ICCJ. Decizia nr. 1536/2011. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1536/2011
Dosar nr.10309/1/2010
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 15 decembrie 2010 şi înregistrată sub nr. 10309/1/2010, contestatorul P.I. (fiul lui I.A. şi al I.B., născut la data de 14 noiembrie 1961 în judeţul Satu Mare, cu acelaşi domiciliu) a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4272 din data de 29 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3147/83/2008.
În motivarea cererii contestatorul arată că există o confuzie în ceea ce priveşte numele său, existând o altă persoană purtând numele de P.I., că nu există probe că P.I. (zis Ş.) contestatorul l-ar fi instigat pe coinculpatul P.I. zis "I.D." să comită infracţiunea de dare de mită.
Pentru soluţionarea contestaţiei în anulare a fost ataşat dosarul de fond.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.I., sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.
Din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă prin intermediul contestaţiei în anulare.
În conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. sunt prevăzute cazurile de contestaţie în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1).
Înalta Curte constată că motivul invocat de contestator nu se regăseşte în niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.
Susţinerea contestatorului, în sensul că nu a comis infracţiunea de dare de mită reprezintă o chestiune de fond şi care a fost analizată atât de prima instanţă, cât şi de instanţele de control judiciar şi nu un motiv de contestaţie în anulare, ca de altfel şi apărarea acestuia că s-a făcut o confuzie între el şi coinculpatul P.I., condamnat în cauză, pe baza numelui identic.
Contestatorul P.I. zis Ş. a fost audiat la data de 10 decembrie 2008 la Tribunalul Satu Mare, în prezenţa apărătorului ales apoi la data de 23 martie 2010 la Curtea de Apel Oradea şi nu a invocat niciun moment un asemenea incident, iar în recurs a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există probe de vinovăţie în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, contestatorul, deşi a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri definitive, şi anume a deciziei pronunţate de instanţa de recurs, pe care a indicat-o, acesta a învederat critici referitoare la fondul cauzei şi nu motive întemeiate pe dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., considerent pentru care contestaţia formulată va fi respinsă ca inadmisibilă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 4272 din 29 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3147/83/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1454/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1545/2011. Penal → |
|---|
