ICCJ. Decizia nr. 675/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 675/2010

Dosar nr.6134/40/2011

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 163 din 30 august 2011, Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe inculpatul I.S.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹, art. 86² şi art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe o durată de 8 ani, urmând ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu;

b) să anunţe în prealabil Serviciului orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice Serviciului şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a achitat cheltuielile de spitalizare solicitate de partea civilă Spitalul Clinic de urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi.

S-a disjuns latura civilă a cauzei în ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea civilă C.E. şi s-a fixat termen la data de 27 septembrie 2011.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.E. suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare şi statului suma de 650 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoşani a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1059/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului I.S.L., pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte" prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 17 septembrie 2010, în jurul orei 21,00, fiind pe strada V. din municipiul Botoşani, inculpatul a lovit-o cu pumnul de două ori peste faţă, pe victima C.V., împrejurare în care aceasta a căzut, după care i-a mai aplicat două - trei lovituri cu picioarele în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni care au condus la deces.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, instanţa i-a adus la cunoştinţa inculpatului modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 202/2010, respectiv introducerea art. 320 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii în totalitate a vinovăţiei, iar inculpatul, în prezenţa apărătorului ales, a arătat că recunoaşte fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata laturii penale a cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Potrivit art. 320 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta inculpatului este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa a reţinut ca fiind temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul I.S.L. şi victima C.V. se cunoşteau bine, întrucât ambii obişnuiau să frecventeze Barul „Amigo" din spatele Parcului „Mihai Eminescu" din Botoşani.

În după-amiaza zilei de 17 septembrie 2010, în jurul orei 18,00, inculpatul a mers împreună cu prietena sa, martora C.L., la barul sus menţionat unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 20,00. în acea după amiază, victima C.V. zis „C." nu a venit la bar.

În jurul orei 20,00, după ce a ieşit din bar şi fiind însoţit de prietena sa, deplasându-se pe str. O., inculpatul a simţit o lovitură în spate şi când s-a întors l-a văzut pe C.V., pe care l-a împins, victima căzând pe spate şi lovindu-se cu capul de asfalt.

Potrivit declaraţiei martorei C.L., victima s-a ridicat şi a lovit din nou pe inculpat care, la rândul său, a lovit-o cu pumnul peste faţă de vreo două ori.

Martorul C.A. a arătat că a văzut cum inculpatul a lovit de 2-3 ori cu picioarele pe victima care era căzută, apoi a văzut victima ridicându-se şi intrând în Parcul Mihai Eminescu, având cămaşa pătată în zona pieptului de sânge.

S-a reţinut că, a doua zi, inculpatul l-a sunat pe martorul D.F. şi i-a povestit că în seara anterioară l-a lovit şi bătut cu pumnii şi picioarele pe C.V.. întrucât martorul avea o cheie de la apartamentul unde locuia victima, s-a deplasat într-o primă fază în jurul orelor 10,00 şi i-a dus nişte alimente victimei, însă nu a văzut-o, apoi, deoarece victima nu-i răspundea la telefon, a mers din nou la locuinţa acesteia în jurul orelor 17,00 şi, găsind victima într-o stare gravă, a chemat ambulanţa care a transportat-o la spital.

La internare victima prezenta diagnosticul „contuzie cerebrală medie, fractură bază de craniu etaj anterior, fractură piramidă nazală, epistaxis anterior bilateral tamponat, meningită postraumatică, bronhopneumonie, fractură claviculă dreapta, contuzie toraco-abdominală, mecanism neprecizat"

În dimineaţa zilei de 30 septembrie 2010, victima a decedat în urma unui stop cardio-respirator.

Potrivit raportului de necropsie nr. 1719 din 13 octombrie 2010 al IML Iaşi, moartea victimei C.V. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio - respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio - cerebral cu fractură de etaj anterior bază de craniu, contuzie cerebrală, complicat în evoluţie cu leptomeningită purulentă şi bronho-pneumonie. S-a concluzionat că între leziunile de violenţă şi deces există o legătură indirectă de cauzalitate.

Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu (f.l), raport de necropsie nr. 1719/D din 13 octombrie 2010 (f.7- 10), adresa nr. 1719 din 14 aprilie 2011 a IML Iaşi (f. 12), declaraţia părţii civile C.E. (f. 17), declaraţiile inculpatului (f.37-43, 69), declaraţiile martorilor C.A. (f. 19, 61), A.C. (f.20- 24, 60), C.R. ( f.26-29,62), C.L.(f. 32,63) şi D.F. (f. 57).

La individualizarea judecătorească a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei.

Astfel, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoare între 5 şi 15 ani, care au fost reduse cu o treime, potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. De asemenea, a fost avut în vedere gradul concret de pericol social al faptei, rezultând din împrejurările comiterii, modalitatea în care inculpatul a agresat victima, intensitatea şi natura leziunilor produse, precum şi persoana inculpatului, care a recunoscut fapta, nu prezintă antecedente penale, a avut o conduită corectă în familie şi societate înainte de comiterea infracţiunii, astfel încât instanţa a apreciat că se poate aplica o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de lege, redusă cu o treime, potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. Totodată, instanţa a considerat că, faţă de atitudinea nepăsătoare a inculpatului faţă de victimă (corect indicată de apărătorul părţii civile ca o împrejurare în defavoarea inculpatului), nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, care ar duce la aplicarea unei pedepse disproporţionate faţă de gradul concret de pericol social al faptei.

