ICCJ. Decizia nr. 1070/2011. Penal. Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1070 /20 12
Dosar nr. 53601/3/2011
Şedinţa publică din 9 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă, potrivit actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 772 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul S.V.A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată privind restul de 666 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2139 din 3 aprilie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în cauza, urmând ca în final inculpatul S.V.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Totodată, s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 50 comprimate de metadonă rămase după efectuarea analizelor de laborator, depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 31 iulie 2009.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 8 iulie 2009, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului S.V.A. din str. L., sector 1, într-o magazie, lângă salteaua unui pat, s-au găsit 66 de comprimate inscripţionate „SN" introduse într-un pachet de ţigări de culoare neagră, mai multe seringi, capace de seringă şi o fiolă spartă, ce au fost ridicate în vederea expertizării.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 iulie 2009 s-a concluzionat că proba constând în 66 de comprimate rotunde, albe, stanţate pe una din feţe „SN", conţine ca substanţă activă metadonă, iar în cele 7 seringi, o fiolă şi 5 capace de seringă s-a pus în evidenţă heroină, după expertizare rămânând 50 de comprimate ce au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.
Situaţia de fapt expusă mai sus a fost reţinută în urma interpretării coroborate a declaraţiilor inculpatului S.V.A., procesului-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiilor martorului-asistent V.E. şi raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 iulie 2009.
Pe baza situaţiei de fapt reţinute, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului S.V.A. care, la data de 8 iulie 2009, a fost depistat deţinând, fără drept, pentru consum propriu, 66 comprimate de metadonă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzut de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, s-a reţinut că fapta a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport de pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2139 din 3 aprilie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea pedepsei în regim de detenţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.V.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi solicitând reducerea corespunzătoare a acesteia.
Prin decizia penală nr. 331 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, a fost respins, ca fondat, apelul declarat de inculpat.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, căreia i-a dat o justă încadrare juridică corespunzătoare faptei săvârşite de inculpat.
Deopotrivă, s-a reţinut că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului prima instanţă a dat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă şi limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Şi împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.V.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 53601/3/2011.
Inculpatul nu a motivat în scris calea de atac, conform dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., la termenul de dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu să-i asigure asistenţa juridică reiterând criticile formulate în apel privind greşita individualizare a pedepsei şi solicitând reducerea acesteia ca efect al reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în raport de atitudinea sinceră pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal.
Examinând unica critică formulată în recurs pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele:
Ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei în planul acţiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează fapta dedusă judecăţii şi o pedeapsă just individualizată în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
În acest sens, confirmând justeţea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în interpretarea coroborată a probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, deopotrivă prezentat anterior, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului care, la data de 8 iulie 2009, a fost depistat deţinând, fără drept, pentru consum propriu, 66 comprimate de metadonă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Deşi inculpatul nu a contestat fapta, a susţinut că a pentru aceasta a fost deja condamnat într-un alt dosar în care a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, acesta fiind motivul care nici nu a invocat beneficiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Susţinerile inculpatului sunt însă infirmate de actele dosarului din care rezultă că fapta reţinută în cauza pendinte a fost săvârşită în timpul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală definitivă nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea în anul 2005 a unei infracţiuni de trafic de droguri, fiind concurentă cu o altă infracţiune de trafic de droguri comisă de acelaşi inculpat în anul 2009, faptă pentru care a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani închisoare, cauză în care este cercetat în arest preventiv.
Or, în acest context, se constată că solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei ca urmare a reţinerii în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. este neîntemeiat, în afara poziţiei contradictorii anterior menţionată, inculpatul nefacând dovada unor date personale deosebite cărora instanţa să le poată atribui valenţe de circumstanţe atenuante şi care, fiind valorificate ca atare, să conducă la reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, chiar şi în condiţiile incidenţei art. 80 C. pen. în raport de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul la momentul săvârşirii faptelor.
Sub aceste aspect se constată că la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului instanţele anterioare au ţinut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi au apreciat în egală măsură împrejurările în care a fost desfăşurată activitatea infracţională, cât şi datele care caracterizează persoana inculpatului.
A fost avută în vedere în acest sens atât gravitatea faptelor, determinată prin raportare frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiune şi la consecinţele dezastruoase pe care le produce asupra sănătăţii publice şi individuale, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului şi conduita acestuia înainte şi în timpul procesului penal.
În acest context, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, element de natură a caracteriza nefavorabil persoana inculpatului.
Totodată, s-a avut în vedere conduita procesuală a inculpatului S.V.A. care, deşi nu a negat săvârşirea faptei, a susţinut constant şi total neveridic că pentru aceiaşi faptă fusese anterior condamnat într-o altă cauză, elemente circumstanţiale în raport de care pedeapsa aplicată inculpatului a fost orientată în mod just spre minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă, în raport de argumentele anterior prezentate şi constatând că toate criticile invocate de apărare sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză de inculpatul S.V.A.,constatând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva deciziei penale nr. 331 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1455/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
