ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 121/2011

Dosar nr. 205/45/2010

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2011

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele.

1.Curtea de Apel Iaşi, secţia I penală, şi pentru cauze cu minori, prin sentinţa penală nr. 61 din 8 iunie 2010, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată în calitate de persoane vătămate de petenţii P.I., C.D. şi P.G., împotriva rezoluţiei procurorului din 11 ianuarie 2010 dată în Dosar nr. 77/P/2009 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută la controlul administrativ ulterior potrivit art. 278 C. proc. pen., prin Rezoluţia nr. 75/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general adjunct al organului judiciar amintit – prin care a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., („faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii", iar procurorul de caz a concluzionat în fapt că „nu s-a dovedit săvârşirea infracţiunii reclamate de petenţi") faţă de intimata notar public C.G.F. sub aspectul săvârşirii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare din 14 mai 2008 a infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals prev.de art. 215, art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., şi în consecinţă:

A fost desfiinţată rezoluţia atacată sus-menţionată, cauza fiind trimisă procurorului „în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul public C.G.F. pentru infracţiunile prev.de art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu obligaţia în cadrul procesual amintit „să se efectueze o nouă expertiză grafoscopică conf.art. 125 C. proc. pen. care să stabilească dacă defuntul P.V. care a semnat actul de vânzare cumpărare pentru care se poate utiliza ca şi probă de comparaţie, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010 autentificată la acelaşi notar".

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în cauză s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

Hotărând astfel, judecătorul cauzei a statuat în consens cu solicitarea petentelor prin plângerea introductivă în baza art. 278¹ C. proc. pen., pentru desfiinţarea Rezoluţiei nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 că soluţia actuală de neîncepere a urmăririi penale în considerarea impedimentului legal prev.de art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., („faptei îi lipseşte unul din elementele constituţionale ale infracţiunii") ori a concluziei procurorului de caz că nu s-a dovedit săvârşirea infracţiunii reclamate de petenţi, nu dispune de temeiuri suficiente pentru a avea siguranţa adevărului său judiciar, impunându-se completarea actelor premergătoare, în cadrul procesual prev.de art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., prin efectuarea unei noi expertize grafologice cu obiectivele şi în condiţiile arătate în expunerea sentinţei, în care sens au fost contestate şi argumentate justificativ următoarele:

- la data de 27 februarie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sesizarea penaşă formulată de numiţii P.I., C.D. şi P.G., cu privire la condiţiile suspecte şi modalitatea frauduloasă în care notarul public C.G.F. a întocmit contractul de vânzare - cumpărare din 14 mai 2008 prin care tatăl lor, în prezent decedat, i-ar fi vândut numitei T.S.M. proprietatea sa compusă dintr-o suprafaţă de 1.000 mp. teren şi o casă de locuit.

În fapt, sus-numiţii au reclamat înscrisul în cauză ca fiind un "fals" din următoarele considerente: ziua perfectării acestui contract coincide cu ziua decesului vânzătorului; în raport de ora menţionată în certificatul constatator al decesului (10) notarul public care are biroul în altă localitate, nu s-a putut deplasa la locuinţa decedatului şi nu a avut astfel timpul necesar să întocmească înscrisul reclamat; vânzătorul nu putea semna acte autentice întrucât suferea de un cancer metastazat cu comă de gradul II.

În susţinerea acestei sesizări susnumiţii au depus copii de pe următoarele înscrisuri: adeverinţa medicală din data de 12 noiembrie 2008 care atestă diagnosticul numitului P.V. la data decesului, biletul de externare emis pe numele acestuia emis de Spitalul Universitar "S.S." Iaşi şi certificatul medical constatator al decesului numitului P.V. din 15 mai 2008 întocmit de medicul P.M. din cadrul Cabinetului medical grupat S.-D. Potrivit acestuia din urmă, numitul P.V. ar fi decedat la data de 14 mai 2008, ora 10,00, cauza directă fiind "stop cardiorespirator ireversibil" iar starea morbidă iniţială fiind "neoplasm gastric cu invazie colon transvers".

- actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că numitul P.V., văduv, a intrat în relaţii de concubinaj cu numita S.M. împreună cu care a trăit o perioadă de aproximativ 20 de ani. Astfel, susnumitul a părăsit locuinţa pe care a deţinut-o împreună cu fosta sa soţie, aceasta fiind locuită în prezent de unul dintre cei patru copii rezultaţi din căsătoria anterioară şi a construit un alt imobil în localitatea Satu Nou, comuna Schitu - Duca. În acesta din urmă a locuit împreună cu concubina sa şi cu numitul M.A.I., fiul fiicei sale vitrege, T.S.M.

În timp, susnumitul şi-a exprimat intenţia de a vinde acest imobil şi terenul aferent fiicei concubinei sale întrucât aceasta l-a ajutat în mod frecvent cu diferite sume de bani pe care i le-a trimis din Italia (unde munceşte în prezent) în scopul întreţinerii familiei sale.

Acest amănunt a fost confirmat de martorii P.G. (fratele decedatului), S.M. (concubina acestuia), M.A.I. (nepotul concubinei sale) şi B.M. (vecina numitului P.V.).

De asemenea, intenţia numitului P.V. de a înstrăina proprietatea sa este confirmată de realizarea formalităţilor necesare perfectării acestui contract, înaintea datei de 14 mai 2009; încheierea din 14 februarie 2008 a O.C.P.I. de intabulare a dreptului de proprietate al susnumitului în Cartea Funciară, extrasul de carte funciară din data de 8 mai 2008 cu privire la imobilul său de locuit şi terenul aferent acestuia, adeverinţa din 12 mai 2008 emisă de Primăria comunei Schitu - Duca privind rolul agricol al decedatului şi înstrăinarea proprietăţii sale şi certificatul de atestare fiscală nr. 2326/14 mai2008 al aceleiaşi instituţii din care rezultă că vânzătorul nu a avut datorii la bugetul local.

În perioada 25 aprilie - 4 mai 2008 numitul P.V. a fost internat în Spitalul Universitar "S.S." Iaşi unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, ocazie cu care a fost diagnosticat cu "neoplasm gastric cu invazie colon transvers şi carcinomatoză peritoneală", fiind externat într-o stare precară de sănătate.

Revenind la domiciliu, susnumitul a continuat formalităţile în vederea vânzării imobilului său şi i-a solicitat fiicei concubinei sale să revină în ţară.

Astfel, numita T. (fosta S.) M. A venit la locuinţa în care mama sa locuia împreună cu concubinul său şi i-a acordat îngrijiri acestuia din urmă.

Potrivit declaraţiei notarului public C.G.F., în ziua de 7 mai 2008 s-a deplasat la locuinţa lui P.V. pentru a întocmi o procură pe numele concubinei sale în scopul obţinerii de la Primăria comunei Schitu - Duca a documentelor mai sus arătate.

În această împrejurare, pe de o parte, notarul a constatat că susnumitul era conştient atât de conţinutul contractului pe care dorea să-l perfecteze cât şi de efectele lui iar, pe de altă parte, a solicitat prezentarea unei adeverinţe medicale din care să rezulte starea de sănătate a vânzătorului şi imposibilitatea lui de a se deplasa.

Drept urmare, la data de 7 mai 2008, medicul P.M. a emis o adeverinţă medicală din care rezultă că numitul P.V. "nu este în evidenţele cabinetului cu boli cronice şi psihice, este netransportabil".

Tot atunci, vânzătorul şi-a exprimat dorinţa ca în conţinutul contractului de vânzare - cumpărare să fie incluse atât clauza de abitaţie, cât şi cea vizând întreţinerea sa şi a concubinei sale.

Notarul şi cei prezenţi au stabilit ca pe data de 14 mai 2008 să se deplaseze din nou la locuinţa vânzătorului pentru a perfecta contractul în cauză. A solicitat o nouă adeverinţă medicală privind starea de sănătate a numitului P.V., astfel că la data 14 mai 2008 acelaşi medic a emis un alt document medical care atestă diagnosticul acestuia şi faptul că este "netransportabil".

