ICCJ. Decizia nr. 939/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 939/2011
Dosar nr. 1857/1/2011
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii M.I., M.T.M., R.F., M.I. şi S.M. împotriva sentinţei penale nr. 961 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, a amânat judecata şi, punând în discuţie, din oficiu, potrivit art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor apelanţi a menţinut această măsură, ca fiind legală şi temeinică.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a apreciat că temeiurile iniţiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor continuă să existe, astfel că, chiar dacă pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă nu înfrânge prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază apelanţii intimaţii inculpaţi, cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., este îndeplinită, în sensul că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că apelanţii inculpaţi au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor.
De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respective, pedeapsa stabilită de lege pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. în aprecierea acestei din urmă cerinţe, Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, fapte prin care se aduce atingere uneia dintre valorile fundamentale apărate de legea penală, respective, viaţa persoanei.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii M.I. şi S.M. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Pe de altă parte prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Din examinarea actelor dosarului se constată că:
În noaptea de 09/10 martie 2010, inculpaţii S.M., T.M., M.I. zis A. şi numitul B. zis P. - determinaţi de către inculpatul R.F. - înarmaţi, cu premeditare, şi pentru a le intimida pe părţile vătămate şi a le determina astfel să părăsească spaţiul închiriat pentru activităţi de colectare a fierului vechi, împreună cu alte persoane, au pătruns in imobilul din sector 5, iar în timp ce inculpatul minor M.I. asigura paza locului, le-au înjunghiat pe părţile vătămate M.G. şi R.E. (care au suferit astfel leziuni grave în zone corporale vitale), sustrăgându-le, totodată, sume de bani.
În consecinţă inculpaţii M.I. şi S.M. au fost condamnaţi de prima instanţă la câte:
- 4 ani închisoare, pentru complicitate la tentative infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174-175 lit. a), b) - art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (2)1 lit. a), b), c), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 33, lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. pedepsele au fost contopite în cea mai grea şi s-a dispus ca inculpaţii să execute, fiecare câte 4 ani închisoare.
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că, în mod judicios instanţa de apel a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor la care au participat, şi că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări în continuare a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor M.I. şi S.M.
Aşa fiind, recursurile declarate învederându-se, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I. şi S.M. împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 28424/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
