ICCJ. Decizia nr. 1336/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1336/2011
Dosar nr. 16128/3/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă: în baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului J.A.J. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; a faptei inculpatului I.C. din infracţiunea prev.de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În infracţiunea prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; a faptei inculpatului N.I. din infracţiunea prev.de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. şi a faptei inculpatei M.O.R. din infracţiunea prev.de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev.de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracţiunea prev.de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 71-64 lit. c) C. pen.
Conform art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 357 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. final C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prev.de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata termenului de încercare.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii N.I. şi M.O.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.
Conform art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul J.A.J., în solidar cu părţile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL şi SC L.C. SRL - SC V.G. SRL la plata sumei de 5.517.278,86 dolari SUA (respectiv echivalentul în lei la data efectuării plăţii), din care 2.501.004,88 dolari SUA prejudiciu efectiv (valoarea creanţei forfetate, respectiv scontate şi neîncasate) şi 3.016.273,98 dolari SUA dobândă, în favoarea părţii civile SC R.B. SA.
Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 7 ianuarie 2000 şi respectiv 7 februarie 2000 asupra bunurilor inculpaţilor N.I. şi M.O.R.
Această hotărâre a fost pronunţată în fond după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2867/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada septembrie 1998 - martie 1999, SC B.A. SA a efectuat o serie de operaţiuni de scontare şi forfetare prin incasso documentar în favoarea unor clienţi persoane juridice, între care SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL.
Aceasta constituia o activitate nouă în bancă, astfel că s-au emis „Norme de lucru privind operaţiuni de scontare, forfetare şi avalizare", aprobate la 6 iulie 1998 şi completate în luna septembrie a aceluiaşi an.
În baza acestor norme, SC B.A. SA a încheiat 11 convenţii de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, cu o valoare totală de 2.479.335,60 dolari SUA, care au rămas nefinalizate, adică neîncasate.
La data de 14 ianuarie 1999, banca exportatorului, „Banque du Caire" a atenţionat că operaţiunile iniţiate de SC G.T.S.T.C. SRL ca ordonator de incasso nu decurg normal, importatorul neprezentându-se pentru ridicarea documentelor şi plata lor.
Documentele trimise pentru încasare la banca egipteană au fost restituite după trecerea termenului de decontare de 60 de zile, conform uzanţelor internaţionale, întrucât clientul extern, importatorul, nu s-a prezentat să ridice marfa şi să efectueze plata.
La rândul său, SC B.A. SA - Sucursala Municipiului Bucureşti, a restituit clientului SC G.T.S.T.C. SRL documentele comerciale referitoare la aceste forfetari prin incasso.
Comisionul nu a fost încasat, iar actele nu au fost ridicate de la SC B.A. SA - Sucursala Municipiului Bucureşti.
Sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefînalizării convenţiilor de forfetare a unor creanţe reprezentând documente comerciale forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relaţia Egipt şi 21.669,28 dolari SUA, conform convenţiei de scontare din 23 martie 1999, diferenţă rămasă de încasat de la clientul SC L.G.C. SRL.
Faţă de situaţia de fapt constatată s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor :- I.C., pentru că în calitate de director al D.O.V. din cadrul SC B.A. SA şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a semnat 15 convenţii de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi cu SC L.C. SRL, fără existenţa unei documentaţii aferente complete şi a urgentat încheierea lor cu creditarea anterioară a contului clientului;
- N.I. şi M.O.R. pentru că în calitate de şef al Serviciului Scontare-Forfetare şi, respectiv, consilier bancar şi-au încălcat îndatoririle de serviciu prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor-verbale de analiză a tranzacţiilor, fără documentaţia solicitată de normele SC B.A. SA, admiţând încheierea tranzacţiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentaţii incomplete şi,
- J.A.J., pentru că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanţii SC B.A. SA cu prilejul încheierii şi executării a cinci convenţii de forfetare în cadrul operaţiunilor de export pe relaţia Egipt şi a scontării sumei de 45.000 dolari SUA, trasă de SC L.G. SRL, emisă la 22 martie 1999 şi pentru că a încheiat alte 4 convenţii de forfetare după ce îşi pierduse calitatea de administrator a celor două societăţi mai sus menţionate, la data de 17 februarie 1999.