Ambele adeverinţe conţin menţiunea că au fost eliberate "spre ai servi la notariat".

În ziua de 14 mai 2008, în jurul orelor 11,00 - 12,00 notarul a revenit la locuinţa sus-numitului, i-a prezentat acestuia conţinutul contractului de vânzare - cumpărare redactat, iar vânzătorul a fost de acord şi l-a semnat în prezenţa concubinei sale, a fiicei şi nepotului acesteia.

Martora B.M., vecina defunctului P.V. a confirmat prezenţa notarului la domiciliul acestuia la data sus arătată şi a arătat că a luat cunoştinţă de conţinutul contractului perfectat în condiţiile descrise, a observat semnătura vecinului său şi a semnat la rândul ei, în calitate de martor al acordului intervenit între cele două părţi.

Numitul M.A.I. a declarat că s-a deplasat în ziua respectivă, în jurul orei 13,00 în municipiul Iaşi unde avea cursuri cu autoturismul condus de notarul public.

Potrivit declaraţiilor numitei S.M. şi fiicei sale, decesul lui P.V. a intervenit în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16,00.

Medicul P.M. a declarat că a întocmit certificatul constatator al decesului numitului P.V. în ziua de 15 mai 2008 şi a menţionat ora 10,00, în urma informaţiilor primite de la membrii familiei care s-au prezentat la cabinetul medical. Sus-numita a arătat totodată că nu-şi aminteşte identitatea persoanei care i-a comunicat această oră, însă ea nu s-a deplasat la domiciliul defunctului în ziua respectivă şi nu l-a văzut.

Colegul său, L.N. a declarat că în perioada 9 - 13 mai 2009 a mers periodic la locuinţa lui P.V. căruia i-a administrat tratament medicamentos, însă la data de 14 mai 2008, în jurul orei 13,00 "ar fi fost înştiinţat că" susnumitul a decedat, motiv pentru care, în jurul orelor 16,00 s-a deplasat la locuinţa acestuia şi a constatat decesul.

În cursul cercetărilor am dispus efectuarea unei constatări grafice care să precizeze dacă semnătura de la rubrica "vânzător" din contractul de vânzare - cumpărare din data de 14 mai 2008 a fost executată de numitul P.V., iar concluzia expertizei a fost că aceasta nu a fost executată de defunct.

Datele şi informaţiile amintit au fost interpretate de procuror ca fiind de natură a formula cu caracter indubitabil următoarele constatări şi concluzii:

- ziua perfectării contractului de vânzare - cumpărare coincide cu ziua decesului numitului P.V., însă ora 10,00 menţionată de certificatul constatator al decesului nu a fost confirmată de probele administrate în cauză;

- în ziua de 14 mai 2008 notarul public C.G.F. s-a deplasat la locuinţa lui P.V., vizita sa fiind dovedită de declaraţiile martorilor audiaţi iar decesul vânzătorului a intervenit ulterior plecării notarului;

- numitul P.V. şi-a exprimat în mod conştient intenţia de a înstrăina proprietatea sa fiicei concubinei sale, aspect dovedit atât de formalităţile anterioare contractului, de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză cât şi afirmaţiile petenţilor. Astfel, aceştia din urmă au arătat că în ziua de 12 mai 2008 tatăl lor i-a chemat la locuinţa sa şi le-a comunicat intenţia sa, însă nu s-au înţeles din cauza sumelor de bani pe care ei le-ar fi pretins;

- în perioada anterioară decesului său, numitul P.V. acuza dureri puternice însă era conştient, păstrând capacitatea de a înţelege efectele unei tranzacţii de genul celei sus arătate, potrivit tuturor persoanelor interogate în cursul prezentei cercetări. Cei doi medici audiaţi în cauză au precizat că medicamentele administrate defunctului P.V. erau comune: tramadol, diazepam şi metoclopramid, astfel că acestea nu i-au afectat în vreun fel discernământul.

Mai mult chiar, adeverinţele emise la datelede 7 mai 2008 şi respectiv, 14 mai 2008 pe numele lui P.V., demonstrează că acesta nu prezenta simptomele unei suferinţe psihice, fiind apt să perfecteze acte notariale.

