ICCJ. Decizia nr. 1142/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1142/2011
Dosar nr. 1172/57/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131/2010 pronunţată la data de 16 noiembrie 2010 în dosarul nr. 1172/57/2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluţiei din 28 iunie 2010 dată în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a desfiinţat rezoluţia atacată şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că petentul V.F. a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 28 iunie 2010 dată în dosarul penal nr. 871/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. de către avocat V.C.P., solicitând admiterea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Pentru a dispune soluţia de netrimitere în judecată, procurorul a reţinut din probele administrate în cauză, că la data de 5 februarie 2010, făptuitoarea V.C.P. a înregistrat sub nr. 1490/306/2010 la Judecătoria Sibiu o cerere de chemare în judecată a petentului solicitând, pe cale de ordonanţă preşedinţială, reintegrarea în fosta locuinţă, situată în Sibiu, în susţinerea acţiunii sale (cu caracter urgent şi vremelnic), făptuitoarea a invocat, printre altele, faptul că locuinţa pe care o deţine în prezent în urma partajului, are instalaţia de încălzire deteriorată, iar reparaţia acesteia costă 5.000 Euro, sumă de care nu dispune.
La cererea de chemare în judecată, făptuitoarea a anexat mai multe înscrisuri, printre care şi înscrisul intitulat „Deviz estimativ - Şelimbăr", compus din 2 file, iar la rubrica „întocmit" este consemnat SC P.C. SRL, este aplicată o ştampilă şi o semnătură (acest înscris a fost depus în fotocopie xerox).
La primul termen de judecată din data de 8 februarie 2010, instanţa a amânat cauza, deoarece reclamanta nu a fost prezentă, nu a fost citată, iar taxa de timbru nu a fost achitată.
La al doilea termen de judecată din data de 1 martie 2010 s-a prezentat avocatul ales al reclamantei, numitul R.A., care a depus taxa judiciară de timbru, împuternicirea avocaţială şi a solicitat în probaţiune proba cu înscrisuri, cerere admisă de instanţă, care a acordat un nou termen de judecată la 15 martie 2010. La acest termen de judecată au lipsit atât reclamanta, cât şi avocatul ales al acesteia; reclamanta a depus la dosar un înscris autentic prin care renunţa la judecată, împrejurare faţă de care instanţa în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de această manifestare de voinţă expresă a reclamantei.
În cadrul actelor premergătoare efectuate în cauză s-a încercat audierea făptuitoarei V.C.P., dar aceasta, printr-o adresă datată 3 mai 2010, a învederat organelor de urmărire penală că este însărcinată, că are probleme de sănătate şi că nu se poate deplasa, fiind nevoită să plece în străinătate unde va rămâne până la 19 iulie 2010 pentru a beneficia de asistenţă specializată.
Cu ocazia audierii de către procuror a reprezentantului legal al SC P.C. SRL Şelimbăr, numitul A.E., acesta a declarat că înscrisul în copie xerox depus în dosarul nr. 1490/306/2010 nu a fost întocmit de societatea sa, iar semnătura şi ştampila nu corespund celor pe care societatea le practică.
În consecinţă, s-a concluzionat că înscrisul intitulat „deviz estimativ" şi depus la dosarul civil nr. 1490/306/2010 de către V.P.C. odată cu cererea de chemare în judecată a lui V.F. nu este conform cu realitatea nici sub aspectul conţinutului şi nici sub aspectul semnăturii emitentului.
Invocând doctrina şi practica judiciară, procurorul a apreciat că înscrisul sub semnătură privată intitulat „deviz estimativ" depus în copie xerox de făptuitoare într-o acţiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească deoarece la al doilea termen aceasta a renunţat la judecată, nu are putere probatorie în procesul civil şi nu este apt - prin el însuşi a produce consecinţe juridice - concluzionând că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen.
Astfel, pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată urmată de folosirea acestuia să poată cădea sub incidenţa legii penale este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecinţe juridice, aceasta însemnând că el trebuie să prezinte pe de o parte, aparenţa unui act veritabil, adică să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.
În primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere probatorie, adică să fie susceptibil de a proba faptul în dovedirea căruia este invocat, iar în al doilea rând înscrisul trebuie să aibă semnificaţie juridică, adică este esenţial a se stabili dacă folosirea înscrisului falsificat este susceptibilă să dea naştere unor consecinţe juridice.
Raportat la înscrisul reclamat ca fiind falsificat şi folosit de către făptuitoare, s-a constatat că acesta reprezintă o ofertă comercială şi, deşi a fost depus în copie odată cu cererea de chemare în judecată, contrar dispoziţiilor art. 112 pct. 5 şi art. 112 alin. (2) C. proc. pen., nu a fost certificat de aceasta ca fiind conform cu originalul. S-a mai reţinut că potrivit normelor procesual civile, în toate cazurile, partea care depune o copie de pe un înscris trebuie să aibă asupra sa la toate termenele de înfăţişare originalul sau să-l depună mai înainte în păstrare la grefă, căci instanţa poate dispune oricând înfăţişarea acestuia. codul de procedură civilă reglementează în art. 172 - 176 şi situaţia în care înscrisul invocat ca mijloc de probă de către una din părţi nu se află în posesia acesteia, ori situaţia în care se află în posesia părţii adverse sau a unei autorităţi ori terţe persoane, când instanţa dispune aducerea înscrisului la termenul fixat.
