ICCJ. Decizia nr. 4647/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4647/2010

Dosar nr. 412/59/2010

Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual.

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul M.D.A. a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, solicitând suspendarea Ordinului din 29 martie 2010 prin care s-a dispus încetarea calităţii de executor judecătoresc, până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că acest ordin i-a fost comunicat în data de 8 aprilie 2010 şi că Ministrul Justiţiei a dispus încetarea calităţii de executor judecătoresc ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă în anul 2001 (în cadrul sistemului public de pensii), iar ordinul de încetarea calităţii de executor judecătoresc a fost emis după 9 ani, mai exact în data de 29 martie 2010.

Reclamantul a mai susţinut că acest act administrativ este în mod vădit nelegal, fiind emis cu nerespectarea prevederilor legale privind dreptul la muncă şi totodată este pe cale să producă o pagubă iminentă şi gravă, ireparabilă, atât activităţii biroului său de executor judecătoresc, cât şi persoanelor care au dosare de executare silită aflate în cadrul biroului în diverse stadii de rezolvare.

Reclamantul a considerat că pensionarea sa pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii pentru activitatea desfăşurată în sectorul de stat, anterior Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, nu poate constitui motiv de încetare a calităţii de executor judecătoresc în baza art. 22 alin. (1) lit. b) din această lege, invocat de către emitentul ordinului atacat.

De altfel, aşa se explică faptul că în acelaşi an 2001, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul din data de 4 aprilie 2001, prin care l-a numit, în conformitate cu art. 63 din Legea nr. 188/2000, executor judecătoresc, cu drept de a-şi stabili sediul biroului în circumscripţia Judecătoriei Timişoara.

Însuşi Ministerul Justiţiei, prin răspunsul comunicat Preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti transmis cu adresa din 29 decembrie 2004, a făcut precizarea că executorii judecătoreşti îşi pot desfăşura activitatea şi după împlinirea vârstei standard de pensionare, în măsura în care doresc acest lucru, pensionarea intervenind numai la cererea celui interesat.

În acelaşi sens este şi răspunsul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, transmis Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin adresa din 28 decembrie 2004, în care se arată că executorii judecătoreşti sunt liber profesionişti, iar încetarea calităţii acestora nu are loc automat prin împlinirea vârstei standard de pensionare, ci prin solicitarea expresă a persoanei interesate.

O altă interpretare, în ceea ce-l priveşte, a prevederilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, ar echivala cu o discriminare faţă de celelalte persoane care pot cumula pensia cu alte venituri obţinute din activităţile pe care le desfăşoară, unele chiar în sectorul public, ca, de exemplu, în baza Legii nr. 329/2009.

Reclamantul a mai arătat că, în afara acestor prevederi legale, prin ordin au fost încălcate şi dispoziţii constituţionale, convenţionale şi comunitare în materiile drepturilor fundamentale ale omului, nediscriminării, restrângerii exerciţiului unor drepturi, priorităţii dreptului comunitar, neretroactivităţii actelor juridice, stabilităţii raporturilor juridice şi a drepturilor câştigate dispunându-se încetarea activităţii pentru motivul că a fost pensionat pentru limită de vârstă în sectorul public, a fost discriminat pe criteriu de vârstă, încălcându-se prevederile constituţionale privind interzicerea discriminării [art. 16 alin. (1) din Constituţie] şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 14). De asemenea, prin art. 20, 23 şi art. 24 din Carta Socială Europeană din 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 484/2001, s-a recunoscut dreptul la egalitate de şanse şi de tratament fără discriminare cu privire la: accesul la angajare, protecţia împotriva concedierii, evoluţia carierei, promovarea şi dreptul persoanelor vârstnice de a rămâne cât mai mult timp în activitate.

Aspectele de nelegalitate ale ordinului atacat derivă şi din îndoielile serioase create în legătură cu retroactivitatea încetării calităţii de executor judecătoresc, având în vedere faptul că a fost pensionat pentru limită de vârstă în anul 2001.

Aşa fiind, prin acest ordin este încălcat principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 7 din Convenţia Europeană şi de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în care se prevede „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile";.

Reclamantul a mai arătat că în cadrul biroului său se află în curs de soluţionare un număr impresionant de dosare execuţionale, pentru care creditorii au plătit avans din onorariile de executare silită, situaţia fiind următoarea: 32 dosare din anul 2007, 59 dosare din anul 2008 şi 199 dosare din anul 2009, pentru care au fost încasate de la creditori sume cu titlu de avans din onorar executor judecătoresc de peste 100.000 RON.