Din acest punct de vedere consider că nu se impune efectuarea unei constatări medico-legale în scopul stabilirii discernământului defunctului, potrivit solicitării făcute în acest sens de apărătorul celor trei petenţi.

Notarul public nu a încălcat dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 36/1995 privind solicitarea unei adeverinţe medicale de la un specialist întrucât, temeiul celor sus arătate, nu a avut îndoieli în legătură cu starea psihică a numitului P.V.;

- concluzia raportului de constatare grafică nu se coroborează ci celelalte probe administrate în cauză, astfel încât nu poate fi reţinută ca pertinentă.

Astfel, expertul a avut la dispoziţie ca modele de comparaţie înscrisuri semnate de defunctul P.V. cu precădere într-o perioadă îndepărtată de timp (în urmă cu 20 de ani); nu a avut în vedere starea precară de sănătate şi poziţia improprie în care s-a aflat sus-numitul în momentul semnării contractului în litigiu; diferenţele constatate între înscrisurile anterioare şi prezentul contract nu sunt majore şi pot fi explicate chiar prin trecerea timpului şi prin starea de suferinţă fizică manifestată de semnatar; petenţii însăşi au declarat că semnătura existentă pe contract seamănă cu cea a tatălui lor.

Constatările în fapt şi concluziile amintite au fost invocate şi reţinute în continuare de procuror ca temeiuri necesare şi suficiente pentru a putea considera că „nu s-a dovedit săvârşirea infracţiunilor reclamate de petenţi" şi a justifica astfel adoptarea în cauză prin rezoluţia din 11 ianuarie 2010 a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale potrivit art. 228 alin. (6) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen., („faptei îi lipsesc unul din elementele constitutive ale infracţiunii") faţă de intimata notar public C.G.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals prev.de art. 215, art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., (soluţii confirmate în totalitate în fapt şi în drept, prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii în baza art. 278 C. proc. pen, formulată de petentă prin Rezoluţia nr. 75/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi);

- petenţii P.I., C.D. şi P.G., au formulat plângere în baza art. 278¹ C. proc. pen., solicitând desfiinţarea ca netemeinică a Rezoluţiei nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 prin aplicarea în cauză a disp.art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că soluţia actuală de neîncepere a urmăririi penale este eronată întrucât „au fost ignorate ori s-a acordat semnificaţie superficială" unor elemente de fapt în acuzare cu caracter indubitabil în acest sens s-a făcut referire la faptul că din constatarea grafologică efectuată în cauză rezultă fără dubii că din constatarea grafologică întocmită în cauză rezultă fără dubiu că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 14 mai 2008 nu aparţine defunctului P.V., opinie convingător motivată. Precizează petentul că susţinerea organului de urmărire penală, cum că materialele de comparaţie au fost nişte acte vechi este lipsită de orice relevanţă.

A mai arătat că există unele situaţii care nu se încadrează într-un calcul elementar al timpului material necesar pentru deplasarea notarului şi desfăşurarea activităţii specifice, având în vedere că în ziua în care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare, s-a produs şi decesul vânzătorului, la ora 10,00 dimineaţa.

Susţin petenţii că organele de cercetare penală au respins netemeinic proba pe care au solicitat-o, respectiv expertiza medico-legală, care să stabilească dacă vânzătorul, care suferea de cancer metastazat, avea discernământul faptelor sale, cu atât mai mult cu cât i se administrau medicamente foarte puternice, cum ar fi tramadol, diazepam şi metoclopramid. Organul de cercetare penală a respins această probă acordând prioritate declaraţiilor unor consăteni. S-a mai invocat faptul că în plângerea penală iniţială au solicitat să fie angajate cercetări şi faţă de terţe persoane, respectiv concubina defunctului şi fiica acesteia, pe care le apreciază a fi complice la activitatea reclamată.

