai cele prevăzute de art. 143 şi art. 148 C. proc. pen. rezultă că pentru menţinerea stării de arest în cursul judecăţii este suficient ca din datele existente să rezulte presupunerea rezonabilă, în sensul că inculpatul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost trimis în judecată.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cauză există mai mult decât indicii temeinice în sensul săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor ce i se reţin în sarcină (în condiţiile în care împotriva sa a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), fapte cu un grad ridicat de pericol social, săvârşite împotriva libertăţii şi patrimoniului unor persoane în vârstă(două dintre părţile vătămate având peste 80 de ani), împrejurări care justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a afecta buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că în cauză se menţin temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi nu se justifică cercetarea inculpatului în stare de libertate, sens în care recursul acestuia este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 9718/118/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3865/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3895/2010. Penal → |
|---|
