ICCJ. Decizia nr. 1413/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1413/2011
Dosar nr. 4927/1/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2011
Asupra plângerii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 204 /P/2011 din 17 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus, printre altele, în baza disp. art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi art. 38, art. 42 şi art. 45 C. proc. pen., art. 281 pct. l lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.A.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 263 C. pen. şi art. 265 C. pen., deoarece din materialul probator examinat în cauză, rezultă că faptele sesizate nu există. Pentru a dispune astfel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a reţinut următoarele:
La datele de 05 noiembrie 2010, 12 noiembrie 2010 şi 24 noiembrie 2010, au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângerile formulate de petentul G.I., prin care acesta a sesizat aspecte ce vizează atitudinea necorespunzătoare a mai multor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, precum şi încălcarea de către aceştia a dispoziţiilor legale cu ocazia soluţionării unor dosare penale.
Prin ordonanţa nr. 175/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, deoarece s-a constatat că procurorul S.A.M. are grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind astfel aplicabile disp. art. 29 pct. l lit. f) C. proc. pen.
Petentul G.I. a fost audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ocazie cu care a declarat că înţelege să depună plângere penală împotriva procurorilor mai sus menţionaţi, precizând totodată că „foto de prim procuror S.A. înţeleg sa formulez plângere penală pentru că a încălcat anumite articole ale CP.: art. 246, art. 247, art. 2481, art. 263,art. 265, art. 249";.
Petentul a mai precizat că „am descoperit ilegalităţi, superficialitate şi ameninţări de la C.N. prim procuroarea S. şi retur la noul numit C.P. şef procuror acum la Parchetul Buftea, fost coleg cu doamna Ş., într-un exerciţiu legitim de AUTOAPĂRARE şi să descopăr ce ABERAŢII - INFLUENŢE sau pur şi simplu să demarez în instanţă dosarul 1364/P/2010 plecat în DUTE-VINO la insistenţele mele din seiful doamnei Ş. la RE-RE PLIMBARE în data de 17 octombrie 2010";...
S-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în scopul efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 250 C. pen., art. 263 C. pen. şi art. 265 C. pen., de către procurorii C.N. şi P.C., ambii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, deoarece în conformitate cu disp. art. 281 pct. I lit. b) C. proc. pen. competenţa de soluţionare aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a mai reţinut că, având în vedere că petentul G.I. a făcut vorbire în plângerea sa despre dosarul nr. 1364/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în cauză s-au efectuat verificări, ocazie cu care s-a constatat că în acest dosar nu figurează ca parte susnumitul, şi, pe cale de consecinţă, rezoluţia emisă în acest dosar nu are nici o legătură cu plângerea sa.
Faţă de cele mai sus menţionate, s-a constatat că infracţiunile cu privire la care petentul a formulat plângere penală împotriva procurorului S.A.M., respectiv infr. prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 263 C. pen. şi art. 265 C. pen., nu există.
Ordonanţa nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală, a fost menţinută prin rezoluţia nr. 3211/989/11/2/2011 din 27 aprilie 2011 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva ordonanţei nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a formulat plângere petiţionarul G.I., fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4927/1/2011.
În plângerea formulată, petentul G.I. a criticat rezoluţia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris.
În motivarea plângerii formulată în scris şi depusă la dosarul cauzei petentul a invocat dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi a solicitat ca instanţa să cerceteze dosarele nr. 1364/P/2010, nr. 3036/P/2009, nr. 2638/P/2010, susţinând că din conţinutul acestor dosare lipsesc mai multe file, şi că cercetarea în aceste dosare nu s-a efectuat corespunzător, criticând soluţionarea acestora ca fiind una superficială.
A solicitat trimiterea cauzei la Parchet pentru ca intimata S.A.M. să fie cercetată pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
În esenţă, petiţionarul G.I. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen.: „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată";.
Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii şi pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reţinut corect situaţia de fapt potrivit căreia, intimata S.A.M. prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a soluţionat cauza cu care a fost învestită, procurorul pronunţând soluţii cu ocazia instrumentării cauzelor respective care nu pot fi cenzurate, prin formularea unei plângeri şi printr-o învinuire adusă acesteia cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 263 C. pen. şi art. 265 C. pen.
Totodată, se mai constată că soluţia dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei S.A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor care au făcut obiectul cercetării, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că pe parcursul desfăşurării cauzei în care procurorul intimat a instrumentat cauza în care a fost desemnat, nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, ori ar fi îndeplinit vreun act în mod defectuos ori în exerciţiul atribuţiilor de serviciu cu ştiinţă nu au îndeplinit sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Întrucât, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluţionării cauzei penale de către intimată, că aceasta ar fi săvârşit cu intenţie vreo faptă de natură a antrena răspunderea sa penală şi, cu atât mai puţin, săvârşirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, şi în mod justificat, s-a apreciat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin pronunţarea rezoluţiei atacate cu prezenta plângere rezultând că susţinerile petiţionarului nu au niciun suport probator.
De altfel, Înalta Curte constată că petiţionarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate şi nu a făcut referire la aspecte concrete, ce ţin de elementele constitutive ale acestor infracţiuni, fiind simple afirmaţii lipsite de orice fundament real.
Faptul că petentul a fost nemulţumit de modul cum magistratul intimat procuror a soluţionat cauza penală, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a intimatei atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părţi în vederea dispunerii de către parchet a unei soluţii legale şi temeinice. De asemenea faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reţine că au fost săvârşite cu intenţie şi că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei. în acelaşi sens a dispus şi legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor în dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, a dispus că „Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate si sunt independenţi, în condiţiile legii."; Desfiinţarea unei rezoluţii a procurorului poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac procedurale prevăzute de lege, iar nu ca urmare a răspunderii penale a procurorului care a dispus-o.
Împrejurarea că soluţionarea cauzei, în care intimata S.A.M. a instrumentat dosarul în care a fost desemnată şi dispoziţia dată a fost defavorabilă petiţionarului, nu poate determina începerea urmăririi penale faţă de intimată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 263 C. pen. şi art. 265 C. pen. pentru acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor.
Înalta Curte constată că, în considerentele rezoluţiei dispuse în cauză, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiţionar, cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatei, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiţionarului.
Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea petiţionarului în ceea ce priveşte depunerea în instanţă a dosarului nr. 20105/3/2011 care se află la Curtea de Apel Bucureşti, constatând că la dosarul cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte sunt ataşate toate dosarele şi administrate toate probele pe care şi-a fundamentat soluţia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţa atacată astfel că pentru pronunţarea hotărârii de faţă nu este necesară administrarea unor alte probe .
În consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a emis o ordonanţă temeinică şi legală.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.I. împotriva ordonanţei nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul G.I. împotriva ordonanţei nr. 204/P/2011 din 17 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1414/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 141/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
