ICCJ. Decizia nr. 72/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 72/2010
Dosar nr. 9169/1/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1077/P/2009 din data de 2 octombrie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reţinut următoarele:
În plângerea formulată numitul G.M. a solicitat să fie efectuate cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. de către magistratul mai sus menţionat deoarece în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat nefavorabil, pentru el, (petent) Dosarul nr. 462/P/2008 înregistrat la această unitate de parchet, în sensul că a dispus, cu rea-credinţă, şi fără a lua în considerare actele depuse la dosar, care dovedeau faptul că în cauză au fost săvârşite fapte de natură penală, neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele pe care le-a reclamat.
Nemulţumit de soluţia dispusă de procuror, petentul a formulat plângeri împotriva acesteia, care au fost respinse ca neîntemeiate.
Afirmaţiile petentului cu privire la modul în care procurorul a înţeles să soluţioneze cauza dedusă judecăţii sale şi cu privire la modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu sunt lipsite de suport probator.
Totodată cele invocate de petent nu pot fi avute în vedere şi nu pot constitui temei al desfăşurării urmării penale împotriva magistratului, chiar dacă consideră că acestea sunt de natură penală. Nu rezultă că magistratul a acţionat în sensul de a-i vătăma interesele, ci de a soluţiona cât mai eficient şi operativ cauza având în vedere toate prevederile legale în vigoare, caz în care se poate aprecia că faptele nu există în materialitatea lor, iar soluţia dispusă de magistrat este rezultatul analizării actelor aflate la dosarul cauzei şi a textelor de lege aplicabile în cauză.
Simpla susţinere a petentului, că în cauză o persoană a săvârşit fapte de natură penală, fără a fi coroborată cu alte probe, şi fără a face dovada celor afirmate, nu pot conduce la concluzia că persoana respectivă este şi autoarea acestora. Faptul că cineva nu este mulţumit de modul cum un magistrat a soluţionat o anumită cauză nu este de natură să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte care să atragă răspunderea penală, materială sau disciplinară a acestuia. De altfel fapta nu există în materialitatea ei cât timp nu se poate reţine că a fost săvârşită cu intenţie.
Totodată potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., pentru a se dispune cercetarea penală faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din actele existente să rezulte elemente de fapt concrete din care, raţional se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă penală.
În final soluţia dispusă de un procuror, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu nu poate fi atacată decât prin exercitarea căilor legale de atac prevăzute de lege.
Plângerea petentului G.M. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 10439/5163/II-2/2009 din data de 5 noiembrie 2009 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că nu există date sau indicii privind săvârşirea vreunei fapte infracţionale de către magistratul-procuror A.M. cu prilejul instrumentării şi soluţionării Dosarului nr. 462/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat cu plângere la instanţa competentă, în care arată că procurorul M.A. a făcut o urmărire penală "în sensul de a muşamaliza, pentru a-i scăpa de răspundere penală pe făptuitori".
Plângerea nu este fondată.
Pentru soluţionarea plângerii penale, procurorul a efectuat acte premergătoare conform art. 228 şi art. 224 C. proc. pen.
La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a constituit Dosarul nr. 1077/P/2009, în care, prin rezoluţia cu acelaşi număr din 12 octombrie 2009, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru săvârşirea infracţiunii sesizate.
Soluţia a fost contestată de numiţii G.M. şi G.I. în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Din analiza actelor anexate, se constată că în Dosarul nr. 462/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, numitul G.M. a formulat plângere penală împotriva numitelor D.M., executor judecătoresc, M.N., avocat, al lucrătorilor de poliţie B.I.C., I.V. şi a numitei M.G., susţinând că au pătruns fără consimţământul său, în locuinţa acesteia din Ploieşti, str. S.
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 462/P/2008, din 29 ianuarie 2009, emisă de procuror A.M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 292 alin. (2) C. pen., M.N., B.I.C., M.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi I.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen., în raport de incidenţa prevederilor art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.
S-a motivat că probele administrate au relevat existenţa unei justificări legale în legătură cu pătrunderea în domiciliul persoanei vătămate a fiecăruia dintre făptuitori. S-a stabilit astfel că persoanele reclamate au intrat în locuinţa petentei pentru recuperarea unui debit, nefiind prefigurată încălcarea unei norme legale sau de altă natură.
Soluţia de neurmărire penală a fost apreciată ca legală şi temeinică de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin Rezoluţia nr. 179/11/2/2009, din 17 februarie 2009, plângerea petiţionarilor fiind respinsă ca neîntemeiată.
Soluţia adoptată de procuror în cauza la care s-a făcut referire este argumentată şi se bazează pe analiza obiectivă a datelor rezultate din dosarul cauzei, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente, fiind menţinută şi în condiţiile controlului ierarhic exercitat în condiţiile art. 278 C. proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., petentul avea posibilitatea de a contesta modul de soluţionare a dosarului menţionat şi la instanţa de judecată competentă să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Răspunderea penală a magistraţilor nu poate fi angajată în raport cu soluţiile dispuse, în absenţa unor indicii temeinice privind comiterea unor fapte infracţionale.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea petentului G.M. obligând totodată petiţionarul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.M. împotriva Rezoluţiei nr. 1077/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 474/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 710/2010. Penal → |
|---|
