ICCJ. Decizia nr. 11/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 11/2011
Dosar nr. 12778/2/2010
Şedinţa publică din 05 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor şi actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 447/F din 27 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă sesizarea autorităţilor judiciare belgiene şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04 decembrie 2010 de Judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă instanţă din Bruxelles, Belgia, privind pe cetăţeanul român L.G. S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile belgiene, cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Persoana solicitată a fost arestată, prin aceeaşi sentinţă, în vederea predării către autorităţile belgiene pe o perioadă de 29 zile, de la 27 decembrie 2010 la 24 ianuarie 2011, inclusiv, constatându-se că a fost reţinută la data de 26 decembrie 2010.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin adresa nr. 2404/II-5/2010 din 27 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în vederea desfăşurării procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la 04 decembrie 2010 de către Judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă instanţă din Bruxelles, Belgia, faţă de numitul L.G. – cetăţean român, pentru săvârşirea infracţiunii de crimă pentru facilitarea furtului. În data de 26 decembrie 2010, ora 2330, urmare a sesizării Biroului Naţional Interpol, s-a luat de către procuror măsura reţinerii persoanei solicitate pentru 24 ore în baza ordonanţei nr. 80 din 27 decembrie 2010.
Procedând la verificările ce se impuneau privind actele depuse la dosarul cauzei, însoţite de traducerea în limba română, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că mandatul european de arestare a fost emis la 04 decembrie 2010 de autorităţile judiciare belgiene pe numele cetăţeanului român L.G., identificat cu nume, prenume, domiciliu, data şi locul naşterii, pentru săvârşirea infracţiunii de crimă pentru facilitarea furtului, prevăzută în art. 66, art. 392, art. 393, art. 394, art. 461, art. 468, art. 475 din Codul penal belgian, infracţiune pentru care durata maximă a sancţiunii este închisoarea pe viaţă.
Curtea a mai reţinut că din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că acesta are la bază un mandat de arestare internaţională în lipsă emis la data de 04 decembrie 2010 de Judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă instanţă din Bruxelles, iar în fapt, s-a reţinut că la data de 24 iulie 2010, în jurul orei 1150, corpul neînsufleţit al numitului D.L. a fost găsit de unul dintre vecinii săi, în bijuteria pe care o deţinea la adresa rue du Midi n° 29 la 1000 – Bruxelles, victima fiind găsită legată şi prezentând numeroase urme de lovituri la nivelul feţei, autopsia stabilind că decesul a survenit prin asfixiere în urma manevrelor de ştrangulare şi de compresie facială.
Exploatarea înregistrărilor camerelor de supraveghere situate în apropiere a relevat prezenţa unei persoane cu comportament suspect, în ziua faptelor la ora probabilă a comiterii acestora. De asemenea, un al doilea individ a apărut în înregistrările video, având o fizionomie caracteristică, cu craniul ras şi tatuaj la nivelul cefei, de o anumită greutate. În urma difuzării imaginilor surprinse de camerele video de serviciile INTERPOL/EUROPOL s-a ajuns la identificarea individului cu craniul ras ca fiind numitul L.G..,existând date că acesta ar fi purtătorul unui tatuaj la ceafă i că a întrerupt sporturile de luptă.
De asemenea, din cuprinsul mandatului european de arestare a mai reieşit, în privinţa situaţiei de fapt reţinute, că persoana solicitată ar fi fost cel care ar fi aplicat lovituri victimei D.L. pentru a obţine de la acesta deschiderea seifului în al cărui conţinut erau mai multe kilograme de aur şi ar fi fost cunoscut şi de serviciile de poliţie franceză şi italiană. S-a mai specificat că exploatarea datelor telefonice obţinute au indicat o serie de contacte între numere româneşti pe reţele ce acopereau locul faptelor şi cei care la ora la care au apărut persoanele al căror comportament era suspect pe camerele de supraveghere.
În respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 91 din aceeaşi lege, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare, aceasta declarând că nu înţelege să consimtă, astfel că a fost audiată, prilej cu care nu a ridicat obiecţiuni vizând identitatea şi nici nu a invocat vreun motiv de refuz la executare. A recunoscut că a fost în Bruxelles, susţinând însă că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce i se reţine în sarcină.
Curtea, constatând îndeplinite cerinţele punerii în executare a mandatului european de arestare, inexistenţa vreunui motiv de refuz la predare, iar legat de apărările făcute în cauză cu referire la starea precară de sănătate a persoanei solicitate, că aceasta nu constituie un motiv obligatoriu sau opţional de refuz dintre cele expres reglementate de art.88 din legea specială, a concluzionat asupra admiterii sesizării autorităţilor belgiene şi a punerii în executare a mandatului european de arestare.
S-a mai motivat în considerentele sentinţei recurate că potrivit dispoziţiilor art. 96 din legea specială, în mod excepţional, predarea poate fi amânată temporar, pentru motive umanitare serioase, în sensul conturării unor temeiuri suficiente pentru a se crede că predarea va periclita, în mod evident, viaţa sau sănătatea persoanei solicitate, ori, în cauză, la dosar nu au fost depuse acte medicale care să ateste afecţiunile de care ar suferi aceasta şi, de altfel, nici nu s-a formulat vreo cerere de amânare temporară a predării.
Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, recurs persoana solicitată, fără a formula critici însă.
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului persoană solicitată a invocat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie probleme de sănătate pe care le are acesta, arătând că punerea în executare a mandatului european de arestare ar fi de natură a agrava boala de care persoana solicitată suferă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul formulat din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre care respectă condiţiile şi cerinţele stabilite printr-o procedură specială ce priveşte cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu referire în cauză la instituţia mandatului european de arestare.
Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, prin cooperarea judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de actele normative menţionate pentru a se proceda la arestarea şi punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetăţeanului român L.G. de către Judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă instanţă din Bruxelles, Belgia.
Din examinarea faptelor prezentate în cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că cetăţeanul român L.G., în data de 24 iulie 2010, ar fi aplicat lovituri victimei D.L., în timp ce se afla în bijuteria pe care o deţinea la adresa rue du Midi n0 29 la 1000, Bruxelles, în scopul de a obţine deschiderea seifului în care se aflau mai multe kilograme aur, urmare a loviturilor primite şi a manevrelor de ştrangulare şi compresie facială, victima decedând. Fapta ce i se impută persoanei solicitate, incriminată în dreptul penal belgian – „crimă pentru facilitarea furtului" – fiind prevăzută cu o pedeapsă a cărei durată maximă este închisoarea pe viaţă.
Cât priveşte motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute în mod expres în dispoziţiile art. 88 din legea specială, Înalta Curte apreciază că niciunul dintre cele obligatorii nu-şi află incidenţa în cauză, în procedura executării mandatului european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, neavând competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispusă de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Susţinerea potrivit căreia starea de sănătate a persoanei solicitate ar constitui un impediment în punerea în executare a mandatului european de arestare nu poate fi primită, în contextul în care procedura instituită în executarea mandatului european de arestare nu reglementează un asemenea motiv, fie el obligatoriu sau opţional, de refuz, ci numai posibilitatea amânării temporare a predării, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 din legea specială, în condiţiile riguros stabilite şi cu caracter de excepţie, ceea ce, în mod evident nu se impune în cauză.
Mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene se execută de instanţa română pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, conform dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.
În consecinţă, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autoritatea judiciară competentă din statul membru emitent sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate, întrucât ar încălca principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată L.G. împotriva sentinţei penale nr. 447/F din 27 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la cheltuieli judiciare în favoarea statului, care să includă şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată L.G. împotriva sentinţei penale nr. 447/F din 27 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1097/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1108/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
