ICCJ. Decizia nr. 425/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 425/2010
Dosar nr. 701/1/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra plângerii de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 16 noiembrie 2009, petentul A.I. a solicitat tragerea la răspundere împotriva magistratului de la Curtea de la Apel Timişoara – C.I. şi procurorului I.M. pentru abuzuri în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii şi complicitate la tentativa de omor” plângere supusă prin lucrarea nr. 25418/5577/VIII - 1/2009 din 15 decembrie 2009 cu motivarea că soluţiile adoptate pot fi contestate în căile de atac prevăzute de legile aplicabile în materie.
Ulterior la 25 ianuarie 2010 s-a înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea petentului, nemulţumit de răspunsul primit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând actele şi lucrările dosarului constată că plângerea formulată de petent este inadmisibilă, întrucât nu respectă cerinţele prevăzute de art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plângere sau denunţ ori se sesizează din oficiu, atunci când află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune.
Astfel, investirea organelor judiciare – organe de urmărire penală sau instanţe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie termenul şi momentul începerii desfăşurării procesului penal.
Aşadar, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit să adreseze organului judiciar competent îl reprezintă sesizarea.
Or, potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este în fapt sesizarea persoanei fizice sau juridice căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune.
La alin. 2 al aceluiaşi articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele şi prenumele, cetăţenia, domiciliul petentului, descrierea faptei, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi mijloacele de probă, menţiuni obligatorii ce constituie condiţie pentru admisibilitatea plângerii.
Totodată, potrivit art. 278 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute în condiţiile şi în conformitate cu art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de desemnare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale, date de procuror persoana vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanţa căruia i-ar reveni potrivit legii să judece cauza în primă instanţă.
În cauză, petentul nu a atacat vreun act al procurorului din cele susmenţionate, iar plângerea astfel formulată nu demonstrează atingerea intereselor sale legitime, Înalta Curte va dispune respingerea acestuia, ca inadmisibil.
Se mai constată că nu este incident nici art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. astfel încât plângerea să poată fi considerată greşit îndreptată.
Pentru considerentele sus arătate, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă T Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 866/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 494/2010. Penal → |
|---|
