ICCJ. Decizia nr. 1012/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1012/2011
Dosar nr. 1230/57/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.M. domiciliată în Târgu Mureş, jud. Mureş împotriva rezoluţiei din data de 12 august 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. 431/P2010, menţinută prin rezoluţia din 26 august 2010 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 663/II/2/2010, privind pe intimatele C.A. şi B.M. A fost obligată petenta la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată şi înregistrată pe rolul curţii de apel sub nr. 1230/57/2010 petenta S.M. a criticat rezoluţia nr. 431/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin rezoluţia nr. 663/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii-magistraţi A.C., M.B., precum şi ceilalţi magistraţi din cadrul Tribunalului Sibiu, care s-au pronunţat în dosarele 1065/85/2010 şi nr. 1076/257/2009, pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petenta a susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate deoarece judecătorii nu i-au comunicat încheierile de şedinţă în dosarele în care s-a judecat şi, astfel, nu a putut urmări derularea procesului, fiind mandatara surorii sale B.A. A mai susţinut petenta că a reclamat judecătorii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu însă a fost trimisă plângerea, în mod nejustificat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care nu a făcut cercetările necesare, şi nici măcar nu a identificat toţi judecătorii care au făcut parte din completele ce au judecat cauzele reclamate. Reţine instanţa de fond că plângerea nu a fost motivată în drept.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 431/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii A.C., M.B., precum şi faţă de ceilalţi magistraţi din cadrul Tribunalului Sibiu, care s-au pronunţat în dosarele nr. 1065/85/2010 şi nr. 1076/257/2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că pretinsa nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti, sau cu privire la încheierile judecătoreşti, nu poate constitui temei pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de judecători.
Procurorul a constatat, din examinarea conţinutului plângerii, din actele anexate, precum şi din verificările privitoare la stadiul dosarelor civile în cauză, că acţiunea penală nu poate fi exercitată. S-a apreciat că soluţiile dispuse de judecători pot fi cenzurate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, în caz contrar încălcându-se principiul independenţei judecătoreşti. Pe de altă parte, s-a reţinut că prin hotărârea CSM nr. 328 din 24 august 2005 s-a stabilit că procurorii nu poate face afirmaţii sau consideraţii în legătură cu probitatea profesională a judecătorilor, şi nici nu au posibilitatea legală de a cenzura modul de argumentare a soluţiilor dispuse de instanţele de judecată. Avându-se în vedere cele de mai sus, s-a constatat, în final, că în sarcina intimaţilor nu se poate pune în mişcare acţiunea penală.
Soluţia procurorului a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 663/II/2/2010 din 26 august 2010.
Verificând rezoluţiile atacate prin prisma criticilor formulate, dar şi prin raportare la prevederile art. 278 ind. 1 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea sunt legale şi temeinice, bazate pe o justă interpretare a textelor legale pentru următoarele motive:
În mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, deoarece a reţinut că există un impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva magistraţilor, respectiv cel indicat de dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând nicio dovadă că judecătorii reclamaţi au acţionat cu rea credinţă. Din actele premergătoare a rezultat o conduită normală, legitimă a magistraţilor, iar eventualele disfuncţii ale judecăţii se pot înlătura prin exercitarea căilor de atac.
Împotriva sentinţei, în termen legal, petenta a declarat prezentul recurs.
În memoriul depus la dosar, recurenta petentă reia acuzaţiile la adresa magistraţilor solicitând, în sinteză, „sancţionarea penală a celor două doamne judecătoare".
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei şi legalei soluţionări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 431/P/2010, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile şi actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petentă.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârşirii de către persoanele reclamate a faptelor, apreciate ca infracţiuni de către petiţionar.
Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă - în mod specific prezumţia de nevinovăţie instituită, deopotrivă, de Constituţia României [art. 23 alin. (11)] şi de C. proc. pen. (art. 5/2) - începerea urmării penale faţă de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.
Însă, aşa cum corect a reţinut procurorul şi, respectiv, procurorul şef secţie, dar şi judecătorul primei instanţe, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate de petentă, şi nici indicii alte săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. pen. (fapta nu există), consecinţa juridică este neînceperea urmăririi penale.
Soluţionarea pe fond a unor cauze civile se poate realiza numai prin modalităţile de lege, respectiv, accesul la justiţie în realizarea drepturilor şi, respectiv, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege (art. 21, art. 126 şi art. 129 din Constituţia României), iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva Judecătorilor care au dispus respectivele hotărâri judecătoreşti (inclusiv încheieri). Comunicarea încheierilor de şedinţă are loc numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar nu în raport cu dorinţa părţilor.
Or, recurenta se află în eroare cu privire la două instituţii distincte: „comunicarea actelor de procedură" (activitate prevăzută de Codul de procedură civilă, art. 85-101), care se face, din oficiu, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, respectiv, „eliberarea copiilor de pe acte" (activitate prevăzută de art. 128 alin. (7) cu ref. art. 128 alin. (1)-(6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti] care presupune formularea unei cereri în acest sens, obligaţia de plată a unor taxe judiciare şi de prezentare în vederea predării de către funcţionarul instanţei a respectivelor copii de pe actele şi lucrările dosarului.
Împrejurarea că petenta a achitat taxele judiciare de eliberare a copiilor de pe unele acte ale dosarului (în concret, a unor încheieri de şedinţă) nu include obligaţia instanţei de „comunicare" (în accepţiunea petentei), în realitate obligaţia de „expediere poştală a copiilor încheierilor" (adică a expedierii poştale a respectivelor încheieri, inclusiv suportarea de către instanţă a costului serviciului poştal).
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul petentei.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-petentă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.M. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petenta la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 846/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1014/2011. Penal → |
|---|
