ICCJ. Decizia nr. 4/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 4/2010
Dosar nr. 2124/1/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1153/P/2008 din 12 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii Ţ.I.D. (judecător la Curtea de Apel Timişoara) şi P.M. ( procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
S-a reţinut că petentul B.I. a formulat plângere penală împotriva celor doi magistraţi susţinând că aceştia au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât prin sentinţa penală nr. 2457 din 3 iunie 1997, pronunţată de judecător Ţ.I.D., în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, în consens cu concluziile procurorului de şedinţă şi P.M., s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii penale, în sumă de 2.000.0000 rol, aplicată petiţionarului, prin sentinţa penală nr. 21/1996 a aceleiaşi instanţe, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu executarea pedepsei în detenţie, în conformitate cu disp. art. 631 C. pen.
Motivele care au stat la baza pronunţării acestei hotărâri au fost determinate şi de recunoaşterea petentului că s-a sustras cu rea credinţă, de achitarea amenzii penale, deşi a avut posibilităţi materiale de plată.
S-a constatat, din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză că magistraţii nu au făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale fără a manifesta părtinire în soluţia pronunţată.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 2701/1361/II/2/2009 din 25 martie 2009.
Nemulţumit şi de soluţia procurorului şef de secţie, petentul B.I., s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei competente să judece infracţiunea reclamată, în raport cu dispoziţiile legale referitoare la competenţa după calitatea persoanei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată nu este întemeiată, soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistraţii menţionaţi este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunţată, prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată prin sentinţa penală nr. 245 din 3 iunie 1998 pronunţată de judecătorul Ţ.I.D., după ce în cauză a pus concluzii şi procurorul P.M., prin care s-a dispus, în temeiul art. 631 C. pen., înlocuirea pedepsei amenzii de 2.000.000 ROL, cu pedeapsa de 10 luni închisoare, „nemulţumire” pe care de altfel a reiterat-o în luna septembrie 2008, nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.
Pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., este necesar ca inacţiunea sau acţiunea prin care s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale unei persoane să fie săvârşite cu vinovăţie, în forma intenţiei. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voinţă, a efectuat acţiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârşirea acelei acţiuni sau inacţiuni se cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane şi a urmărit acest rezultat sau a acceptat producerea lui.
Raportând conţinutul infracţiunii la activităţile desfăşurate de magistraţi, rezultă că aceştia au efectuat activităţi şi au întocmit acte în virtutea dreptului în care au fost investiţi în funcţiile pe care le îndeplinesc, cu respectarea dispoziţiilor legale şi prin interpretarea probelor, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni, deci nici a aceleia sub aspectul căreia s-au efectuat verificări.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile sau a celor care au pus concluzii se poate face plângere penală, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ar însemna că s-ar institui căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce nu este admisibil.
Instituind procedura de la art. 2781 C. proc. pen., privind accesul liber la justiţie, legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-şi apăra interesele şi de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă‚ ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva rezoluţiei nr. 1153/P/2008 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 286/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 493/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