Cu privire la cei trei funcţionari bancari inculpaţi în cauză, tribunalul a reţinut, sub un prim aspect că, deşi în activităţile derulate în exercitarea atribuţiilor de serviciu se regăsesc unele elemente ale laturii obiective a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, prejudiciul produs părţii civile nu este rezultatul activităţii acestora întrucât, în contextul modificării Normelor de lucru menţionate şi a acceptării unor bilete la ordin „în alb", măsuri dispuse de conducerea executivă a băncii şi de Comitetul de coordonare al restructurării, succesul operaţiunilor depindea exclusiv de buna-credinţă a clientului (în speţă SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL) în îndeplinirea obligaţiilor asumate. Aşa fiind, inculpaţii I., M. şi N. nu puteau evita rezultatul produs decât dacă respingeau orice tip de cerere de scontare/forfetare, independent de bonitatea clientului. Or, neîndeplinirea unei obligaţii comerciale nu poate fi anticipată, banca finanţatoare preluând, prin definiţie, riscul de neplată al exportului.
S-a concluzionat că sub acest aspect sunt lipsite de semnificaţie atât bonitatea clientului, cât şi orice documente ori rapoarte ce ar fi însoţit cererile vizând operaţiunile efectuate, câtă vreme banca nu a avut nicio garanţie pentru cazul neexecutării obligaţiilor.
În raport de activitatea celor trei inculpaţi funcţionari ai băncii, s-a mai reţinut că pe parcursul operaţiunilor comerciale şi financiare s-au mai comis o serie de erori care, însă, nu erau imputabile acestora.
Totodată, s-a apreciat că activitatea inculpaţilor I.C., N.I. şi M.O.R. a fost direct influenţată de deciziile directorului SC B.A. SA, ale Comitetului Conducerii Executive şi ale Comitetului de Coordonare a Restructurării care au aprobat modificarea Normelor de lucru pentru scontare/forfetare (N.L.S.F.) fără să ia în considerare riscurile de neplată ale importatorului în tranzacţia de forfetare a documentelor comerciale şi financiare la incasso, faptul că prin forfetare se pierdea dreptul de recurs asupra exportatorului şi că creanţele forfetate trebuiau garantate de o instituţie bancară sau financiară.
În acest context, s-a considerat că activităţile desfăşurate de cei trei inculpaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu constituie cauza vătămării produse SC B.A. SA.
Totodată, s-a apreciat că relevantă sub acest aspect este şi împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpaţi nu exista o fişă a postului care să arate în mod clar întinderea atribuţiilor şi a obligaţiilor ce le reveneau în cadrul Direcţiei, în condiţiile în care, în perioada septembrie 1998 - aprilie 1999, nu era aprobat niciun Regulament de organizare şi funcţionare a SC B.A. SA.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că a lipsit intenţia (în cazul inculpatului I.C.), respectiv culpa (pentru inculpaţii N.I. şi M.O.R.), pentru ca activităţile derulate de ei să poată întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijenţă în serviciu.
Pentru considerentele anterior prezentate, s-a reţinut că faptele inculpaţilor I.C., N.I. şi M.O.R. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv, neglijenţă în serviciu, fiind incidente dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, s-a apreciat că, în cazul inculpatului I., sunt aplicabile dispoziţiile art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe considerentul că banca este o persoană juridică de drept privat.
