ICCJ. Decizia nr. 942/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 942/2010
Dosar nr. 1941/1/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra plângerii de faţă:
În baza lucrărilor şi actelor din dosarul cauzei, constată următoarele:
La data de 4 martie 2010, petiţionarul T.C.B., domiciliat în Bucureşti, Aleea Poiana Sibiului, a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de generalul de brigadă medic dr. S.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen., soluţie menţinută prin rezoluţia nr. 256/C/65/II-2/2010 din 15 februarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Petiţionarul a susţinut că soluţia de netrimitere în judecată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:
- Parchetul nu a efectuat cercetări cu privire la nelegalitatea înmatriculării făptuitorului S.I. la Facultatea de medicină militară în anul universitar 1990-1991, constând în aceea că înmatricularea s-a făcut pe baza rezultatului de la concursul de admitere din sesiunea iulie 1985, când candidatul fusese respins cu media 6,48, media de admitere fiind de peste 8,20.
Procurorul a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale fără să examineze actele normative în vigoare în anii 1985-1990, existenţa şi legalitatea documentului emis de ministrul A.N. prin care s-a aprobat înmatricularea, conduita Ministerului Învăţământului care a refuzat înmatricularea altor candidaţi care obţinuseră medii mult mai mari decât făptuitorul.
- Parchetul nu a efectuat cercetări cu privire la evoluţia ulterioară, ca student al Institutului medico - militar, a făptuitorului S.I.
S-a susţinut că nu există nicio persoană care să confirme că făptuitorul ar fi susţinut un singur examen ca student, foaia matricolă nefăcând dovada absolută în acest sens.
- Parchetul nu a efectuat cercetări cu privire la existenţa aprobărilor de mărire a notelor şi nici la realitatea desfăşurării acestor examene.
- Parchetul a reţinut aspecte nereale cu privire la nesusţinerea şi nepromovarea examenului de rezidenţiat de către S.I., dând consistenţă probatorie unor dovezi emise numai în scopul de a da aparenţa de legalitate împrejurării că făptuitorul a susţinut examenul de specialist în stomatologie generală fără să fi promovat vreodată examenul de rezidenţiat.
- Deşi procurorii au reţinut - în legătură cu avansarea pe linia universitară a făptuitorului S.I. - existenţa unor ilegalităţi, acestea au fost arătate în sarcina altor persoane în legătură cu care însă nu s-au efectuat cercetările penale cuvenite sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. Totodată, făptuitorul fiind cel care a uzat de înscrisul falsificat pentru a ocupa postul de conferenţiar universitar, faţă de acesta trebuiau efectuate cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., impunându-se tragerea sa la răspundere penală.
În consecinţă, petiţionarul T.C.B. a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual.
Din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ataşarea Dosarului nr. 87/P/2009 şi a lucrării nr. 256/C/65/II-2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Judecând plângerea, în conformitate cu disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte a verificat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, reţinând următoarele:
La data de 26 martie 2009, lt. col. dr. T.C.B. a formulat un denunţ împotriva generalului de brigadă dr. S.I., fost comandant al Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. C.D.”, acuzându-l de comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals în legătură cu înmatricularea acestuia la Facultatea de medicină militară în anul 1990, evoluţia sa ulterioară ca student al Institutului medico - militar, nepromovarea examenului de rezidenţiat şi obţinerea gradelor didactice universitare.
Prin rezoluţia nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen., în temeiul disp. art. 228 alin. (4), 6 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut de către procuror că în urma cercetărilor efectuate nu au rezultat probe sau indicii în sensul că făptuitorul ar fi falsificat documente sau ar fi folosit documente false pentru efectuarea studiilor universitare şi obţinerea gradelor profesionale şi didactice.
În esenţă, s-a arătat că la data de 20 aprilie 1990, făptuitorul S.I. (plutonier major, încadrat ca sanitar şef la Secţia de chirurgie maxilo - facială şi stomatologie din cadrul Spitalului Militar Central) s-a adresat cu un raport ministrului apărării arătând că în 1985 s-a înscris la concursul de admitere la Facultatea de medicină militară - Secţia stomatologie, concurs la care a obţinut media 6,48, fiind primul clasat, dar, deoarece, în acel an locurile de la Facultatea de medicină militară au fost puse la dispoziţia Facultăţii de medicină şi farmacie Bucureşti, nu a fost admis.
Apreciind, în finalul raportului, că i s-a făcut o nedreptate şi având în vedere că Facultatea de medicină militară urma să se reînfiinţeze în anul universitar 1990-1991, a solicitat să i se aprobe înscrierea ca student în anul I, pe baza rezultatului obţinut în anul 1985.
Raportul, avizat favorabil de conducerea Spitalul Militar Central şi Direcţia Medicală din M.A.N., a fost transmis pentru analiză la Ministerul Sănătăţii care, de asemenea, a avizat favorabil solicitarea, astfel că, prin ordin al ministrului apărării, S.I. a fost înmatriculat la Institutul medico-militar, specializarea stomatologie, în anul universitar 1990- 1991, pe unul din cele 3 locuri scoase la concurs, numirea fiind aprobată de Ministerul Sănătăţii.