Curtea verificând rezoluţia atacată în raport cu motivele invocate pe baza actelor premergătoare actuale aflate la dosar, a statuat că soluţia atacată de neîncepere a urmăririi penale – contrar aprecierii făcute de procuror – este lipsită de temeiuri justificative suficiente, avându-se în vedere următoarele constatări:

- susţinerile procurorului referitoare la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care atestă voinţa defunctului P.V. de a înstrăina imobilul în favoarea numitei S. (T.) M., fiica concubinei sale S.M., cu care a avut o relaţie de 20 ani şi cu care împreună a şi construit casa, dorinţa fiindu-i aceea de „a nu rămâne pe drumuri" concubina, nu prezintă o relevanţă care face de neînlăturat suspiciunea nesemnării actului autentic de către defunct, în condiţiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura de pe contract nu este a defunctului.

Sub un prim aspect, este de reţinut faptul că exprimarea anterioară a voinţei defunctului de a vinde în favoarea unei persoane nu exclude, de plano, o schimbare a dorinţei acestuia, ulterioară momentului perceput de către martori.

Pe de altă parte, din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au derulat cercetările, apare cel puţin o îndoială a realităţii semnării actului de către defunct, în condiţiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit, cu certitudine, că semnătura de pe contract nu îi aparţine defunctului.

Motivele de înlăturare a acestei probe, prin faptul că nu se coroborează cu declaraţiile date în cauză de către martori, nu sunt solide, deoarece trebuie avut în vedere faptul că martorii audiaţi în acest sens sunt rude ale concubinei sau persoane apropiate acesteia, ori defunctul a testat tocmai în favoarea fiicei acesteia.

De remarcat sunt, alături de concluziile acestei expertize, consideraţiile expertului criminalist: ,,semnătura în litigiu prezintă continuitate pe tot parcursul acesteia, execuţia este studiată, cu viteză mică, cu uşoare ezitări şi având în vedere asemănările grafice individuale, cât şi diferenţierile constatate, conduc la concluzia că semnătura în litigiu a fost executată prin imitaţie servilă".

Considerentul vizând distanţa mare în timp dintre semnarea actului de vânzare-cumpărare şi momentul efectuării înscrisurilor utilizate pentru comparaţie nu poate reprezenta un motiv determinant de înlăturare a unei probe ştiinţifice, mai ales că expertul a avut în vedere şi această componentă, prin constatarea de la fila 114 dosar penal, conform căreia,,semnăturile utilizate ca şi scripte de comparaţie au fost executate de aceeaşi persoană, fără a interveni modificări structurale, cu toate că probele de semnături provin din perioade diferite 1986-2000".

În aceste condiţii era absolut necesară efectuarea unei noi expertize grafoscopice, fiind îndeplinite cerinţele art. 125 C. proc. pen., care să stabilească dacă defunctul a semnat actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca şi probă de comparaţie, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010, autentificată la acelaşi notar, expertiză în cadrul căreia expertul poate avea în vedere starea de sănătate a defunctului şi poziţia în care se susţine că s-a efectuat semnătura.

Proba aceasta apare a fi mai mult decât necesară în ansamblul probator administrat până în prezent, atâta timp cât martorul B.M., care apare pe actul de vânzare-cumpărare ca fiind prezentă la citirea şi semnarea lui de către defunct şi pe care l-a semnat în această calitate, a declarat că nu a fost prezentă la semnarea actului de către numitul P.V., deci nu a perceput aspectele consemnate în actul autentic. A arătat martora că notarul s-a prezentat la domiciliul său şi i-a spus că defunctul a vândut casa fiicei concubinei sale, motiv pentru care ea a semnat actul.

În acelaşi timp, suspiciunile privind necorelarea momentului decesului cu cel al semnării actului de vânzare-cumpărare pot fi tranşate ca urmare a stabilirii ştiinţifice a faptului supus cercetării penale, şi anume dacă numitul P.V. a semnat actul de vânzare-cumpărare.

