ICCJ. Decizia nr. 23/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 23/2010
Dosar nr. 9064/1/2009
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Deliberând asupra cauzei, se reţine:
Petentul A.I., la data de 18 noiembrie 2009, a sesizat direct Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu plângere împotriva judecătorilor P.R.A., I.M. şi I.G. care i-au soluţionat cauzele nr. 5863/1/2009, 6949/1/2009 şi 7163/1/2009 pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 174 C. pen.
Petentul a mai anexat şi o plângere xerocopiată, cu acelaşi conţinut, împotriva aceloraşi persoane şi pentru aceleaşi infracţiuni, adresată Procurorului General al României.
În raport cu dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. care reglementează unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală şi faţă de aspectul potrivit căruia competenţa de a efectua acte premergătoare şi urmărirea penală aparţine exclusiv organului de urmărire penală, în baza alin. (7) din acelaşi text normativ plângerea va fi înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., trimite plângerea formulată de petentul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 157/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 272/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|