ICCJ. Decizia nr. 1292/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1292/2011
Dosar nr. 7409/2/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 269/F din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentele A.G. şi R.F. împotriva Ordonanţei din data de 05 iulie 2010, adoptată în Dosarul nr. 872/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută prin rezoluţia nr. 1585/11/2/2010 din 05 august 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Au fost obligate petentele la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin Ordonanţa din data de 05 iulie 2010, adoptată în Dosarul nr. 872/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.C. - sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi aplicarea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 100 RON, precum şi neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev.de art. 180 alin. (1) C. pen., art. 193 C. pen., art. 210 rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Procurorul de caz, din examinarea actelor de urmărire efectuate, a constatat că la data de 15 februarie 2009 numita R.F. a formulat plângere penală prin care a arătat că în aceeaşi dată a fost lovită de numitul R.C., plângere care a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti sub nr. 3473/P/2009. Prin Ordonanţa din data de 22 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere că numitul R.C. este subcomisar de poliţie în cadrul Poliţiei Sector 2 Bucureşti - Serviciul de Investigare a Fraudelor şi are calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare. Cauza a fost înregistrată sub nr. 872/P/2009.
La data de 27 aprilie 2009 numita A.G., mama numitei R.F., a formulat plângere penală prin care a arătat că în data de 26 aprilie 2010 a fost lovită de numitul R.C., plângere care a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti sub nr. 8751/P/2009. Prin Ordonanţa din data de 02 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având în vedere că numitul R.C. este subcomisar de poliţie în cadrul Poliţiei Sector 2 Bucureşti -Serviciul de Investigare a Fraudelor şi are calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare. Cauza a fost înregistrată sub nr. 872/P/2009.
La data de 12 mai 2009 numita R.F. a formulat plângere penală prin care a arătat că în data de 07 mai 2009 numitul R.C. l-a ameninţat, prin telefon, pe fratele său A.B.F., plângerea fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti sub nr. 940/II/2009.
Prin adresa cu acelaşi număr din data de 12 mai 2009 plângerea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fiind înregistrată sub nr. 872/P/2009.
În lunile aprilie şi mai 2009 numita R.F. a formulat mai multe plângeri împotriva numitului R.C. care au fost înregistrate la D.G.P.M.B şi ulterior trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fiind înregistrate sub nr. 872/P/2009. În cuprinsul acelor plângeri susnumita a arătat că numitul R.C. a sustras mai multe bunuri din apartamentul în care au locuit împreună, că a achiziţionat un teren în judeţul Vrancea, iar la biroul notarial unde a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare a declarat că este necăsătorit, a achiziţionat un autoturism prin contract de leasing de la S.C. P.L. şi a declarat că este necăsătorit, a obţinut mai multe împrumuturi de la diverse bănci, iar în cererile adresate acestor instituţii a menţionat că este necăsătorit, a semnat un contract de investiţii cu SC B.C.R. S., precum şi cu alte societăţi de investiţii financiare şi a declarat că este necăsătorit, a achiziţionat un teren în localitatea Piatra Neamţ la o licitaţie publică, teren care nu a fost intabulat, şi-a deschis un cont la S.C. C.E.B. S.A. în care s-a folosit de adresa din buletinul vechi de identitate, a fost cercetat de Poliţia Municipiului Roman pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi distrugere şi nu a menţionat în faţa organelor judiciare că este lucrător de poliţie.
Prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2010 s-a început urmărirea penală faţă de învinuitul R.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în fapt reţinându-se că la data de 05 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 737 la B.N.P. C.O. –F. prin care învinuitul R.C. a cumpărat de la numita S.C.M. un teren arabil în suprafaţă de 2488 m.p., situat în extravilanul oraşului O., judeţ Vrancea, tarla 33, parcela 492. În faţa notarului public învinuitul R.C. a declarat că este necăsătorit, aspect menţionat în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, deşi la data respectivă era căsătorit cu numita R.F.
Din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că la data de 22 iulie 2009 prin încheierea de rectificare nr. 1997 s-a dispus rectificarea contractului de vânzare - cumpărare mai sus menţionat în sensul în care a fost menţionată în mod corespunzător starea civilă a învinuitului cumpărător.
Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut că deşi fapta învinuitului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), sub aspectul pericolului social s-a constatat că acesta este unul scăzut, fapta învinuitului aducând o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală. În acest sens, faţă de circumstanţele personale ale învinuitului - care are studii superioare, ocupaţie, are 3 copii, nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, precum şi faţă de împrejurările şi modul concret de comitere a faptei, s-a apreciat că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, scopul legii penale privind reeducarea învinuitului putându-se realiza şi prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. în raport de faptele săvârşite în datele de 15 februarie 2009 şi 26 aprilie 2009, respectiv lovirea numitelor R.F. şi A.G. s-a constatat că declaraţiile acestora nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză existând un dubiu care profită numitului R.C. aşa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor în raport de latura obiectivă.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 193 C. pen. constând în ameninţarea săvârşită faţă de numitul A.B.F. în data de 07 mai 2009 s-a constatat că acesta nu a formulat plângere prealabilă în termenul de 2 luni prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. pen., aşa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece există un caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen. -lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În raport de nedeclararea corespunzătoare a ocupaţiei în faţa Politiei Municipiului Roman cu ocazia audierii numitului R.C. s-a constatat că organele judiciare au obligaţia de a verifica identitatea şi ocupaţia persoanelor faţă de care se efectuează cercetări, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) în raport de urmarea imediată fapta acestuia nefiind aptă de a produce consecinţe juridice.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 210 rap. la art. 208 alin. (1) C. pen. s-a constatat că declaraţiile persoanei vătămate R.F. nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, bunurile pretins sustrase fiind de fapt, depozitate la un imobil în construcţie, aşa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de susnumitul deoarece există un caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) constând în declararea necorespunzătoare a stării civile în faţa unităţilor bancare, a societăţii de leasing de unde a achiziţionat autoturismul, precum şi în faţa societăţilor financiare s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor deoarece aceste instituţii nu sunt unităţi de interes public şi nici nu prestează servicii de interes public, aşa încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Ordonanţa procurorului din 05 iulie 2010 a fost atacată de petente conform art. 275 şi urm. C. proc. pen., însă a fost menţinută prin rezoluţia nr. 1585/11/2/2010 din 05 august 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea plângerii petentelor A.G.şi R.F. ca neîntemeiată.
Verificând ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor depuse, Curtea de Apel a constatat că plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. de către petente este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Petentele R.F. şi A.G. au formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliţie R.C., care este soţul petentei R.F. şi ginerele petentei A.G. pentru că acesta Ie-a ameninţat telefonic pe A.B.F. pentru că a sustras bunuri din domiciliul comun şi a achiziţionat un teren declarând în mod fals că este necăsătorit şi a contractat un împrumut declarând de asemenea că este necăsătorit.
Din cercetările efectuate de organele judiciare rezultă că numitul R.C. a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) constând în declararea necorespunzătoare a stării civile în faţa societăţii de leasing şi a unităţii bancare şi s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni deoarece instituţiile în faţa cărora intimatul a făcut aceste declaraţii nu fac parte dintre cele prevăzute în art. 145 C. pen. De aceea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la această infracţiune.
În mod corect a decis Parchetul că in cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu este îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută în art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) Declaraţia necorespunzătoare a fost dată în faţa societăţii de leasing care conform art. 145 C. pen. nu poate fi asimilată unei unităţi de interes public.
Este adevărat că declararea reală a stării civile ar fi putut produce consecinţe în situaţia în care contractul de leasing era urmat de o dobândire a proprietăţii autoturismului de către cel care încheiase contractul, deoarece într-o asemenea situaţie bunul fiind dobândit in timpul căsătoriei era considerat a fi coproprietatea celor doi soţi. În cauză, nu s-a făcut însă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autoturismului şi, ca atare, declararea necorespunzătoare a adevărului nu era de natură a produce consecinţe juridice. Neîndeplinirii acestei condiţii prevăzute de lege, i se adaugă cea menţionată mai sus, privind neîndeplinirea calităţii de organ sau instituţie de stat de către unitatea în faţa căreia a fost dată această declaraţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii săvârşită cu prilejul cumpărării unui teren când intimatul a declarat în mod neadevărat în faţa notarului că este necăsătorit, Parchetul a constat că este vorba despre săvârşirea unei fapte penale însă a considerat că aceasta nu întruneşte gradul de pericol social pentru existenţa unei unei infracţiuni, motiv pentru care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.C. şi a aplicat o amendă cu caracter administrativ în cuantum de 100 RON.