În privinţa inculpaţilor N. şi M. s-a motivat că nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre posibile infracţiuni din culpă, incompatibile cu forma continuată de infracţiune.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.A.J. s-a reţinut că activitatea acestuia constând în acea că, în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanţii SC B.A. SA cu prilejul încheierii şi executării a cinci convenţii de forfetare în cadrul operaţiunilor de export pe relaţia Egipt şi a operaţiunii de scontare a unei sume de 45.000 dolari SUA trasă de SC L.G. SRL, emisă la 23 martie 1999 şi a încheiat alte 4 convenţii de forfetare după ce îşi pierduse calitatea de administrator a celor două societăţi mai sus menţionate, la data de 17 februarie 1999, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinându-se şi incidenţa alin. (1) al art. 215 C. pen. care reglementează infracţiunea-cadru.
În concret, s-a reţinut că inculpatul a profitat de crearea confuziei între incasso guvernat de R.U.U.C.I.C. de la Paris şi forfetarea la incasso a unei creanţe cumpărate de SC B.A. SA, ceea ce a făcut ca funcţionarii bancari să predea conosamentele (Titlul de proprietate a mărfii) restituite de banca egipteană pentru exporturile reale, situaţie în care SC T.G.S.T. SRL care, ulterior, a ridicat marfa în Port-Said (Egipt), a rămas şi cu finanţarea de 2.479.335,60 dolari SUA şi cu marfa exportată real.
În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi la semnarea biletului la ordin după data de 17 februarie 1999, când nu mai avea calitatea de reprezentant al SC G.T.S.T.C. SRL.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii J.A.J., I.C. şi M.O.R.
În apelul parchetului, hotărârea instanţei de fond a fost criticată sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor I.C., M.O.R. şi N.I. şi a greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului J.A.J. ca urmare a reţinerii formale a circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Prin motivul de apel suplimentar, invocat la data de 10 octombrie 2008, parchetul a susţinut că tribunalul a încălcat şi prevederile art. 76 alin. (2) C. pen., în sensul că minimul special de 10ani închisoare nu putea fi redus sub o treime, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului J.A.J. nu putea fi mai mică de 3 ani şi 4 luni.
Deşi legal citat, inculpatul J.A.J. nu s-a prezentat în faţa Curţii şi nu şi-a motivat apelul.
Prin motivele de apel formulate, inculpatul I.C. a criticat hotărârea, în principal, sub aspectul temeiului greşit al achitării pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe considerentul că actele materiale reţinute în sarcina sa reprezintă acte de comerţ, iar, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât banca este o persoană juridică de drept privat şi lipseşte plângerea prealabilă a acesteia.
Inculpata M.O.R. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul temeiului juridic al achitării, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. întrucât nu s-a făcut dovada unei îndepliniri defectuoase ori a unei neîndepliniri a vreunei obligaţii de serviciu.
Prin Decizia penală nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată, iar, în rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile art. 81-82 C. pen., făcându-se aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. c) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului J.A.J., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi hotărâre s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii J.A.J., M.O.R. şi I.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este confirmată de probele administrate în cauză, activitatea infracţională a inculpaţilor find corect încadrată juridic, iar soluţiile pronunţate cu privire la inculpaţii J.A.J., M.O.R. şi I.C. sunt legale şi temeinic motivate.
S-a apreciat însă că pedeapsa aplicată inculpatului J.A.J. este greşit individualizată sub aspectul modalităţii de executare, reţinându-se că suspendarea condiţionată a executării pedepsei constitue o clemenţă nejustificată în raport de gradul ridicat de pericol social, valoarea prejudiciului şi atitudinea procesuală a inculpatul care nu s-a prezentat nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate aceluiaşi inculpat care a făcut obiectul cenzurii în motivul suplimentar de apel formulat de parchet la 10 octombrie 2008, instanţa de apel nu 1-a supus analizei, apreciind că acesta a făcut obiectul unei „completări" tardive a motivelor de apel în raport de data declarării apelului, 8 iulie 2008.
Pentru considerentele anterior menţionate, în limitele precizate, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I.C. şi M.O.R.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii M.O.R. şi J.A.J.
