ICCJ. Decizia nr. 866/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 866/2010
Dosar nr. 695/1/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii S.N., judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, parchetul a reţinut următoarele:
Petiţionarul M.C.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de magistraţii N.S., judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen.
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că magistraţii, judecător şi procuror, menţionaţi mai sus, şi-au îndeplinit în mod abuziv atribuţiile de serviciu, denaturând cu ştiinţă situaţia de fapt rezultată din probele administrate în dosarele pe care le-au instrumentat, favorizând astfel persoanele cercetate în cauza respectivă şi care au fost reclamate de petiţionar.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, procurorul a constatat următoarele:
1. Astfel, în lucrarea nr. H65/P/2008, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 02 iulie 2008, petiţionarul M.C.V. a solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a magistraţilor Constantinescu C.L., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, şi U.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prev. şi ped. de art. 246 şi art. 264 C. pen., pe motiv că, în Dosarul penal nr. 41772/3/2008, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2008, judecătorul i-a respins abuziv probele pe care le-a propus şi, în schimb „a executat întocmai şi la timp” propunerea procurorului de şedinţă de respingere a plângerii.
În urma cercetărilor întreprinse în lucrarea mai sus menţionată, prin rezoluţia nr. H65/P/2008 din 17 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.C.L., judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, şi U.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 şi art. 264 C. pen. cu motivarea că, din cercetările penale efectuate, a rezultat că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală ” .
Împotriva acestei soluţii, petiţionarul M.C.V. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin rezoluţia nr. 1343/11/2/2008 din 12 august 2008, în baza dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea: „în cauză nu există nici un indiciu că magistraţii ar fi săvârşit vreo faptă concretă omisivă sau comisivă care să fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate”.
Ulterior, rezoluţiile nr. H65/P/2008 din 17 iulie 2008 şi nr. 1343/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au fost contestate de către petiţionarul M.C.V., pe calea plângerii reglementată prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 273 din 27 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 5201/2/2008, completul de judecată fiind alcătuit din N.S., având în vedere şi concluziile procurorului de şedinţă M.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1)-(12) C. proc. pen., invocată de petiţionarul M.C.V.
Prima instanţă a reţinut inadmisibilitatea excepţiei în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată. A reţinut că excepţia nu este motivată şi nu are legătură cu obiectul cauzei.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut netemeinicia plângerii formulate de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, privind pe intimaţii C.C.L. şi U.D., adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1343/11/2/2008.
Sentinţa penală mai sus menţionată a rămas definitivă prin Decizia nr. 92 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5201/2/2008, prin care a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la art. 2781 alin. (1)-(12) C. proc. pen., dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin sentinţa penală citată anterior şi a fixat termen la 27 februarie 2009, pentru soluţionarea recursului declarat de recurentul-petiţionar M.C.V. împotriva modului de soluţionare a plângerii dispus de aceeaşi Curte de Apel prin aceeaşi sentinţă.
Din cele expuse în situaţia de fapt, rezultă faptul că plângerea penală formulată de persoana vătămată M.C.V., este mai degrabă o critică adusă sentinţei penale nr. 273 din 27 octombrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 5201/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti ca urmare a interpretării personale şi subiective a unor dispoziţii legale decât ca o sesizare a unor fapte de natură penală, susţinerile nefiind fundamentate pe indicii sau probe, care să contureze săvârşirea vreunei infracţiuni.
Împotriva acestei rezoluţii petentul M.C.V. a formulat plângere, care, prin sentinţa penală nr. 1654 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. a fost trimisă la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în baza art. 278 din Codul de procedură penală, a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 27398/6171/II/2/2009 din 4 ianuarie 2010.
Nemulţumit de soluţia procurorului şef, petentul M.C.V. s-a adresat cu plângere, în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunea reclamată, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 695/1/2010.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că petentul a formulat plângere penală împotriva celor doi magistraţi care au participat la soluţionarea unei alte cauze care avea ca obiect plângerea penală formulată împotriva altor magistraţi, după cum s-a menţionat anterior (de altfel, petentul M.C.V. obişnuieşte să formuleze plângeri penale „în cascadă” împotriva magistraţilor care pronunţă hotărâri nefavorabile acestuia, ceea ce în opinia Înaltei Curţi constituie un abuz de drept, întrucât acesta exercită cu rea credinţă drepturile procesuale conferite de lege).
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de procuror faţă de magistraţii S.N. şi M.M. este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că prin actele îndeplinite de acestea s-au încălcat dispoziţiile legii.
Mai mult decât atât, se constată că petentul, după cum s-a menţionat anterior şi după cum s-a reţinut şi în rezoluţia atacată, a formulat plângeri penale, repetate, împotriva mai multor magistraţi, încercând, în acest fel, să obţină reformarea soluţiilor pronunţate în cauzele în care era parte.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe rolul organelor judiciare bucureştene, nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, întrucât persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie (cum sunt şi intimaţii din prezenta cauză), îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii (sau prin punerea de concluzii în cazul procurorului) pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, concluzii sau soluţii care pot fi verificate şi, respectiv, desfiinţate numai prin intermediul căilor de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate împotriva magistraţilor, ci împotriva actelor emise/îndeplinite de aceştia.
Ori, dacă s-ar admite că împotriva magistraţilor care au pronunţat soluţiile au pus concluzii în dezbaterile în fond ale unor cauze, se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că magistraţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, rezoluţie care va fi menţinută.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 1580/P/2008 din 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 425/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
