ICCJ. Decizia nr. 96/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 96/2010
Dosar nr. 1096/39/2009
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
La 26 noiembrie 2007, a fost înregistrată la Parchetul Curţii de Apel Suceava, sub nr. 347/P/2007, plângerea formulată de numita M.V., prin care reclama pe S.R. executor judecătoresc din circumscripţia Judecătoriei Vatra Dornei - pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, în deşi i s-a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 1615 din 24 noiembrie 2004, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, acesta a refuzat.
Prin rezoluţia nr. 347/P/2007 din 30 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava – confirmată prin Rezoluţia nr. 329/II/2/2009 din 7 august 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava - s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.R.(executor judecătoresc), pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a apreciat că activitatea executorului judecătoresc S.R. - pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti mai sus identificată, a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor legale şi fără încălcarea în vreun fel, a drepturilor petiţionarei. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, încheierea executării în Dosarul biroului executorului judecătoresc nr. 33/2007, s-a datorat unor factori determinaţi de conduita creditoarei M.V. cât şi de conduita debitorilor C.M., M.D. şi M.M.
Împotriva sus - menţionatelor rezoluţii petiţionara s-a adresat instanţei de judecată în baza art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 110 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea petiţionarei, menţinând soluţiile dispuse în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că demersurile executorului judecătoresc s-au încadrat în legea procesual civilă ce reglementează cadrul executării civile,şi că acesta şi-a îndeplinit atribuţiile în limitele conferite de lege, cu respectarea dispoziţiilor incidente în materie, neexistând indicii care să contureze comiterea vreunei fapte penale.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petiţionara M.V. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, la dezbaterea căruia nu s-a prezentat.
În această situaţie, procedând la examinarea sentinţei atacate în raport cu motivarea scrisă depusă la dosar (fila 2), precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică şi legală, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul S.R.(executor judecătoresc) - confirmată, cu justificat temei, de prima instanţă - fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracţiunii reclamate, care să poată fi imputată intimatului, încât recursul se învederează a fi nefondat.
Faţă de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.V. împotriva sentinţei penale nr. 110 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2820/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2824/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|