Cu privire la expertiza medico-legală privind discernământul defunctului, Curtea constată că notarul şi-a îndeplinit toate atribuţiile privind verificările necesare, relaţiile solicitate şi obţinute de la medici neinducând o suspiciune care să determine investigaţii suplimentare. Pe de altă, posibilele afectări ale discernământului numitului P.V. pot fi cercetate în cadrul unei acţiuni civile distincte, deoarece în cauza de faţă este supusă analizei penale activitatea notarului care a autentificat contractul şi cu privire a care, aşa cum s-a arătat, nu s-au evidenţiat indiciile unei nerespectări a procedurii uzuale; adeverinţele medicale care i-au fost prezentate înlăturau la acel moment suspiciunile afectării discernământului celui care încheia actul de vânzare.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv arătat în plângere, Curtea constată că rezoluţia Parchetului s-a limitat numai la notar deoarece aspectele reţinute de către procuror au determinat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, astfel încât nu s-a impus o extindere a cercetărilor cu privire la alţi posibili participanţi. Ca urmare a verificărilor suplimentare arătate în prezenta hotărâre, Parchetul va dispune în concordanţă cu rezultatele obţinute.

Faţă de cele sus expuse, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 278¹ alin. 8 lit. b) C. proc. pen., va admite plângerea formulată de către petenţii P.I., C.D. şi P.G. împotriva Rezoluţiei din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dată în Dosarul nr. 77/P/2009, pe care o va desfiinţa şi trimite cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul public C.G.F., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru motivele arătate în considerentele prezentei hotărâri, respectiv efectuarea unei noi expertize grafoscopice, conform art. 125 C. proc. pen., care să stabilească dacă defunctul P.V. a semnat actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca şi probă de comparaţie, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010, autentificată la acelaşi notar.

Împotriva hotărârii amintite au declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi intimata notar public C.G.F., solicitând în mod convergent ca în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) raportat la art. 385⁹ pct. 171 C. proc. pen. să se dispună casarea sentinţei pentru aplicarea greşită în cauză a dispozițiile art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar în rejudecare să se pronunţe respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentă, şi menţinerea rezoluţiei atacate potrivit dispoziţiilor art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

În promovarea recursurilor amintite atât procurorul cât şi intimata notar public, au apreciat că sentinţa atacată este nelegală în primul rând pentru motivul formal privind relevanţa probelor şi reglementarea acestora în procedura penală.

Astfel, instanţa a ordonat efectuarea unei noi expertize grafice, pornind de la aprecierea ca cea efectuata in faza cercetărilor are acest caracter. În fapt, în faza actelor premergătoare s-a întocmit de specialiştii I.P.J. Iaşi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi nu o expertiză. Aşa fiind, greşită este premisa că aprecierea iniţială asupra provenienţei scrisului aparţine unui expert.

Sub un alt aspect, reglementarea expertizei, în relaţie cu raportul de constatare tehnico- ştiinţifica este precizată expres în art. 115 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, la cerere sau din oficiu, dacă apreciază că: raportul tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei expertize. Ori, în speţă nu există nici una din aceste ipoteze, constatarea nu poate fi catalogată ca incompletă, răspunzând la unica întrebare – dacă scrisul aparţine numitului P.V. - şi nici că are concluzii imprecise, întrucât raportul în cauză are concluzie certă, chiar dacă e negativă - scrisul de pe contract nu aparţine persoanei menţionate - deci nu una de probabilitate, care să pună în discuţie precizia, cum cere legea de procedură. Pus în faţa acestei reglementări şi a celorlalte probatorii, procurorul nu se afla nici în fata unui raport incomplet, nici a unuia imprecis, spre a ordona o expertiză, considerând că versiunea reală este cea a semnării actului de persoana în cauză, din moment ce se dovedise că nu aveau suport faptic suspiciunile petenţilor - că persoana decedase anterior prezentei notarului la locuinţa vânzătorului, data fiind ora decesului trecută pe actul de deces, sau că notarul nu avusese timp să întocmească contractul având cabinetul în altă localitate.