Totodată, sub aspectul veridicităţii înscrisurilor sub semnătură privată, este esenţial a se stabili dacă părţile îşi recunosc semnătura, iar în măsura în care aceasta este tăgăduită, instanţa este obligată să procedeze la stabilirea veridicităţii acesteia.
Or, înscrisul falsificat aşa cum a fost depus de făptuitoare în dosarul civil nu are putere probatorie. Chiar şi în situaţia în care V.C.P. nu ar fi renunţat la judecată, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. era obligată să depună originalul înscrisului respectiv, sau să solicite originalul de la emitentul SC P.C. SRL, situaţie în care instanţa civilă nu putea fi „păcălită" cu un înscris în copie xerox, plăsmuit. Prin rezoluţia nr. 629/II/2/2010 din 6 august 2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul V.F. în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror.
Instanţa de fond investită cu plângerea formulată de petentul V.F. în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. a reţinut că, din coroborarea declaraţiei martorului E.A. care a susţinut că înscrisul „deviz estimativ" nu corespunde modelelor folosite de SC P.C. SRL, că nu a fost semnat de el sau de altă persoană, iar ştampila aplicată nu corespunde cu specimenul folosit de societate, cu înscrisul depus la dosarul nr. 87/P/2010 al parchetului rezultă indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că a avut loc o contrafacere a înscrierii prin plăsmuire, precum şi o contrafacere a subscrierii (semnătura şi ştampila). Depunerea înscrisului la instanţă şi invocarea lui în cererea de ordonanţă preşedinţială, în opinia judecătorului fondului se circumscriu noţiunii de date din care rezultă presupunerea rezonabilă că făptuitoarea V.C.P. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
În consecinţă, instanţa de fond, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea petentului, a desfiinţat rezoluţia atacată şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, urmând a se proceda la constatarea următoarelor fapte şi împrejurări: existenţa înscrisului în original; identificarea persoanelor care au semnat înscrisul; stabilirea împrejurării dacă ştampila aplicată pe înscris corespunde cu ştampila folosită la SC P.C. SRL; identificarea persoanei care a depus înscrisul la instanţă şi analiza cerinţei dacă înscrisul este susceptibil de a produce consecinţe juridice, constatare ce urmează a se realiza prin următoarele mijloace de probă: audierea făptuitoarei; prezentarea modelului de deviz al SC P.C. SRL şi compararea amprentelor ştampilelor firmei cu ştampila aplicată pe deviz.
Împotriva sentinţei a declarat recurs V.C.P. care a solicitat casarea acesteia şi menţinerea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptate de procuror, deoarece înscrisul intitulat „deviz estimativ" depus în dosarul civil nr. 1430/306/2010 al Judecătoriei Sibiu este lipsit de valoare probatorie, nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice şi prin urmare, nu poate constitui obiect material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 (prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod), dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Obiectul material al infracţiuni susmenţionate îl constituie înscrisul sub semnătură privată falsificat, adică orice înscris care emană de la o persoană particulară, poartă o semnătură şi este susceptibil de a produce efecte juridice.
Pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia să atragă incidenţa prevederilor art. 290 C. pen. este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecinţe juridice, adică să prezinte pe de o parte, aparenţa unui act veritabil, respectiv să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.
În primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere probatorie, adică să fie susceptibil a proba faptul în dovedirea căruia este invocat, iar în al doilea rând înscrisul trebuie să aibă semnificaţie juridică, adică este esenţial a se stabili dacă folosirea înscrisului falsificat este susceptibilă să dea naştere unor consecinţe juridice.
Raportând dispoziţiile art. 290 C. pen. la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de recurentă, cu motivarea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală şi temeinică, în condiţiile în care din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că susnumita nu a certificat prin semnătura proprie copia actului plăsmuit pentru a acorda acestuia semnificaţie juridică, respectiv pentru ca înscrisul să poată produce consecinţe juridice.
Înscrisul sub semnătură privată intitulat „deviz estimativ", depus în copie xerox de către recurentă într-o acţiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât la al doilea termen aceasta a renunţat la judecată nu are putere probatorie în procesul civil. Chiar şi în situaţia în care recurenta nu ar fi renunţat la judecată, depunerea înscrisului falsificat în xerocopie nu ar fi atras automat, răspunderea penală a acesteia pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., deoarece potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., recurenta avea obligaţia de a depune originalul, instanţa de judecată neputând lua în considerare la pronunţarea hotărârii un înscris în copie xerox.
Prin urmare, soluţia ce se impunea a fi pronunţată de instanţa de fond era aceea de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate de intimatul petent V.F. şi de menţinere a rezoluţiei de netrimitere în judecată adoptată de procuror.
În sprijinul celor de mai sus sunt şi dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora începerea urmăririi penale se dispune atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cu excepţia celui de la lit. b)1.
Cum din actele premergătoare efectuate procurorul în mod corect a reţinut incidenţa unei cauze de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale - lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate - şi anume cea prevăzută la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind greşită soluţionarea de către instanţa de fond a cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. având drept consecinţă trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de recurentă sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen.
Faţă de cele mai sus-arătate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de V.C.P., se va casa sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi, în rejudecare, se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluţiei din 28 iunie 2010 dată de procuror în dosarul penal nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rezoluţie ce va fi menţinută ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata V.C.P. împotriva sentinţei penale nr. 131 din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 1172/57/2010.
Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluţiei din 28 iunie 2010 dată de procuror în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1108/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1202/2011. Penal → |
|---|
