ICCJ. Decizia nr. 1545/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1545/2011
Dosar nr.2608/2/2011
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin încheierea penală nr. 106/PI din 6 aprilie 2011 a respins, ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.V..
În motivarea cererii s-a arătat că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind admisibile, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care este cercetat nu depăşesc limita impusă de lege şi că nu sunt date din care să rezulte că acesta, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor sau alterarea ori distrugerea altor mijloace de probă, şi că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Instanţa de apel a apreciat că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat împreună cu un număr mare de alţi coinculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.V. a declarat recurs în termen legal, casarea încheierii atacate şi, pe fond, liberarea condiţionată sub control judiciar.
Recursul declarat este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 9 februarie 2011, mandatul fiind emis pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Conform art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
La alin. (2) al aceluiaşi articol se stipulează că "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Examinându-se temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen. respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele penale precum şi alte situaţii privind situaţia inculpatului, instanţa constată că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, chiar şi condiţionată de respectarea unor obligaţii impuse de lege.
Nu se poate face abstracţie de temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împreună cu un număr mare de coinculpaţi. Gradul ridicat de pericol social este dat şi de calitatea inculpatului de lucrător de poliţie, în cadrul unui punct de trecere a frontierei, învestit cu exerciţiul autorităţii publice, calitate în care împreună cu alţi inculpaţi a permis intrarea în ţară a unor produse prin plata taxelor vamale, statul fiind împiedicat să obţină venituri impozabile.
Totodată, nu se poate face abstracţie nici de timpul foarte scurt, scurs de la arestarea preventivă a inculpatului şi cel de la data când instanţa superioară s-a pronunţat cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat împotriva hotărârii de prelungire a acestei măsuri.
Acest lucru pare imposibil de acceptat, dacă trebuie avut în vedere pe lângă argumentele aduse mai sus şi faptul că lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate şi nemulţumire din partea opiniei publice care ar putea interpreta o asemenea măsură ca o tolerare din partea organelor de justiţie a unor asemenea comportamente infracţionale a reţelelor de crimă organizată constituite în scopul îmbogăţirii peste noapte în mod fraudulos.
Toate acestea cântăresc mai mult decât situaţia personală a inculpatului, care potrivit caracterizărilor depuse la dosar ar avea calităţi profesionale şi religioase, că este căsătorit şi are copii minori de a căror creştere şi educare se ocupă soţia sa, împrejurări care nu pot înclina balanţa în favoarea punerii în libertate a inculpatului.
Aşa fiind, instanţa va respinge recursul inculpatului ca fiind nefondat.
Ca parte căzută în pretenţii, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Încheierii nr. 106/PI din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2608/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1536/2011. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 1600/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