În aceste dosare s-au aplicat sechestre, s-au întocmit acte în vederea licitaţiilor imobiliare şi mobiliare în curs de desfăşurare, în unele dosare se află ordonanţe preşedinţiale cu termene de executare imediată, sentinţe de evacuări cu termene stabilite, sentinţe cu termene pentru vizitarea şi încredinţarea minorilor, etc.

Or, dacă executarea ordinului nu ar fi suspendată, aceste dosare execuţionale nu ar mai putea fi finalizate, deşi creditorii au achitat avansul din onorariul executorului judecătoresc, atâta timp cât biroul de executor judecătoresc nu mai poate funcţiona până la soluţionarea acţiunii în anularea ordinului în cauză.

În plus, prejudiciul ce s-ar cauza or fi imposibil de reparat, datorită complexităţii raporturilor juridice.

La data de 3 mai 2010, petenta S.L. a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul Ministerului Justiţiei, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant şi menţinerea ca legal a Ordinului din 29 martie 2010.

Intervenienta a arătat că a solicitat Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Camerei Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Ministerului Justiţiei emiterea ordinului de excludere din rândul executorilor judecătoreşti a reclamantului, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 şi că în urma acestor solicitări s-au declanşat formalităţile de emitere a ordinului din litigiu.

Intervenienta a mai arătat că interesul său în apărarea poziţiei procesuale a pârâtului este justificat, întrucât a fost supusă executării silite de către reclamant în dosarele execuţionale nr. 185, 186 şi 137/2009, în condiţiile în care calitatea de executor judecătoresc a încetat de la data pensionării conform deciziei de pensionare nr. DD2001.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că ordinul în discuţie a fost emis în temeiul art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, modificată şi completată, text potrivit căruia calitatea de executor judecătoresc încetează „prin pensionare sau în cazul constatării incapacităţii de muncă, în condiţiile legi";. În acest caz, încetarea calităţii de executor judecătoresc se constată sau se dispune, după caz, de Ministrul justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sau din oficiu.

În speţă, reclamantul a solicitat şi a obţinut, într-o primă etapă, pensie anticipată, prin decizia nr. DD/2001 a Casei Judeţene de Pensii Timiş, pentru ca ulterior să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă, prin decizia din 21 februarie 2002.

Poziţia exprimată prin punctul de vedere anterior al Ministerului Justiţiei prin adresa din 29 decembrie 2004, la care se face trimitere în acţiune, este că, indiferent dacă pensionarea intervine la împlinirea vârstei standard sau la cerere, aceasta constituie, potrivit Legii nr. 188/2000, un caz de încetare a calităţii de executor judecătoresc, iar executorul poate reveni în profesie numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de admitere în profesie prevăzute de lege, inclusiv cea a promovării examenului/concursului de admitere în profesie pe un loc vacant.

Pârâtul a mai arătat că nici punctul de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme pensionarea a intervenit la cererea reclamantului.

Cu referire la cererea de intervenţie accesorie formulată de către S.L., pârâtul a solicitat a se aprecia că aceasta are un scop limitat, întrucât intervenienta nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru sine, ci tinde ca soluţia în proces să fie în favoarea Ministerului Justiţiei.

Chiar dacă Legea nr. 554/2004 nu prevede expres posibilitatea intervenţiei accesorii într-un proces având ca obiect suspendarea executării, totuşi la art. 16¹ din acest act normativ se dă posibilitatea introducerii în cauzele de contencios administrativ şi a altor subiecte de drept. Faţă de împrejurarea că intervenţia accesorie reprezintă o simplă apărare, pârâtul a precizat şi a susţinut că cererea este admisibilă, în principiu, ţinând cont şi de starea de fapt invocată prin cerere prin care se justifică interesul acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 292 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamant; a dispus suspendarea executării Ordinului din 29 martie 2010 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.L. şi a obligat la plata către reclamant a sumei de 10,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că examinarea nelegalităţii actului administrativ este de competenţa instanţei învestite cu cererea de anulare a acestuia, iar instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ va reţine ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat dacă sunt suficiente indicii de nelegalitate a actului administrativ, respectiv subzistă un argument juridic aparent valabil de nelegalitate.

Pentru aceasta trebuie ţinut cont şi de Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, România fiind membră a Consiliului Europei.