În acelaşi timp, având în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu prezintă antecedente penale, este cunoscut cu o bună conduită în societate, a arătat disponibilitate şi pentru soluţionarea laturii civile prin achitarea cheltuielilor de spitalizare şi a conştientizat gravitatea faptei săvârşite, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare, în condiţiile suspendării sub supraveghere conform art. 86¹ şi urm. C. pen.

Fiind întrunite şi celelalte condiţii prev. de art. 86¹ C. pen., instanţa de fond, având în vedere şi prevederile art. 86² din acelaşi cod, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 8 ani, stabilind în sarcina inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea civilă C.E. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 35.000 lei despăgubiri civile. întrucât inculpatul a fost de acord cu despăgubirea părţii civile, însă nu în cuantumul solicitat, ci în cel stabilit pe bază de probe, s-a procedat la disjungere conform art. 320^l alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul legal, partea vătămată C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie.

În motivarea apelului său, partea vătămată a arătat, în esenţă, că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului este prea blândă faţă de fapta comisă.

Prin Decizia penală nr. 83 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de către partea civilă C.E. împotriva sentinţei penale nr. 163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoşani.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, art. 86², art. 86³ şi art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.S.L., urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenţie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 50 de lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat B.V., urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371, art. 378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că acesta este fondat, reţinând că, în pofida celor susţinute în apelul părţii vătămate, sancţiunea penală stabilită a fost judicios individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., neimpunându-se majorarea ei (în condiţiile în care recurentul inculpat, o persoană tânără, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut infracţiunea săvârşită şi s-a arătat preocupat de despăgubirea părţii vătămate).

Cu toate acestea, s-a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate apelantului inculpat I.S.L., reţinându-se că avertismentul dat de instanţă, prin soluţia de condamnare pronunţată, trebuie să fie de natură să-1 facă pe inculpat să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată aspru şi că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai.

Astfel, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a acţionat cu o agresivitate extremă (din raportul IML Iaşi rezultând că au fost aplicate mai multe lovituri de intensitate ridicată victimei; unele dintre lovituri au fost aplicate după ce victima a căzut), că acţiunile agresive au fost îndreptate asupra unei persoane cunoscute lui - inculpatul şi victima se cunoşteau deoarece frecventau acelaşi bar, împrejurarea că imediat după comiterea faptei, inculpatul a preferat să plece şi nu s-a interesat dacă victima necesită vreun ajutor medical, împrejurarea că fapta a fost săvârşită pe fondul consumului de alcool, precum şi împrejurarea că fapta sa antisocială a avut o urmare dintre cele mai grave (decesul unei persoane). Ca atare, s-a apreciat că simpla pronunţare a condamnării nu poate constitui un avertisment suficient pentru inculpatul apelant, care să inducă plauzibil ideea că şi fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni (nefiind îndeplinită astfel condiţia prevăzută de art. 86¹ alin. (1) lit. c) C. pen., chiar dacă formal, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prevăzute de art. 86¹ alin. (1) lit. a) şi b C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 83 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.S.L., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, prin raportare şi la circumstanţele personale ale inculpatului, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6134/40/2011.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că instanţa de apel şi instanţa de fond au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv cea prevăzută de art. 183 C. pen.

Înalta Curte constată însă că recursul formulat de inculpatul I.S.L. este fondat, urmând a casa Decizia penală atacată şi a menţine sentinţa penală nr. 163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoşani, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei, aplicând o pedeapsă de 4 ani închisoare, care în mod corect a fost menţinută de instanţa de apel, astfel că nu se impune diminuarea cuantumului pedepsei.

S-a ţinut cont şi de pericolul social la faptei săvârşite, de urmarea produsă, de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptei, respectiv că în ziua de 17 septembrie 2010, în jurul orei 21,00, aflându-se pe strada V. din municipiul Botoşani, inculpatul l-a lovit cu pumnul de două ori peste faţă pe numitul C.V., împrejurare în care cel din urmă a căzut cu capul de asfalt, iar după ce victima a căzut, inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în zona superioară a corpului; în dimineaţa zilei de 30 septembrie 2010, victima a decedat la spital în urma unui stop cardio-respirator, din raportul de necropsie nr. 1719 din 13 octombrie 2010 al IML Iaşi rezultând că moartea victimei C.V. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de etaj anterior bază de craniu, contuzie cerebrală, complicat în evoluţie cu leptomeningită purulentă şi bronho-pneumonie, între leziunile de violenţă şi deces existând o legătură indirectă de cauzalitate.

De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, precum şi urmarea produsă - moartea victimei.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.

În ceea ce priveşte însă modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speţă, având în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, conduita corespunzătoare în societate, disponibilitatea manifestată pentru soluţionarea laturii civile prin achitarea cheltuielilor de spitalizare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că inculpatul dovedeşte un comportament ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 86¹ şi urm. C. pen., ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a apreciat că sentinţa tribunalului este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei aplicate, împrejurările relevate de instanţa de prim control judiciar fiind luate în considerare cu prilejul stabilirii cuantumului pedepsei.

Astfel fiind, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 83 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, Decizia penală atacată şi va menţine sentinţa penală nr. 163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoşani.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, pentru se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul I.S.L. împotriva deciziei penale nr. 83 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoşani.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, pentru se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 501/2010. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 969/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: