ICCJ. Decizia nr. 2824/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2824/2010
Dosar nr. 6446/1/2010
Şedinţa publică din 4 august 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Pe baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 22 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 27754/301/2009 (1680/2010), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor S.F.V. şi V.Ş.
În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că cei doi inculpaţi au fost condamnaţi în primă instanţă la câte 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnare menţinută prin Decizia penală nr. 410/A din 7 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în prezent cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pentru judecarea recursurilor declarate de inculpaţi împotriva deciziei sus-menţionate.
În ceea ce priveşte măsura arestării preventive, instanţa de recurs a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestora pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii S.F. şi V.Ş. criticând-o pentru netemeinicie.
La termenul din 4 august 2010, stabilit pentru judecarea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 302 rap. la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. comb. cu art. 141 alin. (1) teza I C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
Examinând recursurile declarate în cauză sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
În materia măsurilor preventive, calea de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii este reglementată prin dispoziţiile art. 141 C. proc. pen.
Potrivit alin. (1) al textului de lege invocat „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi încheierea prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă";.
Controlul legalităţii măsurii arestării preventive în cursul judecăţii nu poate fi exercitat decât în limitele stabilite de lege, legiuitorul instituind mijloacele procesuale necesare exercitării acestui control atât în ceea ce priveşte legalitatea măsurii dar şi sub aspectul justificării ei.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate, coroborate şi cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie rezultă că împotriva încheierilor de menţinere a măsurii arestării preventive pronunţate de instanţa de recurs nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Potrivit dispoziţiilor de procedură generale, Înalta Curte nu are competenţa de a soluţiona fondul prezentei cauzei şi, prin urmare, nu se poate pronunţa nici cu privire la cereri incidentale, cum sunt cele vizând măsurile preventive. A proceda altfel, ar echivala cu o extindere nelegală a competenţei sale materiale.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (4) C. proc. pen., încheierile prin care se menţine arestarea preventivă în cursul judecăţii pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii preventive, norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii privind măsurile preventive fiind cuprinsă în dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, şi denumirea marginală a textului de lege menţionat.
Aşadar, încheierea dată în cursul judecăţii recursului prin care se dispune menţinerea măsurii arestării preventive în baza art. 3002 C. proc. pen. nu poate fi atacată cu recurs.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României.
Nici prin prisma dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra menţinerii stării de arest preventive de către instanţa de recurs. Astfel, art. 5 parag. 4 din Convenţie potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală";, instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate şi garantează cel puţin un grad de jurisdicţie reprezentat de o instanţă independentă, negarantând însă niciun drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia (Deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului Jecius c. Lituaniei din 31 iulie 2000 şi Stasaitis c. Lituaniei din 21 martie 2002).
Cum, în speţă, încheierea recurată prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor a fost pronunţată în cursul judecării recursurilor declarate de aceştia împotriva Deciziei penale nr. 410 din 7 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, recursurile declarate în cauză sunt inadmisibile şi vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi plata onorariilor apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii S.F.V. şi V.Ş. împotriva Încheierii din 22 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 27754/301/2009 (1680/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 125/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