Astfel, acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit a se asigura persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, în condiţiile în care executarea imediată şi ilegală a actelor administrative contestate poate, în anumite circumstanţe, să cauzeze persoanelor un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Fără a antama fondul cauzei, s-a reţinut că Ministerul Justiţiei, prin răspunsul comunicat Preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, transmis cu adresa din 29 decembrie 2004, a făcut precizarea că executorii judecătoreşti îşi pot desfăşura activitatea şi după împlinirea vârstei standard de pensionare, în măsura în care doresc acest lucru, pensionarea intervenind numai la cererea celui interesat.

Instanţa de fond a constatat că aspectele de nelegalitate ale ordinului ce se solicită a fi suspendat derivă şi din îndoielile serioase create de acesta în legătură cu retroactivitatea încetării calităţii de executor judecătoresc.

Altfel spus, dacă pensionarea pentru limită de vârstă a reclamantului ar constitui motiv legal de încetare a calităţii de executor judecătoresc, ar însemna că a pierdut această calitate de la data pensionării, adică din anul 2001. Or, în această situaţie, toate actele de executare silită îndeplinite în perioada 2001-2010, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei din 4 aprilie 2001, ar fi lovite de nulitate, ceea ce este de neconceput.

Instanţa de fond a apreciat că şi cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) în vederea admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ este îndeplinită.

Definiţia legală a sintagmei de „pagubă iminentă” este dată de art. 2 din Legea nr. 554/2004 în sensul ca ea reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidenţă sau, după caz perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public.

Prin punerea în executare a ordinului este iminentă producerea unui prejudiciu material grav atât în patrimoniul reclamantului, cât şi în patrimoniul creditorilor ale căror creanţe se află în diferite stadii de recuperare, precum şi o perturbare gravă a funcţionării biroului executor judecătoresc deţinut de reclamant, care realizează un serviciu de interes public.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.L., constatând că această cerere reprezintă veritabilă apărare în favoarea pârâtului Ministerului Justiţiei, instanţa o respins-o ca nefondată, întrucât urmare admiterii cererii reclamantului, instanţa a înlăturat apărările pârâtului.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Ministrul Justiţiei au fost obligaţi la plata către reclamant a sumei de 10,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat de pârât împotriva sentinţei

Împotriva sentinţei instanţei de fond, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că hotărârea Curţii de Apel este criticabilă sub următoarele aspecte:

3.1. Imposibilitatea suspendării executării unui act administrativ cu executare uno icto care şi-a epuizat efectele.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât a arătat că încetarea calităţii de executor judecătoresc constituie o măsură cu executare uno ictu, care şi-a epuizat efectele odată cu predarea legitimaţiei de executor judecătoresc şi a ştampilelor biroului.

Din acel moment nu se mai putea solicita suspendarea executării, pentru că aceasta poate interveni, ca principiu, numai atâta timp cât executarea este în curs de desfăşurare.

3.2. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ

După o expunere rezumativă a prevederilor legale ce reglementează încetarea calităţii de executor judecătoresc şi a actelor juridice relevante privind cariera profesională a intimatului-reclamant, după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2000, recurentul-pârât a arătat că aspectele de aparentă nelegalitate pe care le-a reţinut Curtea de Apel se bazează pe interpretarea greşită a sensului celor două puncte de vedere exprimate de Ministerul Justiţiei, prin adresa din 29 decembrie 2004 şi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin adresa din 28 decembrie 2004 şi pe concluzia eronată a retroactivării ordinului în litigiu.

A subliniat, de asemenea, că intimatul-reclamant a solicitat şi a obţinut pensionarea ulterior numirii în funcţia de executor judecătoresc, astfel că au devenit aplicabile dispoziţiile privind încetarea calităţii de executor judecătoresc prin pensionare, cuprinse în art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, or hotărârea instanţei de fond se bazează pe argumente care nu justifică perpetuarea unei situaţii care contravine în mod vădit normei exprese incidente.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant M.D.A. nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise, răspunzând criticilor invocate în recurs.

În esenţă, a arătat că acceptarea raţionamentului recurentului-pârât, în sensul imposibilităţii suspendării executării actului administrativ cu executare uno ictu, ar avea ca efect blocarea accesului la justiţie şi a posibilităţii înlăturării vătămării produse prin acel act administrativ.

A mai arătat că pensionarea sa a intervenit pentru activitatea salarială, desfăşurată anterior exercitării profesiei liberare de executor judecătoresc, iar pentru exercitarea profesiilor liberale nu există limită de vârstă.

A făcut referire, de asemenea, la încălcarea principiului neretroactivităţii şi la împrejurarea că Ministerul Justiţiei a formulat împotriva sa o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, constând în aceea că, începând cu data de 10 mai 2001, a desfăşurat fără drept activitatea de executor judecătoresc, dar, în mod firesc, atât plângerea Ministerului Justiţiei, cât şi o alta, formulată de intervenienta S.L., au primit soluţii de neîncepere a urmării penale.