În principal, parchetul a criticat hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în sfera căruia s-a argumentat că în compunerea completului de judecată care a pronunţat decizia atacată a intrat un magistrat care şi-a exprimat în primul ciclu procesual, părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză, fiind astfel incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
În subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., parchetul a invocat greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului J.A.J. sub aspectul cuantumului, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. ll C. proc. pen., s-a criticat greşita respingere, pe fond, a apelului declarat de inculpatul I.C., în condiţiile în care acesta era tardiv formulat.
Totodată, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a invocat greşita achitare a inculpaţilor M.O.R., I.C. şi N.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în condiţiile în care probatoriile administrate în cauză demonstrează cu certitudine existenţa elementelor constitutive ale acestor infracţiuni.
În completare la motivele scrise de recurs, reprezentantul parchetului a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. arătând că funcţionarul bancar este funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., astfel încât în încadrarea juridică a faptelor trebuia reţinut şi acest text de lege.
Inculpata M.O.R. a criticat hotărârea atacată sub aspectul temeiului greşit al achitării, solicitând achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar inculpatul J.A.J. a invocat eroarea gravă de fapt prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În recurs, deşi legal citat, recurentul inculpat J.A.J. nu s-a prezentat pentru a susţine calea de atac exercitată.
Recurenta intimată inculpată M.O.R. şi intimatul inculpat I.C. şi-au rezervat dreptul la tăcere în faţa instanţei de recurs, iar intimatul inculpat N.I. a fost audiat, declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.
Examinând cauza în raport de criticiie formulate, înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. şi care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate, argumentele fiind următoarele:
În activitatea pe care o desfăşoară, judecătorii au obligaţia de a fi imparţiali şi de a decide astfel, în mod obiectiv, liberi de orice influenţe în cauzele supuse examinării.
Imparţialitatea judecătorilor trebuie să fie absolută, întrucât încrederea publică şi respectul pentru actul de justiţie sunt garanţiile eficienţei sistemului judiciar.
În acest sens, dispoziţiile legii procesual penale reglementează expres situaţiile în care magistratul este prezumat că nu îndeplineşte cerinţele de imparţialitate cerute în privinţa oricărui tribunal.
Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză este incompatibil să se pronunţe în aceeaşi cauză.
Ori de câte ori un judecător exprimă o părere, o judecată de valoare, redă o situaţie de fapt din care ar putea rezulta că şi-a format o opinie asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în cauza pe care o judecă sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. pe temeiul imparţialităţii subiective a instanţei.
Jurisprudenţa C.E.D.O., definind aparenţa de imparţialitate, stabileşte că instanţa trebuie să fie imparţială atât din punct de vedere mental, prin aceea că „niciunul din membrii instanţei nu ar trebui să aibă prejudecăţi sau predilecţii personale", cât şi din punct de vedere obiectiv, prin aceea că „trebuie să ofere garanţii pentru a exclude orice îndoială justificată în această privinţă"
Acest ultim criteriu presupune a se analiza dacă, independent de comportamentul personal al judecătorului, există fapte determinate şi verificabile care pot justifica îndoielile cu privire la imparţialitatea sa, avându-se, prin urmare, în vedere, competenţa sa funcţională.
Examinând actele dosarului prin prisma principiilor anterior evocate, Înalta Curte constată că prezenta cauză a parcurs două cicluri procesuale: într-un prim ciclu procesual, prin Decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa de apel, în complet compus din magistraţii V.C. şi V.H., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii I.C., M.O.R., N.I. şi J.A.J. împotriva sentinţei penale nr. 639 din 7 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.