Curtea constată că aprecierile făcute de Parchet cu privire la existenţa faptei penale şi a neîndeplinirii condiţiei privind gradul de pericol social pentru ca fapta să fie infracţiune sunt corecte.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. de lovire a numitelor R.F. şi A.G., Parchetul a apreciat corect că în cauză nu există indicii cu privire la săvârşirea acestor infracţiuni, singurele probe incriminatoare fiind declaraţiile celor două petente care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, Curtea constată că plângerea a fost formulată de A.G. deşi infracţiunea prevăzută de art. 193 C. pen. este infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi, ca atare, în cauză pentru efectuarea de cercetări ar fi trebuit să existe o plângere prealabilă formulată de către A.B.F. în termenul de 2 luni de la data săvârşirii faptei.
De aceea, în mod corect a dispus Parchetul în raport cu această infracţiune neînceperea urmăririi penale în baza art. 11 pct. 1 lit. c) rap la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Ca atare, ordonanţa atacată de către cele două petente este temeinică şi legală, motiv pentru care în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondată plângerea, menţinând ordonanţa atacată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petentele A.G.şi R.F., arătând că judecata în fond a avut loc fără ca ele să fie legal citate, că hotărârea primei instanţe este nemotivată, că aceasta nu s-a pronunţat asupra unor fapte reţinute în sarcina intimatului, asupra unor probe administrate, asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile petentelor şi să influenţeze soluţia procesului.
De asemenea, s-a criticat greşita aplicare a art. 181 C. pen. şi greşita încadrare juridică a faptei de lovire, fiind incidente disp. art. 180 alin. (1)1, iar nu 180 alin. (1) C. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În ce priveşte procedura de citare, Curtea constată că petentele au fost citate la adresa de domiciliu pe care au indicat-o chiar prin plângerea adresată instanţei; este adevărat că în preambulul plângerii s-a făcut referire şi la un procurator, indicându-se adresa acestuia, însă în lipsa unei procuri autentice care să însoţească plângerea formulată, o asemenea menţiune era irelevantă pentru citarea părţilor, aceasta făcându-se legal doar la domiciliul petentelor.
În ce priveşte nemotivarea hotărârii instanţei de fond, Curtea constată că această critică nu este întemeiată, căci din cuprinsul sentinţei atacate rezultă că prima instanţă a cenzurat soluţia emisă de procuror cu privire la fiecare infracţiune ce a format obiectul cercetărilor, motivând pentru fiecare caz în parte de ce nu se poate dispune începerea urmăririi penale (sau, în cazul infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP),de ce se impune aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrative, prin raportare la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite)
În ce priveşte nepronunţarea instanţei de fond asupra unor fapte, probe sau cereri, petentele nu au arătat prin motivele de recurs care sunt acestea, instanţa de control judiciar neidentificând nicio asemenea situaţie în hotărârea atacată.
În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor de lovire, aceasta este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care nu s-a putut stabili în primul rând că acestea au existat în materialitatea lor, declaraţiile petentelor necoroborându-se cu alte mijloace de probă.
În fine, în ce priveşte aplicarea art. 181 C. pen. pentru una dintre infracţiunile prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), Curtea constată că atât procurorul, cât şi instanţa de fond au apreciat în mod corespunzător, prin raportare la criteriile prev. de art. 181 alin. (2) C. pen. că fapta intimatului de a declara în faţa unui notar, cu prilejul încheierii unui contract de vânzare - cumpărare, că este necăsătorit, nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni, în condiţiile în care pe de o parte intimatul avea calitatea de cumpărător în acel act, iar pe de altă parte ulterior contractul a fost rectificat, menţionându-se în mod corespunzător starea civilă a intimatului.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există alte motive care să afecteze hotărârea atacată, Curtea va respinge ca nefondate recursurile petentelor conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi le va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele petiţionare A.G. şi R.F., ambele prin procurator M.A. împotriva sentinţei penale nr. 269/F din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1729/2011. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3184/2011. Penal → |
|---|
