ICCJ. Decizia nr. 1202/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1202/2011
Dosar nr. 23/39/2011
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 04 februarie 2011 , Curtea de Apel Bacău, secţia I penală, în dosarul nr. 107/2011, rămasă definitivă, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi în temeiul art. 1491 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.B.C. pentru o perioadă de 29 de zile de la 04 februarie 2011 - la 04 martie 2011 inclusiv, constatându-se incidenţa cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea de şedinţă din data de 01 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1773/2011 (770/2011), printre altele, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi a dispus prelungirea arestării preventive a R.B.C.
S-a reţinut că inculpatul în calitate de ofiţer de poliţie judiciară de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava, a purtat discuţii cu investigatorul sub acoperire P.G. despre împărţirea banilor, despre câţi bani s-au făcut pe tură, despre trafic şi încasări, despre monitorizarea maşinilor aparţinând cetăţenilor ucraineni şi despre faptul că pentru 8 cartuşe de ţigări se percepe suma de 50 de lei, iar în data de 5 decembrie 2010, inculpatul a fost surprins în înregistrările audio-video între orele 00:00:15-00:00:38, predând investigatorului sume de bani şi în data de 18 decembrie 2010, în intervalul 02:56:24 - 02:59:45, inculpatul R. a predat investigatorului o sumă de bani, în toneta în care se afla şi inculpatul I.T.
Prin încheierea de şedinţă nr. 8 din data de 18 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2339/2011, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul R.B.C.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.B.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 232/39/2011
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Suceava dată în încheierea atacată, nr. 8 din data de 18 martie 2011, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Din redactarea textului legal care reglementează condiţiile liberării provizorii, respectiv art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situaţiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condiţiilor privind categoriile de infracţiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum şi lipsa condiţiei negative, anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate şi nu o obligaţie pentru instanţă, de a admite cererea. Revine deci instanţei, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte.
In cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen. respectiv infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul iar actele dosarului cauzei nu evidenţiază date, din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Cu toate că, formal, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia şi adoptarea unei soluţii temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum şi scopul unor astfel de măsuri.
Este adevărat că, în cadrul unei astfel de proceduri, se subînţelege că temeiurile arestării subzistă, privarea de libertate însăşi fiind premisa, condiţia „sine qua non" a formulării unei cereri de liberare provizorie, altfel, în lipsa temeiurilor arestării, sunt incidente alte instituţii - revocarea arestării sau înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă. Se impune însă, a fi avute în vedere şi aceste temeiuri, pentru că, subzistenţa lor, completată de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi insuficienţa controlului judiciar asupra inculpatului - conduc la concluzia inoportunităţii liberării provizorii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudenţa sa că, persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracţiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autorităţile trebuind să analizeze situaţia personală a acuzatului mai în detaliu şi găsească motive specifice pentru menţinerea sa în detenţie. In acest context, Curtea Europeană a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni; riscul să tulbure ordinea publică.
Aşadar, în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracţiunilor cu un puternic impact în rândul comunităţii, cum este cea din speţă - este incident şi în cazul de faţă, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare faţă de regula generală a judecării în stare de liberate.
Aşa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, apreciem că este de natură a tulbura ea însăşi, buna desfăşurare a procesului penal, cel puţin o perioadă de timp, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al bunei desfăşurări a procesului penal - se impune a fi menţinută, liberarea provizorie, chiar condiţionată de un anumit control judiciar, nefiind oportună la acest moment.
Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, instanţa fiind cea care, în funcţie de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată şi la elementele de circumstanţiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri.
De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidenţiate în circumstanţierea persoanei inculpatului, însă, aşa cum am arătat, instanţa apreciază că - raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacţiei publice la modul în care autorităţile judiciare răspund unor astfel de manifestări şi în contextul stopării acestui fenomen în societatea românească), motiv care primează faţă de celelalte elemente favorabile inculpatului, în scopul asigurării continuării urmăririi penale în bune condiţii - controlul judiciar ar fi insuficient, cel puţin la acest moment, atât de apropiat datei arestării şi, că deci, nu se justifică încă, punerea inculpatului în libertate.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei, în sensul că, inculpatul R.B.C. în calitate de ofiţer de poliţie judiciară de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava în baza unei înţelegeri prealabile, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, sume de bani, de la persoanele care au tranzitat frontiera cu Ucraina; cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pe care inculpatul ar fi săvârşit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
In acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 1602 coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, de inculpatul R.B.C. împotriva încheierii nr. 8 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 232/39/2011.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.B.C. împotriva încheierii nr. 8 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 232/39/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1258/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
