ICCJ. Decizia nr. 4307/2010. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4307/2010
Dosar nr.8626/1/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 1504 din 20 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 954./64/2006, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ale art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate, printre alţii, de inculpatul C.I. şi a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de părţile civile I.G. şi I.A., împotriva Sentinţei penale nr. 97 F din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ca atare, a fost casată sentinţa sub aspectul laturii civile şi al cheltuielilor judiciare şi în baza disp. art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998, 1003, 1003 alin. (3) C. civ., inculpaţii C.I. şi R.G.R. au fost obligaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor, la plata sumei de 33.995 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi dobânda legală aferentă până la plata efectivă a sumei.
Inculpaţii, în solidar cu aceeaşi parte responsabilă civilmente, au fost obligaţi fiecare la plata sumei de câte 4.538 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat şi transport, către părţile civile menţionate.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de recurs a constatat că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a condamnat pe inculpaţi pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., în legătură cu efectuarea actelor de cercetare penală în cazul furturilor comise de D.I. şi alţii, iar cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la imobilul părţilor civile, au ridicat mai multe bunuri, dar nu le-au individualizat prin enumerare şi/sau etichetare, le-au conservat necorespunzător şi, în pofida unor neajunsuri de ordin administrativ şi organizatoric, au creat condiţiile favorabile dispariţiei unora, cauzând vătămare părţilor civile.
Apărarea inculpaţilor în sensul înlăturării răspunderii penale ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale, a fost respinsă, termenul curgând de la data de 31 mai 2002, judecata a fost suspendată timp de 7 luni şi 17 zile, termenul de prescripţie fiind de 7 ani şi 6 luni, la acesta adăugându-se şi perioada menţionată deja.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii, respectiv la data de 20 octombrie 2010, C.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. - instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar, contestatorul motivându-şi calea extraordinară de atac pe considerentul că termenul de prescripţie s-a împlinit înainte de pronunţarea deciziei instanţei de recurs.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Potrivit disp. art. 388 (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu, în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Art. 417 C. proc. pen. prevede că hotărârea instanţei de recurs rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, când:
a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;
b) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
Reîntorcându-ne în materia contestaţiei în anulare de faţă, potrivit disp. art. 391 (1) (2) C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prev. de art. 386 lit. a) - c), fără citarea părţilor, şi constatând că cererea este făcută în termenul prevăzut de lege admite în principiu.
Raportând la cauză dispoziţiile procedural penale invocate, se reţine că cererea de contestaţie în anulare a fost făcută cu mult peste termenele de 10 zile sau de 30 de zile.
În aceste condiţii, contestaţia în anulare este inadmisibilă, nefiind îndeplinită prima dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Conform disp. art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 954./64/2006.
Obligă contestatorul condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 499/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4314/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