De altfel, prin însăşi plângerea contra rezoluţiei emise de procuror, petenţii dovedesc că admit ca real faptul semnării contractului în cauză de tatăl lor, întrucât au criticat neverificarea stării psihice a vânzătorului şi au solicitat expertiza psihiatrica, cu trimitere la efectul posibil al medicaţiei asupra acestuia. Ori, în acest caz rezultă că petenţii, copiii ai decedatului, care cunosc scrisul acestuia, recunosc situaţia de fapt că semnătura aparţine numitului P.V., punând în discuţie însa validitatea consimţământului. Această ultimă chestiune este însă una esenţial civilă, ea fiind relevanta penal doar prin prisma obligaţiei notarului, intimat în prezenta cauza, de a refuza redactarea unei vânzări, dacă avea elemente obiective aducătoare de îndoială asupra capacităţii vânzătorului. Ori, potrivit cercetărilor intimata nu a avut date care sa justifice asemenea îndoială, nici în discuţiile directe cu vânzătorul, şi având la dispoziţie şi actele medicilor de familie care confirmau inexistenţa unor afecţiuni psihice. În concluzie, punând în discuţie discernământul persoanei vânzătorului, petenţii au dovedit că nu contestă practic semnătura aplicată, ca situaţie factuală, fiind evident că această verificare a capacităţii are logică doar în ipoteza semnării actelor de cel îndreptăţit.

Faţă de această asumare implicită de către petenţi, a realităţii faptului că semnătura aparţine tatălui lor, aceştia fiind persoane care sunt familiarizate cu scrisul acestuia, şi raportat la restul probatoriilor - că intenţia de a vinde fusese exprimată chiar faţă de petenţi, cu câteva zile înainte, ca vânzătorul era viu la momentul semnării actelor, ora decesului fiind trecută de medic la susţinerile unor membrii de familie, şi nu prin constatare personală, că avea reprezentarea actelor sale, că notarul a fost în ziua contractului la locuinţa vânzătorului,că scriptele de comparaţie provin dintr-o perioadă în care persoana era sănătoasă, cu toate abilităţile fizice, şi nu era în slăbiciune şi suferinţă fizică, cum era cea de la momentul contractului, se poate aprecia că rezultatul constatării tehnico-ştiinţifice rămâne izolat, necoroborabil cu restul datelor probatorii, cu atât mai mult cu cât din redactarea sa nu rezultă că ar fi luat în calcul starea persoanei.

Motivele de recurs sunt neîntemeiate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ alin. (8) C. proc. pen., rezolvarea plângerii în baza art. 278¹ C. proc. pen., „judecătorul pronunţă una din următoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţă,menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată; b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa actuală şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale,după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător; c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător".

De asemenea potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen., „dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunţului rezultă vreuna din cauzele de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prev.de art. 10, cu excepţia celui de la lit. b), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunere de a nu se începe urmărirea penală", iar „dacă procurorul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile arătate în alin. (4) – se a arată în alin. (5) al textului de lege amintit – restituie actele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale".

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale precitate, impune concluzia generală de ordin juridic, privind posibilitatea adoptării soluţiei din art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen, în următoarele situaţii: actele premergătoare lipsesc cu desăvârşire sau sunt incomplete sau actele de cercetare penală sunt incomplete ori au fost apreciate eronat.

În speţă, actele premergătoare actuale efectuate de procuror nu pot fi reţinute ca temeiuri suficiente în fundamentarea impedimentului legal la începerea urmăririi penale prevăzute de art. 222 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a constatat pentru adoptarea Rezoluţiei atacate nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 - contrar susţinerilor recurenţilor în cauză – pentru argumentele concludente arătate în expunerea sentinţei şi anume:

Susţinerile procurorului referitoare la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care atestă voinţa defunctului P.V. de a înstrăina imobilul în favoarea numitei S. (T.) M., fiica concubinei sale S.M., cu care a avut o relaţie de 20 ani şi cu care împreună a şi construit casa, dorinţa fiindu-i aceea de „a nu rămâne pe drumuri" concubina, nu prezintă o relevanţă care face de neînlăturat suspiciunea nesemnării actului autentic de către defunct, în condiţiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura de pe contract nu este a defunctului.

Ca atare, sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar respingerea sa nu se justifică, recursurile declarate de Parchet şi intimată urmând a fi respinse ca nefondate în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de intimata C.G.F. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 939/2011. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 1497/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs