ICCJ. Decizia nr. 1451/2011. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1451/2011
Dosar nr.3719/114/2010
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 54 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 362 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Buzău în Dosarul nr. 3719/114/2010, dispunând obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 362 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. 12757/200/2009.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că prin contestaţia înregistrată la data de 03 septembrie 2010, sub nr. 3719/114/2010, contestatorul G.I. a solicitat anularea Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. 12757/200/2009.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a învederat instanţei că Decizia penală atacată a fost semnată de preşedintele secţiei în locul preşedintelui de complet, deşi nu există nicio dovadă că acesta se afla în concediu de odihnă; cu preşedinta secţiei penale se află în duşmănie întrucât l-a dat afară din sala de şedinţă când a solicitat să i desemneze un apărător din oficiu, fiind în vârstă şi cu o pensie mică; nu i s-a permis de către instanţa de recurs să spună tot ceea ce dorea; toate plângerile sale penale formulate împotriva numitei D.A. au ajuns la acelaşi lucrător de politie I.A. care a primit mită de la fosta sa soţie; procurorul nu a respectat dispoziţiile art. 131 din Constituţie, art. 202, art. 203, art. 209, art. 216 şi altele C. proc. pen.; o parte din membrii completului de judecată erau incompatibili, purtându-i duşmănie; judecarea recursului nu s-a făcut cu citarea tuturor părţilor; procurorul de şedinţă de la instanţa de fond nu a făcut în faza de urmărire penală tot ceea ce îi spusese; a fost judecat în lipsă la instanţa de recurs care a pronunţat Decizia penală atacată; instanţa de fond nu a analizat toate probele administrate în faza de urmărire penală, neavând rol activ în vederea aflării adevărului; instanţa de recurs nu a avut în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. pen.; instanţa de recurs a soluţionat cauza în condiţiile în care procedura de citare nu era îndeplinită conform legii.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. 12757/200/2009, prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi următoarele C. proc. pen., susţinerile contestatorului şi actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă din următoarele considerente:
Prin Decizia penală nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. 12757/200/2009, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către petentul G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 178 pronunţată la data de 23 februarie 2010 de Judecătoria Buzău, recurentul fiind obligat la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că aspectele invocate de petentul-recurent G.I. referitoare la comiterea de către partea vătămată D.A. a infracţiunilor de abuz de încredere, înşelăciune, furt, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, prevăzute de art. 213, art. 215 alin. (1), art. 208 alin. (1), art. 260 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), nu sunt de natură penală, fiind vorba de un litigiu civil care a fost soluţionat de către instanţele de judecată cu ocazia partajării bunurilor comune, sentinţă definitivă şi irevocabilă. De asemenea, corect s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 260 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât D.A. nu a avut calitatea de martor în procesele intentate de către petent.
Cu privire la intimatele N.M. şi M.M., nu s-a putut reţine în sarcina lor comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 260 şi art. 264 C. pen., nedovedindu-se că acestea ar fi făcut declaraţii ce nu corespund adevărului cu ocazia audierii în calitate de martori.
S-a mai reţinut că petentul G.I. a formulat o cerere de recuzare împotriva judecătorului, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 25 ianuarie 2010 a Judecătoriei Buzău, iar la dezbaterea în fond a cauzei, petentul a părăsit sala de judecată, instanţa de recurs constatând că nu există niciun caz de incompatibilitate în ceea ce priveşte judecătorul ce a soluţionat cauza, potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., prezenţa părţilor nefiind obligatorie la soluţionarea cauzei.
Instanţa a constatat că motivele invocate de contestator în susţinerea contestaţiei în anulare pe care a formulat-o, nu se regăsesc în cele reglementate de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Astfel, dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. vizează situaţia în care procedura de citare a contestatorului la instanţa de recurs, când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită conform legii şi nu situaţia în care o altă parte, în cauza dedusă judecăţii D.A., care nu a formulat contestaţie în anulare, nu a fost citată la judecarea recursului de către instanţa de recurs.
Din practicaua deciziei penale atacate se poate constata că la termenul de judecată din data de 11 iunie 2010, când s-a judecat recursul, G.I. a fost prezent la apelul cauzei, acordându-i-se cuvântul cu privire la recursul formulat.
Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. 12757/200/2009, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe contestator la plata sumei de 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul G.I., criticând-o pentru nelegalitate şi/sau netemeinicie.
Fără a mai aminti motivele de recurs formulate de recurent, Curtea a apreciat că nu este necesară analiza lor, întrucât recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Astfel, numitul G.I. a formulat o contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău.
Potrivit legii (art. 389 C. proc. pen.) contestaţia în anulare, cu excepţia cazului prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., se introduce împotriva unei decizii a instanţei de recurs. Totodată, o decizie a instanţei de recurs nu mai poate fi atacată prin căile ordinare de atac, ea fiind definitivă.
Cum recurentul a formulat un recurs împotriva unei decizii date într-o contestaţie în anulare de către instanţa de recurs, această cale de atac este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei decizii, contestatorul G.I. a formulat recurs solicitând, în cuprinsul cererii scrise de recurs, a se avea în vedere motivele invocate în apel şi depuse la data de 18 ianuarie 2011 la Curtea de Apel Ploieşti şi la care a anexat înscrisuri, precum şi o cerere de conexare a Dosarului nr. 2999/114/2010 al Curţii de Apel Ploieşti.
La dosarul Înaltei Curţi au fost depuse în data de 7 aprilie 2011 motivele de recurs.
Din cuprinsul motivelor scrise rezultă că recurentul este nemulţumit de soluţia dispusă de Curtea de apel prin Decizia nr. 54 din 21 ianuarie 2011, întrucât nu cuprinde aspecte ce nu au legătură cu cauza şi înscrisurile doveditoare aflate la dosar, iar, pe de altă parte, se impunea ca instanţa să constate că Dosarul nr. 3719/114/2010 al Tribunalului Buzău a fost format fără ştiinţa recurentului şi fără citarea sa în cauză.
În fine, se mai arată că prin deciziile pronunţate în Dosarul nr. 2999/114/2010, i-a fost încălcat dreptul la apărare, dar a fost şi grav prejudiciat de toată cererea sa.
Examinând recursul formulat prin prisma criticilor aduse, dar şi în raport cu art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil în virtutea considerentelor ce urmează:
Prin Decizia nr. 54 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 362 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Buzău, constatând că această decizie avea caracter definitiv, în baza ei instanţa de recurs respingând ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator vizând Decizia penală nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău (în Dosarul nr. 12757/200/2009).
Prin urmare, în contextul în care recurentul a înţeles să exercite calea de atac a recursului împotriva unei decizii definitive pronunţate într-o contestaţie în anulare, Curtea de Apel Ploieşti, în mod legal, i-a respins ca inadmisibil acest recurs.
În prezenta cauză, recurentul a promovat recurs, de asemenea, împotriva unei decizii cu caracter definitiv, uzitând de o cale de atac pe care legiuitorul nu a prevăzut-o şi determinând, astfel, inadmisibilitatea.
În consecinţă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1411/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1454/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