În sprijinul apărărilor sale, intimatul-reclamant a depus la dosar, în copie, rezoluţiile nr. AA/P/2010 şi nr. BB/II/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sentinţa penală nr. 193/PI din 13 septembrie 2010, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins plângerea împotriva rezoluţiilor nr. BB/II/2010 şi nr. CC/P/2009, precum şi o serie de acte de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc D.M.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 304¹ C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul din 29 martie 2010, conform căruia intimatului-reclamant i-a încetat calitatea de executor judecătoresc prin pensionare.

Ordinul a fost emis în temeiul art. 22 alin. (1) lit. b) şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 47 lit. b) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea în fapt au fost reţinute deciziile nr. DD/2001, privind acordarea pensiei anticipate şi cea din 21 februarie 2002, privind acordarea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă, emise de Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Hotărârea Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosar demonstrând îndeplinirea condiţiilor cumulativ impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

1.1. Motivul de recurs privind nelegalitatea suspendării unui act administrativ care şi-a produs efectele

Suspendarea executării actului administrativ, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie o măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voinţă a autorităţii publice emitente.

Ea se circumscrie Recomandării nr. R (89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei şi altor instrumente juridice instituite atât în sistemul de protecţie al Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene, referitoare la prerogativa instanţei de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, scopul final fiind acela al evitării sau diminuării consecinţelor exercitării abuzive a dreptului de apreciere al autorităţilor publice.

Conform unei reguli de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei de conţinut.

De aceea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul inadmisibilităţii de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării unui act administrativ ale cărui efecte s-au produs ori sunt în curs de desfăşurare. Practica administrativă evidenţiază o mare varietate de situaţii şi de măsuri care pot fi dispuse, astfel că interpretarea propusă de recurentul-pârât, în orice condiţii, fără a ţine seama de circumstanţele concrete şi de împrejurarea că majoritatea covârşitoare a actelor administrative o constituie cele uno ictu, ar duce la golirea de conţinut şi lipsirea de finalitate a art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Motivul de recurs privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Cazul bine justificat este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, iar paguba iminentă, conform lit. ş) a aceluiaşi art., constă în prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Instanţa de fond a constatat corect îndeplinirea celor două condiţii, reţinând, pe de o parte, aparenţa de nelegalitate legată de retroactivitatea încetării calităţii de executor judecătoresc şi de caracterul disproporţionat al măsurii şi pe de altă parte, paguba iminentă constând în prejudicierea patrimoniului părţii şi în întreruperea derulării executărilor silite aflate în curs la biroul executorului judecătoresc, ce prestează un serviciu public.

Deşi în recurs a fost criticat considerentul legat de încălcarea principiului neretroactivităţii, susţinându-se că instanţa de fond a utilizat în mod incorect argumentul reducerii la absurd şi a ajuns la concluzia greşită a retroactivităţii încetării calităţii de executor judecătoresc, care ar afecta validitatea ordinului, conduita ulterioară a autorităţii emitente confirmă teza judecătorului fondului. Mai precis, aşa cum rezultă din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. AA/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la data de 23 august 2010, Corpul de Control al Ministrului Justiţiei a solicitat tragerea intimatului - reclamant la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 281 C. pen., „constând în aceea că, începând cu data de 10 mai 2001 şi până în prezent, acesta a desfăşurat fără drept activitatea de executor judecătoresc”.

Demersul menţionat poate constitui un indiciu, în sensul că voinţa reală a emitentului a fost aceea de a conferi efecte retroactive Ordinului emis la data de 29 martie 2010 şi conturează aparenţa unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care între anii 2001 şi 2010, biroul executorului judecătoresc a prestat un serviciu public aflat sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei, conform art. 4 din Legea nr. 188/2000, fără ca dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc născut în temeiul Ordinului Minstrului Justiţiei din 4 aprilie 2001, să fi fost supus unei contestări sau verificări.

Analiza în profunzime argumentelor legate de interpretarea şi aplicarea art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 şi a efectelor punctelor de vedere exprimate de Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin cele două adrese menţionate în motivarea recursului constituie, în optica instanţei de control judiciar, o chestiune de fond ce depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării de executare, în care nu este permisă prejudecarea fondului.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 292 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 140/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1434/2010. Penal. Extrădare pasivă (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 4647/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4647/2010. Penal