Prin adresa nr. 698 din 20 iunie 2005, Universitatea de medicină şi farmacie „C.D.”, Facultatea de medicină dentară atestă faptul că „înmatricularea domnului I.S. în anul universitar 1990-1991, ca student în anul 1, pe unul din cele 3 locuri ale Institutului Medico-Militar specializarea stomatologie, s-a efectuat conform legislaţiei în vigoare la acea dată” şi se precizează că a absolvit cu media 10, fiind declarat şef de promoţie.
De urmare, s-a apreciat că în sarcina făptuitorului nu se poate reţine comiterea vreunei fapte penale.
Referitor la evoluţia făptuitorului S.I., ca student al Institutului medico - militar, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că acesta a solicitat şi a obţinut acordul Ministerului Învăţământului pentru susţinerea examenelor de mărire a unor note, astfel că, în final, a absolvit facultatea cu media generală 10.
În consecinţă, nici sub acest aspect nu a rezultat comiterea vreunei infracţiuni de către S.I.
Cu privire la nepromovarea examenului de rezidenţiat, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, într-adevăr, S.I. nu a susţinut acest examen, însă el a obţinut aprobarea Ministerului Sănătăţii de a susţine examenul pentru a deveni medic specialist în sesiunea octombrie 1999, în urma absolvirii unor cursuri de specializare în străinătate.
Cât priveşte obţinerea gradului didactic de conferenţiar universitar, parchetul a reţinut că, deşi general de brigadă dr. S.I. nu avea vechimea necesară pentru ocuparea funcţiei de conferenţiar universitar, el a beneficiat de dispensa de vechime acordată de Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „C.D.”, astfel încât a susţinut şi a promovat examenul pentru ocuparea acestei funcţii în anul 1995.
Nici în aceste cazuri nu au rezultat indicii privind comiterea de către făptuitor a vreuneia din infracţiunile sesizate.
În urma plângerii formulate de petiţionar împotriva acestei soluţii, în condiţiile art. 275-278 C. proc. pen., rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost verificată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins plângerea, ca neîntemeiată.
În conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., în termen legal, petiţionarul s-a adresat cu plângere împotriva rezoluţiei procurorului instanţei competente.
Sub aspectul admisibilităţii plângerii formulate de petiţionarul T.C.B. punctul de vedere al calităţii procesuale a acestuia care îl îndreptăţeşte să sesizeze instanţa, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit disp. art. 2781 C. proc. pen., investirea instanţei cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dată de procuror poate fi făcută de persoana vătămată, precum şi de orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În lumina dispoziţiilor art. 24 C. proc. pen., Înalta Curte constată că petiţionarul T.C.B. nu este persoană vătămată în cauză, întrucât nu a suferit o vătămare fizică, morală sau materială prin faptele sesizate a fi fost comise de S.I.
Înalta Curte consideră însă că petiţionarul are calitatea procesuală a unei persoane ale cărei interese morale legitime sunt vătămate prin presupusa săvârşire a faptelor reclamate.
În calitatea sa de membru al corpului medical al unei instituţii în fruntea căreia s-a aflat făptuitorul, de coautor al unor lucrări de specialitate alături de acesta, petiţionarul T.C.B. se constituie într-o persoană vătămată în interesele sale legitime legate de protejarea propriei sale cariere şi reputaţiei profesionale care pot fi afectate de relaţia de serviciu şi de colaborare cu o persoană ale cărei pregătire şi competenţe sunt puse la îndoială.
Pentru aceste motive, constatând că investirea sa cu prezenta plângere este admisibilă, Înalta Curte va examina cauza pe fond.
Verificarea actelor premergătoare efectuate în cauză confirmă justeţea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.
Procurorul a efectuat cercetările necesare şi îndestulătoare lămuririi tuturor aspectelor sesizate şi, constatând incidenţa unuia din cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale - inexistenţa faptelor penale, a dispus soluţia legală şi temeinică, în conformitate cu disp. art. 228 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cariera profesională a făptuitorului S.I. - de la admiterea sa în facultate până la obţinerea gradului didactic de conferenţiar universitar este atestată de înscrisuri a căror neconcordanţă cu realitatea nu a putut fi dovedită.
Parcurgerea unor etape profesionale (ca examenul de rezidenţiat, acordarea titlului didactic) în modalităţi asimilate celor îndeobşte încetăţenite şi recunoscute, dar care nu se situează în afara legii, nu poate constitui în mod necesar şi inevitabil obiect al săvârşirii unei infracţiuni şi temei al tragerii la răspundere penală.
Tot astfel, admiterea la facultate a făptuitorului, susţinerea examenelor şi obţinerea calificativelor maxime sunt confirmate de înscrisuri oficiale emanând de la instituţiile autorizate.
În cauză nu există niciun indiciu că făptuitorul S.I. este autorul acestor înscrisuri despre care se pretinde că nu ar fi conforme adevărului; tot astfel, nu există dovezi că făptuitorul ar fi instigat la înlocuirea acestor înscrisuri sau că le-ar fi folosit având cunoştinţă că sunt false.
Continuarea cercetărilor penale în vederea începerii urmăririi penale nu se impune în condiţiile inexistenţei comiterii oricărei fapte penale de către S.I., criticile formulate de petiţionar făcând referire la fapte ce pot fi atribuite altor persoane care nu au făcut obiectul cercetărilor şi soluţiei dispuse în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010 a Secţiei Parchetelor Militare, Înalta Curte o va menţine, respingând, ca nefondată plângerea petiţionarului în conformitate cu disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.C.B. împotriva rezoluţiei nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2054/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 273/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