În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut că instanţa de fond nu rezolvase toate problemele privitoare la fondul cauzei întrucât expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale era insuficient de lămuritoare pentru a se stabili cadrul legal sau ilegal în care se derulaseră operaţiunile bancare de natura celor în speţă şi în raport de care să se poată stabili răspunderea penală a inculpaţilor.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că proba cu expertiză tehnică era singurul mijloc de probă care putea constitui temei de apreciere a încălcărilor în raport de care se stabileşte şi răspunderea penală a făptuitorilor, expertiză ce se impunea a fi efectuată de experţi specializaţi, în măsură să lămurească pe deplin faptele cauzei.
S-a mai arătat în decizia instanţei de apel, luând în considerare şi criticile inculpaţilor, că era necesară efectuarea unei expertize bancare care să lămurească mai multe aspecte indicate ca atare în decizie, expertiza efectuată în cursul urmăririi penale fiind apreciată ca insuficient de concludentă pentru stabilirea vinovăţiei inculpaţilor funcţionari bancari.
În plus, instanţa de apel nu s-a limitat la analiza insuficienţei probatoriului administrat, aspect ce a stat la baza soluţiei pronunţate, ci a făcut aprecieri şi cu privire la faptele inculpaţilor şi vinovăţia acestora, pronunţându-se în clar asupra vinovăţiei inculpatului J.A.J.
Totodată, instanţa de apel a reţinut ca fiind corect efectuate schimbările de încadrare juridică la prima instanţă.
Rezultă astfel că în primul ciclu procesual, instanţa de apel, în a cărei alcătuire a intrat şi magistratul Viorica Costiniu, s-a exprimat neechivoc asupra expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală, apreciind că pe baza acestui mijloc de probă nu se puteau stabili faptele şi vinovăţia inculpaţilor.
În rejudecare, s-a dat curs îndrumărilor instanţei de apel în sensul efectuării unei noi expertize bancare care să răspundă şi obiectivelor stabilite în apel, expertiză care a contribuit esenţial la pronunţarea soluţiei pe fond.
Prin motivele de apel formulate de parchet împotriva sentinţei de achitare a inculpaţilor funcţionari bancari a fost criticată înlăturarea din examinare a expertizei contabile efectuate iniţial în faza de urmărire penală, expertiză cu privire la care instanţa de apel se pronunţase anterior în sensul neconcludenţei sale.
Ca atare, soluţionarea cauzei în apel avea ca obiect de analiză şi evaluarea celor două expertize efectuate în proces, una în faza de urmărire penală, iar cealaltă în faţa instanţei, cu obiectivele stabilite prin decizia de desfiinţare cu trimitere.
În aceste condiţii, prezenţa d-nei judecător V.C. la rejudecarea cauzei în apel, după ce în primul ciclu procesual îşi exprimase părerea cu privire la aspecte esenţiale pronunţării soluţiei în cauză, se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., fiind evidentă opinia sa în legătură cu concludenta expertizei efectuate în cursul urmăririi penale şi ale cărei constatări şi concluzii se invocau de către acuzare în susţinerea criticilor din apel.
Ca urmare, neregularitatea constatată atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., impunând desfiinţarea deciziei din apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Neregularitatea constată subzistă independent de procedeul utilizat de parchet care nu a invocat situaţia de incompatibilitate în care se afla magistratul în cauză încă de la primul termen de judecată, pentru a invoca aceasta numai după pronunţarea soluţiei în cauză ca şi motiv de recurs întrucât magistratul nominalizat avea posibilitatea de a se declara incompatibil, prin formulare unei cereri de abţinere.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii M.O.R. şi J.A.J. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa decizia atacată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii J.A.J., M.O.R. şi I.C. împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, urmând ca în rejudecare, în complet legal constituit, să fie avute în vedere şi celelalte critici formulate în cadrul motivelor de recurs.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii M.O.R. şi J.A.J. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii J.A.J., M.O.R. şi I.C. împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenta intimată inculpată M.O.R. şi pentru intimaţii inculpaţi I.C. şi N.I. până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat J.A.J. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1175/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1406/2011. Penal → |
|---|
